George Marcu, Rodica Ilinca – Enciclopedia personalităților feminine din România

Al șaptelea episod, ajuns la litera G, din serialul inspirat de ”Enciclopedia personalităților feminine din România” de George Marcu și Rodica Ilinca ne oferă un spectru larg de tipologii si preocupări care le-a scos în evidență pe aceste femei.

Diversitatea figurilor feminine din acest episod permite asocieri interesante, cum ar fi cea dintre soția 1 ultimului domn pământean din Țara Românească (înainte de instaurarea domniilor fanariote) și „Prințesa roșie”- fiica 2 cea mare a primului lider comunist (la o distanta de trei secole!). Este prezentă descendența feminină a familiilor boierești istorice Golescu 3,4 și Ghica 5.

În a doua jumătate de secol XIX, două femei erau soțiile a doi cunoscuți poeți români, dar una era interpretă de operă 6, cealaltă fiind poetă 7 și memorialistă. Cu ele a fost contemporană prima româncă 8 ajunsă la Polul Nord – o feministă activă care a scris versurile cunoscutei poezii ”Vine, vine primăvara!”.

Scurte biografii se referă și la figuri singulare: o interpretă 9 de operă născută într-o familie de evrei la Iași, care a debutat la Metropolitan Opera în anul 1910, și o pictoriță 10 de biserici, singura femeie primită în gruparea „Rugul Aprins”.

Trecerea în secolul al XX-lea se face cu biografia unei scriitoare 11 pentru copii, apoi cu cea a unei actriței 12 care a fost angajată la Naționalul bucureștean în 1929 de Liviu Rebreanu datorită unei frumuseți aparte. Mai târziu, tot la litera G i se alătură o actriță 13 a rolurilor secundare (la Tetrul Nottara, la cel radiofonic dar și în cinematografie). După 1945 două publiciste 14,15 activează în emigrația românească anticomunistă din Franța, ajunse acolo în contexte diferite.

Ultima, în ordine cronologică, dar nu și ca semnificație este prima româncă intrată în Guiness Book of Records ca fiind prima femeie inginer silvicultor din lume16.

Dacă m-aș opri aici, tot ce am scris ar semăna cu o șaradă! Cred că pe unele din personaje le-ați identificat. Pentru completarea imaginii de ansamblu voi mai adăuga câteva rânduri, la fiecare: cu ce m-a impresionat, locurile interesante de vizitat, în legătură cu ele sau interacțiunile, acolo unde au existat între personajele reale! Să reluăm, deci:

(1) Doamna Păuna (a doua jumătate a sec. XVII-1740, Brașov) a fost cauza necazurilor unei alte Prime Doamne despre care am scris pe larg la litera B – Doamna Marica Brâncoveanu. Născută în familia marilor boieri Greceanu, Doamna Păuna a devenit soția lui Ștefan Cantacuzino. Așa s-au asociat o femeie ambițioasă, care dorea să devină mare doamnă și un om foarte moale care nu ieșea niciodată din vorba ei. ”Pentru a-l înlătura pe Constantin Brâncoveanu de la tronul țării, soții Cantacuzino l-au denunțat la Constantinopol pentru înțelegerile secrete pe care le-ar fi avut cu Petru cel Mare, țarul Rusiei, și au asistat la arestarea voievodului chiar în Vinerea Patimilor.” Păuna a ajuns Primă Doamnă pentru doi ani, apoi a căzut victimă propriilor intrigi… soțul și socrul ei urmând același calvar ca al Brâncovenilor!

(2) Lica (de la Vasilica) Gheorghiu (1928, Galați-1987, București) – în orașul natal a urmat școala primară evreiască, singura care le-a primit, pe ea și pe sora ei, din pricina activității ilegale, de comunist, a tatălui lor. Amândouă au fost crescute de bunici deoarece, după divorțul cuplului, mama s-a recăsătorit. Lica a urmat cursurile Institutului Economic de la Moscova, abandonate în favoarea actoriei. ”Pentru a sprijini cariera profesională a fiicei sale, Gheorghe Ghorghiu Dej, ajuns între timp în fruntea Partidului comunist și la conducerea statului, a hotărât în 1950 ca, pe fostul domeniu Barbu Știrbey, să se construiască Studiourile de Film București.” Așa a ajuns să joace în filme românești, genul ”realismului socialist” a căror difuzare a fost interzisă după moartea tatălui său. Se schimbase garda la comuniști, și cei noi nu-i agreau pe cei vechi, așa cum am înțeles citind ”Povestiri din Cartierul Primăverii” de Lavinia Betea.

(3) Zoe Golescu (1792-1879) a fost soția lui Dinicu Golescu și militantă cauzei Revoluției de la 1848, ea și-a susținut cei patru fii în afirmarea idealurilor revoluționarilor și a cauzei Principatelor. Zoe a trăit vremuri de înnoire dar potrivnice, focarul revoluționar din Țara Românească a fost înăbușit. Și ea, și fii ei au cunoscut exilul. La întoarcerea în țară, autoritățile turcești i-au impus domiciliu obligatoriu la moșia de la Golești. Aici a finanțat redeschiderea ”școlii slobode obștești”, ctitoria socrului său, Radu Golescu. În amintirea acestei femei și a neamului ei, merită vizitat Muzeul Golești!

(4) Maria Golescu (1897, București -1987, Eastbourne, Marea Britanie) – descendentă a lui Zoe, cultă, a urmat Universitatea din București avându-i ca profesori pe Vasile Pârvan și Dimitrie Onciul. Prietenă cu membrii familiei regale, fină observatoare a vieții politice din România interbelică. A prins, ca și (3), alte vremuri de înnoire, tot potrivnice. Nu a fugit la timp din țară și a fost arestată în 1949 și condamnată de comuniști la 14 ani de închisoare. În lotul ei mai erau Arlette Coposu, soția liderului țărănist Ion Mihalache, Elisabeta Rizea, soții de miniștrii, avocate, doctorițe și călugărițe. În 1961 când a fost eliberată, Maria a părăsit țara cu ajutor britanic, contra unei răscumpărări plătite statului român, de 4200 de dolari (sursa: gen. Pacepa).

(5) Elena Ghica (1828-1888) a fost aceeași cu scriitoarea cunoscută sub pseudonimul Dora D’Istria. A fost și istoric, etnograf, militantă pentru emanciparea femeilor și pentru răspândirea culturii române în lume – pe măsura ilustrei sale ascendențe, ca fiică a lui Dimitrie Ghica (numismat și arheolog) și nepoată a domnitorilor din această familie. La vârsta de 10 ani, Elena învățase nouă limbi străine, pictura și pianul. La numai 14 ani, a tradus din greacă în limba germană, Iliada lui Homer. Ca soție de principe rus, în timpul Războiului din Crimeea, ea are curajul de a-și exprima simpatia față de Franța și Anglia: nu va fi scutită de represaliile aspre ale autorităților! După divorț, nu a încetat să scrie și să publice. Mai mult, a fost prima femeie care a escaladat vârful Moench din Alpii Elveției. Averea a lăsat-o Primăriei din București pentru administrarea Spitalului Pantelimon, ctitoria familiei sale. Alături de Anna de Noailles (vezi litera B), Martha Bibescu (idem) și Elena Văcărescu, Elena Ghica formează salba de prințese române care au fermecat Europa prin cultura, rafinamentul și spiritul lor creator.

(6) Veturia Goga (1883-1979) soția lui Octavian Goga, interpretă de muzică. Fiică de preot din Sebeș, a urmat pensionul săsesc din Sibiu. Cunoștea mai multe limbi străine (germană, franceză, maghiară), a aprofundat muzica și actoria. Avea farmec și o frumusețe dulce, conform criticilor vremii. A susținut concerte la Ateneul Român, fiind acompaniată de George Enescu sau Cella Delavrancea (vezi litera D), cea din urmă considerând-o o distinsă interpretă a muzicii lui Wagner. Politicianul Octavian Goga a ”negociat” cu protopopul Lazăr Triteanu, primul soț al Veturiei, divorțul în schimbul unui scaun episcopal. În ianuarie 1921 are loc căsătoria civilă cu Octavian Goga a celei pe care opoziția, prin Constantin Argetoianu, o numea ”gălăgioasa ilustră”. ”Despre ea se spune că ar fi fost recrutată, încă din 1914, ca agent secret german, că l-ar fi slujit pe Hitler informându-l despre politica dusă în țară, despre Carol II, Antonescu și chiar despre iubitul ei soț.” A fost sau nu așa, cine știe?!? Oricum, după moartea lui Goga în 1938, Veturia ridică pe domeniul de la Ciucea ”Mausoleul Iubirii”. Aici se află acum înmormântați cei doi soți, în cadrul Muzeului Memorial ”Octavian Goga” – loc care poate fi și merită vizitat, cadru al acestei mult comentate iubiri a poetului.

(7) Nici pe departe furtunoasă, somptuoasă și publică (față de cuplul Goga) a fost relația dintre Grigorescu-Bacovia Agatha (1895-1981) și poetul al cărui nume l-a alăturat prin căsătorie celui de fată. Fiica comerciantului Grigorescu din Mizil a urmat cursurile Facultății de Litere și Filozofie din cadrul Universității din București, pe care a absolvit-o în 1926 cu magna cum laude. A activat ca profesoară la mai multe licee din București, printre care Școala Normală ”Elena Doamna” și Liceul ”Regina Maria”. Căsătorită cu George Bacovia, doamna profesoară (și poetă, la rândul ei!) se îngrijea mai mult de casă (știu asta de la muzeograf, nepot al poetului, căci locuința soților Bacovia se află la doi pași de casa mea!). Supraviețuindu-i poetului, Agatha i-a fost și memorialist: ”Bacovia. Viața poetului” (1962), ”Poezie sau destin. George Bacovia – ultimii ani” (1981).

(8) Dacă în 1856 Dora D’Istria scria o carte despre performanța sa de a escalada vârful Moench din Alpii Elveției, după ce călătorise foarte mult în Europa Occidentală, Balcani și cele două Americi, o altă româncă o întrece în privința călătoriilor: nepoata poetului Grigore Alexandrescu, Smaranda Gheorghiu (1857, Târgoviște-1944, București). Ea a participat la o expediție spre Polul Nord, unde a ajuns în anul 1902. Smaranda a fost institutoare, dar și scriitoare, publicistă și militantă pentru emanciparea femeilor. Prin activitatea ei neobosită, doamna pedagog a modernizat concepția despre instrucție și educație din România. Poezia sa, ”Vine, vine primăvara!” – a fost prezentă aproape o jumătate de secol în manualele școlare pentru ciclul primar și, pusă pe note, constituie și azi un îndrăgit cântec pentru copii. Un bust al său a fost amplasat în grădina Cișmigiu, având gravate pe soclu cuvintele ”Maica Smara – Educatoare a poporului, scriitoare, 1857-1944”.

(9) Alma Gluck (1884-1938) – în 1910, la vârsta de 26 de ani, a emigrat cu familia în SUA. ”A fost una dintre primele soprane imprimate pe disc, cu 140 de înregistrări în cei 10 ani de activitate, într-un tiraj de peste un milion de exemplare”. Multe dintre înregistrări pot fi găsite pe youtube, de pildă ”Come, beloved”

(10) Olga Greceanu (1890-1978) pictoriță murală, cu studii în Franța. Descendentă a unei familii nobiliare poloneze, începând cu anul 1914 s-a remarcat prin ample expoziții personale organizate în țară sau străinătate (Barcelona, Paris, New York). A publicat studii despre artă, în anii 1935, 1939-40. După moarte, i-au fost publicate două romane: ”Ura care ucide” (2000) și ”Meditații la Evanghelii” (2008). ”După instaurarea comunismului, în 1948, a fost marginalizată, lucrările ei din instituții publice au fost distruse sau acoperite cu tencuială (Cula de la Măldărești, Conacul de la Bălteni etc.) și averea confiscată.” Interesantă a fost replica ei la aceste fapte.

(11) Dacă la litera F Enciclopedia ne-a reamintit-o pe Elena Farago, acum i se alătură, în ”branșa” scriitoarelor pentru copii, doamna Alice Gabrielescu (1893-1968). A cultivat literatura pentru copii până în anul 1945, multe din cărțile ei fiind premiate. ”Este de notorietate refuzul ei de a publica în anii regimurilor antonescian și comunist altceva decât traduceri.”

(12) Elvira Godeanu (1904-1991) avea 25 de ani când a fost remarcată de Liviu Rebreanu, nu numai pentru frumusețea aparte, ci și pentru aura care a întovărășit-o de la prima sa apariție scenică până la cei 86 ani, vârsta la care a fost omagiată de confrații de breaslă sub egida UNITER. A fost colegă cu mari actori – Giugaru, Vasiliu Birlic, Beligan și mari actrițe, ca Silvia Dumitrescu-Timică (mai vârstnică cu numai doi ani, am evocat ceva din biografia ei la litera D)

(13) Nineta Gusti (1913-2002) avea 45 de ani când a debutat pe scena teatrului Nottara, într-un rol secundar. Rolurile acestea au fost mereu ale ei dar le-a iubit, declarând: ”Eu n-am dat niciodată prea mulți bani pe mine. Nu m-am umflat de mine însămi. Am iubit mai mult lumea, oamenii. Toți oamenii.”

(14) Georgescu-Cosmovici Adriana (1920, București -2005; Londra) – memoriile sale, publicate în Franța, în anul 1951, sub titlul ”La început a fost sfârșitul” sunt o mărturie a modului în care s-a instalat comunismul în România, din perspectiva cuiva care a avut neșansa de a fi, la vârsta de 25 de ani, secretarul particular al primului ministru Nicolae Rădescu. Motiv pentru care, în 1945, Adriana a fost arestată, torturată, violată de gardieni în serie și închisă cu prostituate. După ce a părăsit clandestin România s-a stabilit în Franța unde a fost corespondent la Radio Europa Liberă (1952-57, 1965-67) și apoi în Marea Britanie, unde a fost corespondent la Radio BBC, secția română.

(15) Sorana Gurian (1913, Cernăuți-1956, Paris) – un real talent literar care, la numai 24 ani, a stârnit admirația lui Eugen Lovinescu la cenaclul ”Sburătorul”, apoi i-a impresionat pe criticii Vladimir Streinu și Perspessicius, în anul 1945, la publicarea primului roman: ”Zilele nu se întorc niciodată”. Nici ea nu se va mai întoarce în România pe care a părăsit-o după instaurarea comuniștilor la putere, ajungând la Paris unde își reeditează romanul (în 1952) și participă la înființarea unui cenaclu literar al exilului românesc, alături de Mircea Eliade, Emil Cioran, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca și alții, editând un supliment literar numit ”Terre roumaine”.

(16) Aurora Gruescu (1914-2005) sau o istorie despre curajul de a face ceva diferit. De pildă, începând cu a merge la cursuri la Facultatea de Silvicultură alături de 130 de băieți care, influențați de decan, s-au străduit din răsputeri să o convingă să renunțe. Sau o istorie despre a nu renunța. Așa a ajuns fiica de învățător din Oituz (jud. Bacău) să fie inginer silvic și să-și practice meseria din 1938 până în 1973. A fost și ”dușman de clasă” a regimului comunist, apoi expropiată, niciodată membru de partid. Fără politică, doar meserie bine făcută, cu inovații ce s-au confirmat în combaterea dăunătorilor de pădure.

Enciclopedia personalităților feminine din RomâniaGeorge MarcuRodica Ilinca