No any image found. Please check it again or try with another instagram account.

Truman Capote – Muzică pentru cameleoni

Față de romanul de debut intitulat “Alte glasuri, alte încăperi”, pot să afirm că “Muzică pentru cameleoni” mi-a plăcut mai mult. Cred că din cauza dozei mai mici de stranietate și a uneia mai mare de umor și detașare. Primul roman a făcut senzație la vremea lui, datorită faptului că autorul avea numai 19 ani și cu toate acestea i s-a recunoscut talentul și s-a bucurat de un mare succes. Explicația, pe care puțini o cunoșteau, era faptul că autorul tot scria de la vârsta de 8 ani, fără îndrumare literară, doar căutându-și un stil propriu dar și un mod de a-și descărca emoțiile.

În ”Muzică pentru cameleoni” Truman Capote își amintește despre oameni pe care i-a cunoscut și care nu mai sunt. În permanentă căutare de subiecte pentru scrierile sale, Truman Capote a călătorit mult și a cunoscut multă lume, și dedică câte o nuvelă fiecărui personaj care i-a rămas în amintire prin ceva anume.

Acel ceva anume poartă și o doză de echivoc, un lucru pe care nici autorul nu l-a aflat nici el sau poate nu vrea să ni-l spună, ca să ne intrige.

Nuvela care dă numele romanului redă o călătorie în Martinica unde scriitorul ajunge după mult timp de la un eveniment trist petrecut aici: uciderea unui prieten. Doamna aristrocată de origine franceză pe care scriitorul o vizitează își amintește de omor ca fiind comis de niște marinari beți, un accident tragic, dar scriitorul știe că n-a fost un accident. Dar nici nu adaugă nimic în plus.

Aceeași doamnă cântă la pian pentru oaspetele său, tocmai pentru a-i arăta că pe verandă se adună cameleonii, mari amatori de muzică care sub influența stării induse de muzică își schimbă culoarea.

Este așa, sau nu este ?! mă întreb. Dar pentru a afla răspunsul ar trebui să fac cel puțin o călătorie până în Martinica. Dar tot nu ar fi destul, pentru că nu ar avea cine să le cânte la pian partituri din Mozart, așa cum se întâmplă în nuvela lui Truman Capote.

Autorul este un cozeur deosebit, poartă interesante conversații cu oamenii pe care i-a întâlnit, oameni reali din care unii au avut un adevărat șoc când s-au regăsit în paginile cărții. Astfel, Truman Capote redă conversațiile sale avute cu menajera sa, cu un polițist detectiv care investighează niște crime în serie, cu o barmaniță pe care a cunoscut-o în Saint Louis, în tinerețea căutărilor sale literare, cu un fost coleg de școală care comite nesăbuința de a răspunde unui mesaj dintr-o sticlă (și de aici un lung șir de încurcături), cu criminalul care a ucis-o cu sânge rece, într-un ritual satanic, pe actrița Sharon Tate, aflat în detenție pe viață la momentul conversației cu scriitorul.

Am lăsat la urmă, fără a epuiza lista nuvelelor adunate în această carte, conversația scriitorului cu Marilyn Monroe pe care a cunoscut-o așa cum era ea: un copil frumos. Acesta este și titlul nuvelei pe care i-o dedică, rememorând o după-amiază petrecută împreună, în New York, la un pahar de vorbă, la un timp după moartea acesteia. Nu dau alte detalii, merită citită pentru a înțelege omul care a fost actrița, dincolo de imaginea de sex-simbol, pre-fabicată și speculată de studiourile de film.

Truman Capote – “Muzică pentru cameleoni”
Truman Capote – “Muzică pentru cameleoni”

What do you think?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

No Comments Yet.