Am primit de la Zinaida leapșa având ca subiect pasiunea pe care o împărtășim, lectura. Așadar, îi mulțumesc și subscriu la această leapșă cu răspunsurile mele:
- Prima mea amintire citind: aveam 7 ani și citeam orice carte din colecția ”Povești nemuritoare” și ”Biblioteca pentru toți copii”, pe sub masă, printre o pădure de picioare curbate ale scaunelor de la masa din sufragerie. Stăteam pe burtă, pe un covor albastru (îmi imaginam că era un nor), până mă dureau coatele. Sufrageria aceea, cu mobila din lemn de nuc, o mai visez și acum, a fost primul meu ”acasă”, universul lecturii. Timpul era măsurat, tacticos, de o pendulă rusească, care bătea la ore fixe și la jumătăți.
- Prima carte pe care am citit-o și recitit-o: Povești cu Păcală și Tândală. Încă îmi amintesc de cât m-am amuzat de poznele lor și de replica ”Saltă părințele sacul, că se ud Scripturile!”
- O carte pe care cred că fiecare copil ar trebui să o citească: ”Enciclopedia zmeilor” de Mircea Cărtărescu, adică niște basme updatate pentru copiii moderni de acum!
- Locul meu preferat de citit: un loc liniștit și cu o sursă bună de lumină.
- Accesorii obligatorii în timpul lecturii: un semn de carte și post-it.
- Numărul de cărți de pe lista mea de lecturi viitoare: ce am déjà cumpărat și nu am citit încă, adică 7 cărți, după care urmează 3 cărți din cele recomandate de comentatorii la postarea mea despre ”Locul unde a fost paradisul”. Atunci când declar că nu am fost prea încântată de vreo carte, recomandările altor cititori pentru lecturi mai recompensatoare vin în compensație!
- Ultima carte pe care am primit-o sau cumpărat-o: Lisa See – ”Visul lui Joy”.
- O carte care mi-a schimbat viața într-un fel: Biblia.
- O carte care îmi place dar pare să nu placă mai nimănui: sunt din genuri diferite așa că amintesc două exemple în acest sens: ”Palatul de cleștar” de Amitav Ghosh (care oferă o interesantă perspectivă asupra istoriei și culturii birmane și a zonei asiatice adiacente – India și Malaiezia, în timpul și după cel de-al doilea Război Mondial, un adevărat roman istoric de largă respirație; și ”Momente definitorii din istorie : peste un secol de oameni, descoperiri, dezastre, precum și evenimente politice și culturale care au zguduit lumea” – o enciclopedie cu cele mai semnificative 1000 ale secolului XX.
- O carte care nu-mi place dar pe care toată lumea pare să o iubească: orice e scris de Virginia Woolf. Un stil complicat, prea încărcat și obsedant. Unii o adoră, pur și simplu. La fel și Dostoievski. Tenebros, morbid, sumbru.
- O carte care mă intimidează : standardele de audit INTOSAI. Sunt atât de voluminoase că te doare mâna când le ridici și au o limbaj propriu, iar fără glosarul de termeni ești pierdut, în sens literar se înțelege altceva/nimic. Din fericire, le-am prins sensul cu ajutorul lectorilor de la KPMG și am trecut și testul aferent.
- Trei dintre scriitori mei preferați: Gabriel Garcia Marquez, Mario Vargas Llosa, F. Scott Fitzgerald.

Zina
decembrie 16, 2013Multumesc ca ai raspuns atat de prompt la leapsa, ceea ce ma indreptateste sa cred ca ti-a placut. 🙂
M-a ademenit ”Palatul de cleștar” de Amitav Ghosh si m-a distrat cartea care te intimideaza ! 😆 Felicitari pentru reusita la test.
Antoaneta Moga
decembrie 21, 2013@Zinaida: Leapsa a fost reusita si binevenita, bune intrebari, am apreciat subiectul! La intrebarea cu cartea care ma impresioneaza, prima varianta de raspuns la care m-am gandit a fost ADN-ul pentru ca este «cartea» care se citeste si se replica singura (inspirata de raspunsul tau cu «Genetica »). Dar ar fi fost prea abstract, asa ca mi-am amintit de cartea cu standardele despre care am sa adaug ca era greu de manuit, avand formatul unei caramizi, cu paginile inguste, greu de deschis si de tinut deschisa. Un fel de ghid despre cum sa abordezi diferite situatii care apar in timpul unei misiuni de audit, cum sa-ti iei asigurari, pe romaneste sa te acoperi de hartii (se incurajeaza consumul excesiv de hartie) din cauza ca, asa cum spunea un mare sef de la KPMG (nu dau nume pentru ca nu-mi amintesc) «Auditorul este un animal prudent». Amitav Ghosh scrie foarte bine, un stil detasat dar bine conturat, reda cu acuratete o epoca, o societate si trecerea timpului peste tot si toate personajele (nu putine) pe care le angreneaza in naratiune. Cred ca in prefata am citit ca este considerat ca un Lev Tolstoi al istoriei Asiei de sud-vest (asemanarea are in vedere aria mare de cuprindere, ca in «Razboi si pace»).