Ioan Mărculeț, Cătălina Mărculeț, Daniela Marcu, Vasile Mărculeț – Superlativele României

Lecturile din ultima vreme mi-au oferit fiecare o perspectivă diferită asupra locurilor în care se petrecea acțiunea: o plajă pustie, cu nisip alb, din Luanda (Timpul iubirilor perfecte de Tiago Rebelo), plajele frecventate de surferi din Hawaii (Descendenții de Kaui Hart Hemmings), străzile aglomerate ale orașelor indiene cu fauna umană și subumană (Paria de Pascal Bruckner); paradisul sub blocadă din Insulele Papua Noua Guinee (Mr. Pip de Lloyd Jones), fumul de la grătarele unde se pregătesc suculente fripturi de vacă și ritmurile de tango pasional din Buenos Aires (Ultimul tango la Buenos Aires – o metropolă exotică pe înțelesul tuturor de Justina Irimia). Sunt o sumedenie de peisaje fizice și umane de prin lumea largă adunate pe care le-am privit de la fereastra pe care o deschide beletristica!

De la perspective atât de îndepărtate geografic, recent am revenit într-un spațiu fizic și spiritual mai familiar, mai precis în provincia istorică a Olteniei, lecturând ciclul La Lilieci de Marin Sorescu. Dorind să fiu nepărtinitoare cu celelalte regiuni din țară, având în vedere că fiecare are ceva remarcabil de cunoscut și văzut și adăugând dorința de mai multă precizie în acest sens, am ales de această dată o lucrare cu caracter enciclopedic realizată de un colectiv de specialiști în geografie. Ei sunt Ioan Mărculeț, Cătălina Mărculeț, Daniela Marcu și Vasile Mărculeț – adică cei care, după măsurătorile de rigoare, au stabilit ce avem noi, românii, în acest spațiu geografic de 238.391 kmp (adică locul 80 în lume), cel mai mare, mai înalt, mai adânc, mai vechi, mai populat, mai frumos… singur, unic, extrem, spectaculos!

Se pare că mă bântuie o mai veche pasiune pentru geografia României pentru că m-am aplecat cu curiozitate asupra acestei lucrări care se pare că este rezultatul unui efort de familie, unul din cei trei autori cu numele de familie Mărculeț fiind autorul manualului de geografie a României pe care l-am studiat asiduu pentru admiterea la ASE.

După cum vedeți, pe supra-copertă nu avea cum să nu troneze imaginea nocturnă a Palatului Parlamentului (cea cunoscută în folclorul urban sub denumirea de Casa Poporului). Era inevitabil pentru că, lăsând deoparte cum și când a fost construită, acesta este edificiul prin care România s-a înscris în Cartea Recordurilor. De fapt, cele două recorduri ale sale sunt motivul pentru care în parcarea din fața Parlamentului multe autocare descarcă turiști străini veniți să vadă:

• cea mai mare clădire administrativă pentru uz civil (cu o suprafață desfășurată de 330.000 mp, tinând cont că pentru punerea în practică a proiectului, în 1980, a fost demolată o suprafață de 7 kmp din vechiul centru al capitalei și au fost relocate peste 40.000 de persoane!);
• cea mai scumpă clădire administrativă din lume (1,75 mld. dolari SUA în 1989 și 3 mld. euro în 2004, adică suma la care au fost estimate resursele materiale consumate: 1.000.000 mc marmură, 5.500 t ciment, 7.000 t oțel, 20.000 t nisip, 1.000 t bazalt, 900.000 mc esențe de lemn, 3.500 t cristal, 200.000 mc sticlă, 2.800 candelabre, 220.000 t covoare, 3.500 mp piele). Toate acestea au fost puse în operă prin munca în trei schimburi a 200 de arhitecți și a cca. 20.000 de muncitori, plus munca forțată a militarilor în termen (fără număr!).

Lucrarea mai precizează, sec, că edificiul a fost comandat de guvernul de atunci ca o replică la orașul Phenian (Coreea de Nord). M-am întrebat dacă, până la inaugurarea Casei Poporului (actualul Palat al Parlamentului), a avut România vreun edificiu cu care să se înscrie în lista recordurilor mondiale? Răspunsul l-am căutat și l-am găsit în lucrarea de față. Acest edificiu era Biserica greco-catolică de lemn din Șurdești, sat din comuna Șișești, judeșul Maramureș, construită încă din anul 1766 și care, cu o înălțime totală de 72 m, se numără printre cele mai înalte construcții de lemn din lume, fiind inclusă din anul 1999 în Patrimoniul Mondial UNESCO. Probabil că guvernul care a comandat Casa Poporului și-a dorit să realizeze o replică atee la acest vechi record mondial!

În ce mai privește Bucureștiul, lucrarea fixează cu acuratețea unei lucrări de specialitate recordurile naționale pe care le deține capitala, cum ar fi:

• maxima speranței de viață, de 74,1 ani (70,6 ani la bărbați și 77,4 ani la femei);
• primul tramvai electric din România, în anul 1894,
• prima uzină hidroenergetică din țară, de la Grozăvești (la 1890),
• Aeroportul Băneasa (azi ”Aurel Vlaicu”) – cel mai vechi (primul) aeroport cu pistă betonată (inaugurat în anul 1920) de unde a decolat cea mai veche (prima) linie internațională Paris-București- Instanbul la 12 nov. 1922, apoi cea mai veche (prima) linie internă de transport aerian spre Galați, în anul 1926;
• prima linie aeriană peste Oceanul Atlantic (București-New York, inaugurată în 1971, cu decolare de pe Aeroportul Otopeni (azi ”Henri Coandă”);
• grădina zoologică cu cel mai mare număr de specii, depășită ca suprafață de Grădina zoologică din Tg. Mureș și ca vechime de cea din Sibiu (sic!). Capitala nu are nici cea mai mare grădină botanică din țară, aceea este la Cluj, și nici pe cea mai veche, aceea este la Blaj (sic!!).

Obiective turistice ale Bucureștiului, mai ales din punct de vedere al ineditului istoric sunt tratate în detaliu de Valentina Bilcea și Angela Bilcea în Dicționarul monumentelor și locurilor celebre din București (lucrare pe care am apreciat-o și comentat-o mai demult).

Revenind la specificul regional, lucrarea de față ne arată prin exemple că nu numai capitala ci și în restul țării ne poate surprinde cu singularități și superlative ale geografiei umane din România, cum ar fi:

• Charlotenburg (județul Timiș) – singurul sat de formă inelară, întemeiat de 32 de familii de tirolezi din Alpii Dolomitici, cu plan cadastral al localității de la 1776;
• localitatea Săliștea (jud. Sibiu) care deține cel mai mare număr de intelectuali raportat la numărul de locuitori;
• Mediaș (jud. Sibiu): localitatea cu cel mai înclinat turn din România – Turnul Trompeților, construit în secolul XV (deviația pe verticală spre N-NE este de 2,28 m), numărându-se printre primele 12 construcții de acest gen din lume.
• Țara Hațegului – regiunea cu cele mai vechi biserici parohiale de zidărie, datate în perioada secolelor XI-XV;
• Basarab-Murfatlar – cel mai vechi complex călugăresc rupestru săpat în cretă, datat în sec. IX-XI;
• Oradea cu cea mai mare cetate medievală – Cetatea stelară, cu primele fortificații ridicate în sec. XI și distruse de mongoli în timpul invaziei din 1241, după care noi fortificații au fost construite în cursul sec. XIV-XV; cu primul observator astronomic din țară (1464); cu cel mai important monument al barocului târziu – Palatul cu 365 de ferestre, construit în a doua jumătate a sec. XVIII, inspirat după Palatul Belvedere din Viena. Alt unicat al Oradei este Biserica ”cu Lună” care, de la ridicarea sa, în 1784, a fost prevăzută cu un mecanism care indică fazele Lunii.
• stațiunea Semenic, unde avem cel mai vechi telescaun (din 1944), iar la Muntele Mic cel mai lung traseu de telescaun (3.498 m, diferență de nivel 799 m);
• Prejmer – cea mai mare cetate țărănească din Transilvania, construită în formă de cerc în sec. XV, figurează în Patrimoniul Mondial UNESCO;
• Putna, cu cea mai veche biserică de lemn (ridicată la 1353 de Dragoș Vodă),
• Mangalia, cu cea mai veche moschee, construită în 1575 de fiica sultanului Selim al II-lea cu piatră din zidurile cetății Callatis;
• Oravița – Baziaș, prima cale ferată din țară, dată în exploatare în august 1854, pentru transportul cărbunelui în timpul Imperiului Austro-Ungar;
• Teliu – cel mai lung tunel feroviar (4.369,5 m), pe linia Brașov-Întorsura Buzăului, construit de o antrepriză germană în anii 1924-1929;
• Bumbești-Livezeni – parte a liniei feroviare Tg. Jiu-Simeria, are cinci stații și halte și reprezintă traseul de cale ferată cu cea mai mare densitate a lucrărilor de artă inginerească din România, printre care și podul cu cea mai pleoștită boltă(!). O parte de 12,6 km din lungimea sectorului (adică 40% din traseul de 31 km) este constituit de 8 poduri mari cu o lungime totală de 730 m (două peste Jiul de Est și șase peste Jiu), 436 m de alte poduri, podețe și pasaje, 27 viaducte de coastă, 39 de tunele, cu lungimi cuprinse între 29 și 523 m (Tunelul Murga Mare).

În ce privește geografia fizică a României, în lucrarea de față am găsit informații, inclusiv coordonatele GPS, pentru a fi localizate cu precizie unele ”vedete” naționale demne de a deveni oricând destinații de vacanță pentru cei dornici să cunoască mai bine România, cum ar fi:

• singurul geoparc destinat fosilelor de dinozauri din Țara Hațegului;
• Trovanții din Costești – singura formațiune geologică de acest fel din țară,
• Cascada Cailor, lângă Borșa (jud. Maramureș) – cea mai mare cascadă, compusă din 7 trepte și o cădere de cca. 150 m;
• Izbucul Cernei – cel mai mare izbuc ca debit din țară (1,5-2mc/s);
• Cetățile Ponorului – cel mai grandios complex carstic și peștera cu cel mai înalt portal (70 m înălțime, 30 de m lățime);
• Lacul Galeș din Munții Retezat, lacul cu cea mai mare transparență relativă a apei de 9,2 m, numai în zilele însorite, între orele 12-13;
• Peșterile care ies în evidență prin: cele mai vechi fosile de homo sapiens (Peștera Oaselor); cel mai mare sit paleontologic cu fosile ale ursului de cavernă (Peștera Urșilor); cea mai mare ramificare (Peștera Pârâul Hodoabei); cel mai mare ghețar fosil (Scărișoara); cea mai mare cascadă subterană perfect verticală și cea mai mare dezvoltare de dolomite (Peștera Valea Rea); cel mai mare lac subteran (Peștera Ghețarul de la Zgurăști), cea mai adâncă peșteră (Izvorul Tăușoarelor).

Ce avem ”cel mai înalt”? Unele răspunsuri date de lucrarea de față sunt mai puțin cunoscute, cum ar fi:

• cel mai înalt sat este Bădăi, situat la 1240 m, în Munții Apuseni, pe teritoriul județului Alba, comuna Avram Iancu, având o populație de cca. 30 de locuitori;
• cea mai înaltă cale ferată este Floreni-Dornișoara, la cca. 935 m altitudine medie, care urcă de la altitudinea de 835 m (stația Floreni) la 1.040 m (halta Dornișoara). A fost construită de austro-ungari în anii 1914-1915, fiind destinată inițial transportului de lemn. În prezent pe ea circulă zilnic câte două trenuri personale pe un sens.

Am spus ”mai puțin cunoscute” în raport cu alte maxime în altitudine, cum sunt cele din Munții Bucegi: stația meteo și cabana aflate la cea mai mare altitudine, pe vârful Omu (2.505 m); monumentul situat la cea mai mare altitudine – Monumentul Eroilor, pe vîrful Caraiman (2.291 m).

Cătălina MărculețDaniela MarcuEditura MERONIAIoan MărculețSuperlativele RomânieiVasile Mărculeț