No any image found. Please check it again or try with another instagram account.

Ravensbrück

By Posted on 6min read221 views

Dacă ai curiozitatea de a afla cum era viaţa unei femei din Cehia primelor decenii ale secolului XX, copilăria ei în timpul primului război si maturitatea în timpul celui de-al doilea, poţi afla cu lux din amănunte din cartea lui Steve Sem-Sandberg Ravensbruck.

Femeia nu este una oarecare, iar viaţa ei este adusă la lumină graţie unui remarcabil efort documentaristic al scriitorului suedez în arhivele Muzeului Naţional Ceh. Ea este Milena Jesenska – destinatară a scrisorilor lui Kafka şi jurnalistă care a publicat în ziarele vremii din Praga. Un nume care a rămas puţin deasupra uitării, prin faptul că pare a fi doar o notă de subsol din viaţa lui Franz Kafka. Relaţia ei cu Kafka a fost de scurtă durată, mărturie a acestei legături au rămas doar scrisorile care s-au păstrat ca prin minune, deoarece Milena le-a încredinţat unui prieten, Willy Haas, care a supravieţuit războiului, le-a redactat şi apoi le-a publicat.

Întâlnirea ei cu Kafka, ca traducătoare în germană a nuvelelor acestuia, este punctul de plecare în această reconstituire memorialistică, pentru care scriitorul suedez a locuit neîntrerupt la Praga în perioada septembrie 1999-decembrie 2002, intrând în atmosfera oraşului de care Milena era foarte ataşată, regăsind străzile şi imobilele în care aceasta a locuit.

Cine a fost această Milena ?! După ce am citit cartea, primul gând şi răspunsul este: o femeie care a avut o viaţă de coşmar şi care şi-a încheiat acest coşmar în chiar Iadul pe pământ – lagărul de femei de la Ravenbruck.

Cartea aşează existenţa Milenei în contextul său istoric şi geografic – invadarea regiunii Sudeţi din Cehia, de către Germania hitleristă, care a fost un preambul al celui de al 2-lea război mondial şi un compromis pentru menţinerea păcii, în ciuda căruia războiul a izbucnit după invadarea Poloniei), când violenţa şi vărsarea de sânge fără precedent au distrus şi răvăşit vieţile a milioane de oameni.

Se poate face un film despre Milena, perindând imaginile aşa cum le prezintă cartea:
– copilăria din care i-au rămas în memorie conflictele naţionaliste dintre cehi şi nemţi, care duceau la frecvente ciocniri de stradă, soldate cu victime,
– moartea mamei când ea avea doar 16 ani, dar abandonată de soţ încă din timpul agoniei,
– indiferenţa tatălui care se transformă în ură când Milena se îndrăgosteşte tocmai de un intelectual de origine germană. Pentru separarea lor, tatăl autoritar o va interna cu forţa într-un ospiciu, înainte de majorat.

– logodnicul ei va negocia eliberarea Milenei cu preţul căsătoriei şi a expedierii tinerei perechi la Vienna, unde Milena va fi mereu privită cu dispreţ de cercurile de intelectuali germani, prieteni ai soţului ei, dar prejudecăţile lor naţionaliste vor distruge în cele din urmă acest mariaj;

– din perioada vieneză datează corespondenţa cu Kafka, traducerile şi articolele publicate fiind mijloacele prin care a încercat să se întreţină la Vienna, pentru a nu fi dependentă financiar de soţul care îi întorsese spatele. În aceste scrisori, Milena îi destăinuie lui Kafka trădările soţului ei, suferinţa şi umilinţele de care are parte. Cei doi chiar se văd, Kafka a venit la Vienna pentru ea, îi va înregistra confidenţele cu sensibilitatea lui excesivă, care o va face pe Milena să-l considere vulnerabil, slab, mult prea slab pentru a se ataşa de el. De fapt, Kafka era bolnav de tuberculoză, murind după câţiva ani, din cauza acestei boli incurabile atunci, iar Milena îl va revedea ultima dată, vizitându-l la spitalul unde acesta şi-a găsit sfîrşitul.

– tatăl Milenei îi va acorda din nou atenţie şi sprijin financiar când fiica sa se decide să divorţeze, în condiţiile în care un divorţ era un stigmat social. Revenind la Praga, Milena îşi va folosi talentul jurnalistic, colaborând cu ziare şi publicaţii din Praga.”A fi jurnalist e o îndeletnicire ciudată „, va nota ea în perioada aceea. În jurnalism, Milena îşi recunoaşte propria-i obsesie de a observa, de a trăi şi de a descrie ceea ce este imprevizibil, nemaipomenit şi până la ea de nimeni descris, dar şi de a scrie în aşa fel încât să pară familiar, iar cititorul să se recunoască în cele descrise.

– prin articolele sale, Milena devine cunoscută şi apreciată în cercurile intelectuale unde îl va cunoaşte pe Jaromir Krejcar, un tînăr arhitect care devine cel de-al doilea soţ şi tatăl singurului ei copil, Jana. În timpul sarcinii, Milena va suferi un accident care va avea consecinţe mai grave, prin infectare, pentru că va rămâne şchioapă tot restul vieţii, cu mari dureri la articulaţiile piciorului blocat, ceea ce o va face dependentă de morfină. Dependenţa i-a modificat caracterul, devenind jumătate iresponsabilă, dură şi exagerată cu propriul copil, de la care va pretinde înţelegere ca de la un adult. Al doilea soţ o părăseşte, sătul de crizele morfinomane ale Milenei, care va lupta şi va învinge târziu, după câţiva ani de la despărţire, şi această dependenţă, după o cură drastică de dezintoxicare.

În ciuda acestor suferinţe fizice şi afective, Milena a luat iniţiativa de a ajuta mulţi refugiaţi evrei să emigreze, cu resorturi nebănuite de energie luptând împotriva răului.

– în căutarea de soluţii, va susţine o vreme în idealurile comuniste, pe care le va abandona când va afla de la cei întorşi din Uniunea Sovietică că realitatea noii societăţi instaurate acolo este departe de idealurile trâmbiţate de propagandă. pentru schimbarea ei de poziţie, mulţi din prietenii care împărtăşeau idealuri comuniste nu o vor ierta şi o vor trata ca pe o tradătoare.

– Însă Milena nu-şi va trăda principiile umanităţii, ea alegînd să rămână şi să facă parte din mişcarea de rezistenţă pragheză. Este şocant să citeşti că, după ocuparea oraşului de către armatele germane, Milena o trimitea pe fetiţa ei cu manifeste în care îşi scria articolele, îndesate în ghiozdan, pentru a le distribui la anumite adrese. Jana avea doar 8 ani când mama ei a fost ridicată de Gestapo şi trimisă, după interogatorii represive, ca deţinut politic la Ravenbruck.

– cuvântul de ordine la Ravenbruck: dezumanizare, descompunerea omului sub condiţia umană. Din mărturiile supravieţuitorilor care au cunoscut-o aici, aflăm că şi în lagăr Milenei i-a păsat de suferinţa din jur şi a făcut ce a putut pentru a ajuta, cu curaj. Spiritul ei jurnalistic, iscoditor o determină să descopere un doctor şi o infirmieră din lagăr care scoteau aur din protezele dentare ale celor ucişi. Milena a avut curajul să-i denunţe la comandantul lagărului, cerându-i în schimb eliberarea unei prietene de-a ei de la încarcerarea care durase 3 săptămâni.

Dar boala Milenei se agravează – infecţia rămasă în corp de la accident îi va distruge rinichii. Milena a murit la Ravenbruck, unde a cunoscut iadul pe pământ, în anul 1945, cu puţin timp înainte de victoria Aliaţilor. Cenuşa ei a fost împrăştiată deasupra lacului Schwed, ca şi al altor trupuri moarte  arse în crematoriul lagărului, aşa cum spune şi autorul în final: „încă un nume fără-de-nume printre toţi ceilalţi morţi fără de nume”.

Povestea ei este ca o picătură dintr-un ocean în memorialul durerii Holocaustului. Nu a fost o învinsă, ci o învingătoare care nu a abdicat de la principiile ei, în lupta cu răul, indiferent de cât de copleşitor părea răul acela.