George Marcu, Rodica Ilinca – Enciclopedia personalităților feminine din România

Al 17-lea episod, dedicat literelor S-Ș, din serialul inspirat de ”Enciclopedia personalităților feminine din România” de George Marcu și Rodica Ilinca, este foarte bogat deoarece reunește biografiile a 28 de doamne reprezentative pentru istoria și cultura românească, dintre care:
• un grup de patru soții de domnitori din Evul Mediu românesc (sec. XV-lea până în secolul al XVII-lea),
• o contesă din prima jumătate de secol al XIX-lea,
• patru militante pentru emanciparea femeii dintre care una este prima femeie licențiată a Universității din Iași (1887),
• cinci scriitoare, o folcloristă și o psiholingvistă – fondatoarea primului laborator de psiholingvistică din Europa (grupajul celor șapte doamne l-am realizat pe seama criteriului comun al literelor),
• două aviatoare dintre care una a fost prima femeie aviator din România;
• domeniul artelor este reprezentat la acest capitol de două pictorițe, două cântărețe, două actrițe și o compozitoare,
• iar domeniul științelor naturale de prima femeie paleontolog din România, o chimistă și o botanistă.

Abordarea cronologică dă întâietate reprezentantelor înaltei societăți, reunind pe parcursul Evului Mediu românesc patru soții de domnitori:
• Elisabeta SZILAGYI (1410-1484) – soția voievodului Ioan de Hunedoara (1541-1456) și mama regelui Ungariei, Matia Corvin. Elisabeta avea 22 ani când s-a căsătorit cu Ioan de Hunedoara, și respectiv 31 de ani când soțul ei a devenit voievod al Transilvaniei și guvernator al Ungariei. Dacă vizitați Castelul Corvinilor de la Hunedoara, să știți că numele Elisabetei Szilagyi este legat de acesta deoarece împreună cu fiul ei, Matia Corvin, devenit rege, a construit aripa nordică (”Aripa Matia”), finalizând construcția capelei și a unei fântâni încărcate cu aspecte legendare.

• Doamna STANA (1506-1531) – fiica domnului muntean Negoe Basarab și al Doamnei Despinei Milița, soția domnului Moldovei Ștefan cel Tânăr (1517-1527), succesorul de drept al lui Ștefan cel Mare. Stana este sora domniței Ruxandra Basarab – acel caz unicat în istoria românilor, din pricina căreia s-au războit doi domnitori români prezentat în episodul anterior, la litera R. Căsătoria Stanei cu Ștefăniță a fost o întâmplare, inițial acestuia îi fusese promisă Ruxandra, luată de Radu de la Afumați. Dar, la o jumătate de an de la căsătorie, Domnul Moldovei a murit subit, motiv pentru care o acuzație extrem de gravă a căzut asupra Doamnei Stana, cronicarul Grigore Ureche afirmă că ea și-ar fi otrăvit soțul (afirmație pusă pe seama răzbunării unei Doamne umilite). Mireasă la 20 ani, văduvă după 6 luni, Stana a părăsit Moldova cu destinația Sibiu. La puțin timp s-a călugărit și a murit tânără, la numai 25 ani, fiind cea care s-a stins cel mai prematur din personalitățile acestui capitol.

• Doamna Ecaterina SALVARESSO (prima jumătate a sec. XVI-1589) – soția lui Alexandru II Mircea, domnul Țării Românești și regenta fiului său, Mihnea Turcitul pe perioada celor două domnii, 1577-1583 și 1585-1591. Ecaterina provenea dintr-o familie de italieni grecizați, cu oarecare influență la Poarta Otomană. Orientarea ei politică a fost filo-otomană, fiind conștientă că numai așa se poate supraviețui la conducerea țării și de faptul că nu se afla în patria proprie: ”… această țară nu este moștenirea noastră. Astăzi suntem și mâine nu suntem, după voia lui Dumnezeu, și ne aflăm la mâna Turcului, și nici noi nu știm până unde vom fi până la capăt” – recunoștea ea cu umilință condiția vremelnică a guvernării sale. Demnă de reținut este opinia ei privind alegerea soției pentru fiul său, care nu era obligatoriu să fie de neam mare: ”să fie bărbatul bun, el cinstește femeia, pe oricare ar lua-o, va fi doamnă.” Ca urmare, Doamna a ales-o ca noră pe Neaga, fiica unui boier autohton, clucerul Vlaicu.

• Doamna STANCA (aprox. 1560-1603) – soția domnului Mihai Viteazul (1593-1601). Divorțată fiind, Stanca s-a căsătorit cu Mihai, în anul 1584, la cinci luni după nașterea fiului lor, Nicolae Pătrașcu. Pare o căsătorie neobișnuită pentru acea epocă, dar în acest mod Mihai, boier în plină ascensiune politică la curtea Țării Românești, a dobândit zestrea considerabilă a nevestei și alianțe cu marii boieri ai țării, Stanca fiind nepoata marelui ban al Craiovei. A fost o căsătorie de interes pentru el deoarece ajuns domnitor, Mihai nu a ezitat să se afișeze în public cu ibovnicele lui, fără a ține cont de aparențe sau de sentimentele soției. Stanca a murit relativ tânără (43 ani), de ciumă, la doi ani după uciderea lui Mihai. Trei străzi din țară îi poartă numele: str. Doamna Stanca din București, sectorul 1, una din Pitești și alta din Sibiu!

Imaginea cuplului princiar care a domnit scurt timp, la 1600, peste cele trei mari țări medievale care formează  România  de astăzi: Țara Românească, Transilvania și Moldova, s-a păstrat zugrăvită în interiorul mănăstirii Mihai Vodă  din București, Str. Sapienței nr.35, lăcaș ctitorit de Mihai în timpul când era mare ban al Craiovei. Alături de chipeșul voievod a cărei imagine ne este poate mai familiară, Stanca apare delicată, suplă și blondă, cu două cozi lungi împletite precum odinioară fetele de la țară, în contrast cu diadema impunătoare purtată pe cap.

O ultimă reprezentantă a înaltei societăți din acest capitol este o contesă – Roxandra STURDZA (1786, Constantinopol – 1844, Tighina, Basarabia). Era descendentă a vechi familii domnitoare fanariote, atât după tată – vornicul Scarlat Sturdza, cât și după mamă – Sultana, fiica domnitorului Constantin Moruzzi. Tatăl ei a decis strămutarea familiei și a averii în Rusia, la Sankt Petersburg, în 1801. Așa a ajuns Roxandra la 17 ani, domnișoara de onoare ale țarinei Elisabeta Alekseevna, alături de care a călătorit în Germania. Relația privilegiată care a avut-o cu Țarul Alexandru I i-a permis să încerce să-l sensibilizeze cu privire la cauza românească și cea grecească.

S-a căsătorit în anul 1818 cu mareșalul curții de la Weimar, devenit consilierul intim al Țarului, de la acesta cuplul a primit moșia de la Manzâr (Tighina, Bucovina) unde pe lângă ferma proprie organizată după model occidental, s-a mai gândit și la comunitate construind o școală pentru copii săraci, o biserică, un spital (în apropierea Odessei) și un orfelinat.

Să fi fost Lucia STURDZA-BULANDRA descendentă din familia princiară de renume a contesei Sturdza?! Enciclopedia nu face această legătură, actrița s-a născut în 1873, la Iași, după trei decenii de la moartea contesei Roxandra, dar cine știe, poate erau rude ?! …

Cert este că în seara debutului, Lucia primea o telegramă în franceză de la bunica ei care îi interzicea să poarte pe scenă numele marii familii din care făcea parte. Tânăra nepoată se gândise la actorie ca o la o alternativă profesională pentru că, după ce absolvise Facultatea de Litere și Filozofie din București, nu-și găsea post în învățământ! La vârsta de 25 ani, Lucia s-a prezentat la directorul Tetrului Național, Petre Grădișteanu, care a angajat-o după o singură probă. După debut, a urmat pregătirea ei adecvată ca elevă a Aristitzei Romanescu care preda arta dramatică la Conservatorul din București (litera R).

Pe Tony Bulandra l-a cunoscut când a jucat alături de acesta într-un film (”Amor fatal”), s-a căsătorit cu el la câteva luni după, în același an – 1911, când ea avea 38 ani, iar el 30!

La compania teatrală pe care au înființat-o cei doi soți, doamna Bulandra avea cuvântul cel mai greu, dar și o putere de muncă uimitoare: juca seară de seară, regiza spectacole, organiza turneele, studia piese, alcătuia repertoriul teatral și distribuțiile, angajând debutanți, actori și actrițe, după criterii strict personale. A predate timp de 30 de ani la Conservatorul de Artă Dramatică din București unde i-a avut ca elevi pe Dina Cocea, Radu Beligan, Victor Rebengiuc, Aura Buzescu, Fory Eterle, Al. Giugaru ș.a.

În timpul celui de-al doilea Război Mondial, compania s-a destrămat în anul 1941, soțul – Tony Bulandra, a murit în 1943. Pierderi grele pentru actriță pe care a ajutat-o să le depășească pasiunea sa pentru teatru, fiind invitată de regimul comunist să înființeze Teatrul Municipal la conducerea căruia a fost numită în anul 1947. Este actualul teatru din București care îi poartă numele – scena unde a prestat roluri memorabile care au însemnat pentru ea o renaștere. Nu a fost uitată nici de edili deoarece două străzi îi poartă numele, una din Iași (orașul în care s-a născut) și alta din Cluj!

A avut parte de o carieră de durată, o viață lungă (88 ani) și plină despre care a apucat să-și scrie memoriile în volumul ”Actorul și arta dramatică. Amintiri.”

O altă actriță și regizoare a fost Sadova Marietta (1897, Sibiu – 1981, București) –A fost căsătorită cu Ion Marin Sadoveanu și cu Haig Acterian (Jeni Acterian i-a fost cumnată și asistentă de regie) – litera A.

În 1956, revenind dintr-un turneu parizian cu Teatrul Național, a adus în țară cărțile lui Emil Cioran și Mircea Eliade, ”vină” pentru care a fost arestată de autoritățile comuniste în lotul Noica-Pillat. După condamnarea la trei ani de închisoare și ispășirea pedepsei, a revenit în activitatea artistică (teatru și film), dar și ca profesor la I.A.T.C.

Faptul că descendenta unei familii princiare ca Lucia Sturdza-Bulandra a ajuns să fie actriță pare un gest de frondă al nepoatei care și-a urmat drumul, în ciuda interdicției bunicii. Dar nu este un gest izolat, ci manifestarea unei tendințe pe care au promovat-o militantele pentru emanciparea femeii din România. Sunt femei de care puțini au auzit, în comparție cu cei care au auzit de celebra actriță.  Iată  grupul de patru militante din prima jumătate a sec. XIX care au parte acum de clipa lor de celebritate:

• Tereza STRĂTILESCU (1862, Tarcău, jud. Neamț – 1931, Iași) – după obținerea bacalaureatului (1883), s-a înscris la Facultatea de Litere și Filozofie a Universității din Iași, unde și-a luat licența în istorie în 1877, devenind prima femeie licențiată a acestei universități. Și-a adus contribuția la îmbunătățirea condiției femeii prin educație. După ce studiase sistemul de educație britanic în cadrul unei burse de doi ani la Londra, obținută cu ajutorul lui Titu Maiorescu și a lui A.D. Xenopol, ea a fost timp de 27 ani directoarea Externatului de Fete din Iași, pe care l-a ridicat la rang de liceu, în 1908, cel care în prezent este Colegiul Național ”Mihai Eminescu” din Iași. În memoria ei a fost înființată o bursă care îi poartă numele.

• Didia Odorica SEVASTOS (1864, Cucorăni, jud. Botoșani – 1929, Chișinău) – era fiica unor mici proprietari de pământ. După obținerea bacalaureatului (1886) s-a înscris la aceeași Facultate ca și Tereza Strătilescu, fără a reuși să-și ia licența. A militat ca publicistă (scrieri literare, articole feministe) în presa ieșeană a vremii sale și ca folcloristă, materialele culese le-a publicat în mai multe volume.

• Izabela SADOVEANU (1870, Săucești, jud. Bacău – 1941, București) – după studii liceale la Institutul Pedagogic din Iași a intrat la Facultatea de Litere și Filozofie din București, definitivându-și studiile la un institut pedagogic din Geneva, după căsătoria cu Alexandru Sadoveanu, fratele scritorului Mihail Sadoveanu. A fost pedagog și profesoară de filozofie și pedagogie la Școala Centrală de Fete și la Școala Normală ”Elena Doamna” ambele din Capitală, apoi consilier la Ministerul Instrucției Publice, calitate în care a susținut introducerea metodei Montesorri în învățământul românesc. A fost co-autor al primului manual românesc despre psihologia infantilă. Dorința ei cea mare era ca femeile să se poată integra în viața politică și social din România, fiind una dintre fondatoarele Asociației pentru Emanciparea Civilă și Politică a Femeii (1918).

• Coralia SIMIONESCU-COSTESCU alias Maura Prigor (1900, Slatina – d.?) – fiica bacteriologului Sava Simionescu, a urmat liceul la Școala Centrală de Fete din București și pe cele universitare la Geneva. În 1930 a pus bazele publicației ”Tribuna femeii” unde militează pentru obținerea de drepturi pentru femeile din România.

Eforturile feministelor au deschis calea spre activități considerate până atunci apanajul exclusiv al bărbaților, cum ar fi aviația.

Elena STOENESCU-CARAGIANI (1887-1929, București) a început să fie interesată de zbor în anul 1912, cu un an înainte de susținerea licenței în științe juridice la Universitatea din Iași. Primul zbor l-a făcut împreună cu profesorul ei de echitație, Mircea Zorileanu, posesor al unui brevet de pilotaj eliberat în Franța.

Când s-a înscris la școala de pilotaj al lui George Valentin Bibescu (soțul Marthei Bibescu – litera B), prezența ei, singura femeie cursant, a stârnit indignare! Eliberarea brevetului, după terminarea cursurilor, i-a fost refuzată de ministerele Instrucției Publice și Apărării, deopotrivă. Până la urmă Elena a obținut  brevetul internațional de pilot emis în anul 1914 de Federația Aeronautică Internațională după ce a mai făcut o dată școala civilă de aviație în Franța. Astfel, la vârsta de 27 ani, Elena Stoenescu a devenit prima femeie aviator din România.

O stradă din București, în sectorul 1 pe lângă Șoseaua Kiseleff  se numește str. Maior Aviator Mircea Zorileanu, în timp ce o alta, în același sector, pe lângă Șoseaua Pipera, se numește str. Elena Cariagiani, în memoria primei femei aviator din România.

I-a pășit pe urme, dar pe o cale deja netezită, Marina ȘTIRBEY (1912, Viena – 2001, Bouloc, Franța). Unchiul ei era același George Valentin Bibescu la a cărui școală de pilotaj Elena Stonescu fusese prima femeie cursant. Marina a obținut brevetul în anul 1935, la 21 de ani după cel obținut de prima femeie aviator din România. În schimb, fiica prințului George Știrbey a fost prima româncă care a survolat Marea Baltică în condiții de ceață densă, în anul 1936. Ea a avut ideea înființării unei escadrile sanitare militare, încadrată în exclusivitate cu personal navigant feminin denumită  ”Escadrila Albă” care a funcționat în timpul celui de-al doilea Război Mondial și în care au activat ca aviatoare Smaranda Brăescu (litera B) și Nadia Russo (litera R).

În 1942, la vârsta de 30 ani, Marina Știrbey s-a căsătorit cu prințul Constantin Basarab Brâncoveanu, nunta lor plină de fast fiind considerată de ambasadorul finlandez la București ”ultima nuntă aristocratică din Europa nouă ce se întrevede. Alta nu va mai fi!” … și vorbele acestea s-au adeverit. După instaurarea regimului comunist, familia a fost deposedată de toate bunurile, soțul i-a fost arestat în 1947 și până când a reușit să plece din țară cu ajutorul Marthei Bibescu și prin intermediul Crucii Roșii, principesa Marina Știrbey și cei doi copii ai ei ajunseseră să trăiască din vânzarea puținelor lucruri pe care le mai dețineau.

Și da, în memoria sa avem o stradă care îi poartă numele: Str. Marina Stirbey din municipiul Bistrița!

Scriitoarele prezentate de acest capitol al Enciclopediei sunt la paritate cu reprezentantele înaltei societăți, tot cinci la număr: Henriette Yvonne STAHL (1900, Saint Alvald, Franța – 1984, București), Ecaterina SĂNDULESCU (1904, Movilița, jud. Vrancea – 1988, București), Profira SADOVEANU (1906, Fălticeni – 2003, București), Cella SERGHI (1907, Constanța- 1992, București), Sanda STOLOJAN (1919, București -2005, Paris, Franța).

Stilurile sunt însă destul de diferite:
• romanul psihologic și de analiză – în care a excelat Henriette Yvonne Stahl și pentru care la vîrsta de 25 ani primea recunoașterea sub forma Premiului Societății Scriitorilor Români, reconfirmat la 81 de ani de Premiul special acordat de Uniunea Scriitorilor;
• poeziile de orientare simbolistă, dar și memorialistica Ecaterinei Săndulescu;
•  memorialistică, cărți de evocare a tatălui său, scriitorul Mihail Sadoveanu la operele căruia a colaborat ca secretar literar, editor, arhivar, bibliotecar, corector și trăducător  – în cazul Profirei Sadoveanu;
• Romanul psihologic (”Pânza de păianjen”) scris de Cella Serghi sub influența lui Camil Petrescu;
• Memorialistică și publicistică și pagini de jurnal din exilul parizian, în calitate de militantă anticomunistă – în cazul Sandei Stolojan (nepoata scriitorului Duiliu Zamfirescu).

Asociate scriitoarelor pe criteriul comun al literelor, câteva cuvinte despre:
– Sabina Cornelia STROESCU (1912; Târgoviște – 1989, București) – folcloristă. A fost cercetător științific la Institutul de Etnografie și Folclor din București, datorită ei l-am cunoscut pe Păcală și snoavele populare românești.
– Tatiana SLAMA-CAZACU (1920-2011, București) – a fost profesor universitar la facultatea de Litere a Universității din București unde a fondat Laboratorul de psiholingvistică (1971-73), primul de acest gen din Europa.

Domeniul artelor frumoase este reprezentat în acest capitol de pictorițele Margareta STERIAN (1897, Buzău – 1992, București) și Wanda SACHELARIE (1916, Constanța – 2008, București).  Prima a expus alături de Milița Pătrașcu (litera P), a doua a avut-o ca profesoară.

Muzeul de Artă din București a inițiat premiul ”Margareta Sterian” pentru cea mai importantă expoziție a anului, iar Wanda Sachelarie a fost desemnată ”Femeia Anului” de către International Biographical Center Cambridge în anul 1992. Amândouă pictorițele s-au stins din viață ca nonagenare#. Există o stradă în București, pe lângă Bulevardul Dacia, care poartă numele Margaretei Sterian.

Cele două cântărețe și compozitoarea din acest capitol sunt, deși atât de diferite ca gen, reprezentative pentru domeniul artelor muzicale din România. Ele sunt:
– Didia SAINT GEORGES (1888, Botoșani – 1979, București) – fiica președintelui Secției Muzicale a Ateneului Român, a studiat pianul la Conservatorul din Iași și la Leipzig. A compus lieduri, variațiuni pe versuri ale unor poeți români (Mihai Eminescu, Octavian Goga, Șt. O. Iosif) și muzică de cameră.
– Ileana (Elena) SĂRĂROIU (1936, Valea Voievozilor, jud. Dâmbovița – 1979, Unirea, jud. Călărași) – fiică de țărani, a studiat la Școala Populară de Artă din Târgoviște. A fost descoperită de Benone Sinulescu, care i-a pus la dispoziție primele melodii cu care s-a lansat. A devenit repede celebră, a imprimat peste 100 de melodii ale unui repertoriu diversificat, de la melodii populare culese din zona Munteniei, la romanțe, cântece de petrecere și muzică ușoară românească și internațională. Avea o tehnică vocală de excepție și un uluitor simț histrionic, o perfectă empatie cu publicul. A murit pe scenă, în timp ce cânta la o nuntă, din pricina unui anevrism cerebral netratat. N-avea decât 43 ani.
– Laura STOICA (1964, Târgoviște – 2006, București) – interpretă de muzică rock.  A studiat, la fel ca Ileana Sărăroiu, la Școala Populară de Artă din Târgoviște, dar secția de canto clasic. După 1989 s-a impus ca una din cele mai bune voci ale rock-ulului românesc. În 1991 a interpretat piesa ”Un actor grăbit” desemnată piesa anului 1991. În anul 1993 A înființat ”Laura Stoica Band” alături de care a susținut peste 300 de spectacole. Ceea ce am aflat abia acum este că Laura urmase și cursuri de artă și actorie la Universitatea Ecologică din București și că Teatrul Nottara i-a găzduit debutul ca actriță în piesa de teatru ”Azilul de noapte” (regia Constantin Codrescu, 1999). După cum mulți dintre noi știm, ea s-a stins din viață într-un accident rutier, împreună cu soțul și copilul lor nenăscut.

În domeniul științelor naturale au excelat și sunt amintite de acest capitol prima femeie paleontolog din România, o chimistă și o botanistă. Ele sunt:
– Emilia SAULEA (1904, Iași – 1998, București) – a profesat la Catedra de Geologie a Universității din Iași (unde a fost studentă a Facultății de Științe Naturale), apoi la cea de la Universitatea din București. A colaborat la realizarea unui prim studiu românesc de paleontologie, astfel devenind prima femeie paleontolog din țara noastră. Pentru întreaga activitate științifică de-a lungul vieții a devenit membru de onoare al Academiei Române în anul 1993;
– Eugenia SORU (1901, Piatra Neamț – 1988, București) – chimistă. Autoarea a peste 200 de articole și studii publicate în reviste de specialitate, din țară și străinătate. Membru corespondent al Academiei Române din anul 1955;
– Alice SĂVULESCU (1905, Oltenița, jud. Călărași – 1970, București) – botanistă, specialistă în fitopatologie*, colaboratoare a soțului ei, Traian Săvulescu, el însuși fitopatolog și președinte al Academiei Române (1948-1963). Împreună cu colaboratorii de la stațiile pomicole, au cercetat pentru a găsi tratamente împotriva ciupercilor care dăunau culturii merilor.
Când a fost chemată la Cabinetul lui Nicolae Ceaușescu care i-a comunicat că Institutul de Biologie, unde era directoare, va fi trecut în subordinea Ministerului Agriculturii, dna. Săvulescu a făcut o criză cardiacă pe culoarele Comitetului Central și dusă de urgență la spital, unde a încetat din viață.

Poate sunteți surprinși de amintirea străzilor care poartă numele unora dintre personalitățile din acest articol dar, deși sunt adunate aici 28 de personalități, asta este o formă în care posteritatea a ales să-și amintească de unele dintre ele. Cât despre case memoriale, am căutat dar nu am găsit decât două indicii:
– conacul urban în stil medieval-orășenesc unde a locuit familia Didiei Saint-Georges (o familie cu greutate, unde se aduna toată protipendada Botoșaniului), construită de străbunicul lui Nicolae Iorga, dar care după retrocedare este nelocuită și se degradează pentru că proprietarul nu are bani. Vezi articolul din ziarul ”Adevărul” și imagini aici.
-Cică ar exista Casa memorială ”Traian Săvulescu” din Râmnicu Sărat (jud. Buzău) – este vorba despre soțul lui Alice Săvulescu, conform unui articol pe site-ul ”Doza de bine”, pe care îl puteți citi aici.

# Sunt șase personalități care au trăit peste 90 ani în acest capitol, dintre care conduce detașat Profira Sadoveanu (97 ani), fiica lui Mihail Sadoveanu (din păcate, alungată din casa moștenită de la tatăl său, în 1997, Profira a murit într-o sărăcie de nedescris, fiind înmormântată la ”Cimitirul săracilor” – Străulești II din București).
*Fitopatologie = Ramură a biologiei care studiază bolile plantelor, agenții care le produc și metodele de combatere și de prevenire a îmbolnăvirilor.