Simona Antonescu – Darul lui Serafim

Foarte versatilă limba română, prin abundența de omonime! De unul din acesta profită Simona Antonescu, dată fiind dubla semnificație a titlului acestui roman: ”dar” adică ”ceea ce se primește sau se oferă în semn de prietenie, ca ajutor etc.; cadou” sau ”însușire (cu care se naște cineva); aptitudine, vocație, talent”.

Îmbinarea celor două valențe ale cuvântului conturează legenda urbană a lui Serafim, cerșetorul de la Biserica Amzei de pe Calea Victoriei, cel care asemeni unui oracol al Bucureștiului interbelic, fără a conștientiza cum îi vin cuvintele, pare a avea însușirea de a prevede viitorul pentru cel care îl ajută cu două-trei monede. În virtutea acestei superstiții de care știau toți bucureștenii, inclusiv cei înstăriți, pe caldarâmul umed al trotuarului unde cerșea Serafim, în seara de Vovidenie a anului 1932, se întretaie drumurile a trei personaje: Nicolae Malaxa, inginer talentat și figură controversată din anturajul regelui Carol II, Aglăița Vlădoianu, candidată la primul concurs ”Miss România” și Eliza Moruzi Slătineanu, soția unui aristrocrat bucureștean și mamă a doi băieți.

Autoarea construiește cu cursivitatea unei viziuni cinematografice, folosind asocieri de cuvinte de un lirism bine strunit, cei trei piloni ai romanului pe care evoluează povestea fiecăruia din personajele amintite, derulându-le înapoi în timp, până la timpul prezent, cu care începe romanul, cel al opririi lor într-o scurtă staționare automobilistică, consecutiv, la picioarele ude de ploaie ale cerșetorului de la Biserica Amzei.

Primul sosește Nicolae Malaxa, iar darul oferit de el lui Serafim are legătură cu drumul de succes al industriașului. De unde vine el?! Drumul său a fost pornit, ca o ștafetă, cu două generații în urmă de strămoșii săi de origine aromână, dintr-un sat din munții Pindului spre teritoriul plin de oportunități al Moldovei și Munteniei fanariote.

La scurt timp după el ajunge Aglăița, fiica generalului Vlădoianu, iar povestea ei înapoi în timp face cititorul părtaș la atmosfera petrecerilor și concursurilor sportive la care participau tinerii din lumea bună. Unele concursuri, cum era cel pentru titlul de ”Miss Univers” aveau o ușoară undă de emancipare feminină.

Ultima care trece pe la Serafim este Eliza Moruzi Slătineanu, cu speranța că darul oferit îi va îmbuna viitorul, fiind cea mai grăbită în drumul său, într-un ocol între casă și spitalul Brâncovenesc. Povestea familiei ei este creionată simplu dar delicat, cu secretele și lecțiilor celor doi fii, Luca și Matei, jocul de bridge, reacțiile în raport cu ”episoadele” Elizei. Frumoasă și elegantă, Eliza era admirată în public, mai ales cu ocazia curselor bucureștene de la Hipodrom, dar numai familia cunoaște secretul instabilității sale emoționale.

Simona Antonescu ne prezintă cu har și naturalețe trei povești care converg spre același modest personaj care pare că deține cheia finalurilor fericite, într-un stil original, plasat într-un punct de fin echilibru între ficțiune, memorialistică și reportaj.

Recomand ca lectură plăcută care își păstrează nostalgia evocării, dar și suspansul, bine dozat, până la final!

Cartea RomaneascaDarul lui SerafimSimona Antonescu