Tag Archives Enciclopedia personalităților feminine din România

Episodul cu numărul 28 pe tricou din serialul dedicat Enciclopediei a ajuns la personalitățile contemporane reunite de litera I, dând deoparte trei sportive, grupa este în rest destul de eterogen reprezentată în domeniul artistic: două scriitoare, o balerină, o arhitectă, un designer vestimentar și o pictoriță.

Încep cu cele două poetese ale căror versuri au rămas neatinse de influenţa ideologiei comuniste, deși au prins în mare parte aceea perioadă: Nora Iuga și Ioana Ieronim.

Cea mai longevivă este Nora IUGA (n. 1931, București) poate și pentru că și-a petrecut mai mult de jumătate din viață alături de poezie, la propriu și la figurat, având în vedere că a debutat editorial acum aproape 50 de ani cu volumul de poezii ”Vina nu e a mea”, fiind căsătorită cu poetul George Almostino. Au urmat o carieră literară prolifică și longevivă cu peste 15 culegeri de poezie și 10 volume de proză – multe din acestea traduse și în străinătate. Grație studiilor de germanistică, ea a tradus mulți autori din această sferă lingvistică, în 2007 fiind premiată pentru răspândirea culturii germane în lume cu premiul Friedrich-Gundolf al Deutsche Akademie fur Sprache und Dichtung.

”(…) eu niciodată nu am scris un vers dedicat vreunei instanțe politice; nimic nu disprețuiesc mai mult decât politica, deși uneori oferă divertismente picante” declara poeta privindu-și retrospectiv opera și experiențele într-un interviu recent și pitoresc prin nostalgia evocării și sclipirea replicilor, publicat de revista on-line Metropotam, aici.

Ioana IERONIM (n. 1947, Râșnov, jud. Brașov) – poetă, traducătoare. A debutat ca poet în 1971, în revistele ”România literară” și ”Luceafărul”, iar editorial în 1979 cu volumul ”Vară timpurie”. Prin anii 70, s-a intersectat cu Nora Iuga la Editura Științifică și Enciclopedică din București, specializarea sa filologică fiind diferită – limba engleză. S-a remarcat și prin preocupări în domeniul teatrului, având în vedere că a tradus Shakespeare pentru piesele regizate de Cătălina Buzoianu – ”Furtuna”, Silviu Purcărete – ”Măsură pentru măsură”, Andrei Șerban și Dana Dima – ”Regele Lear”; dar a tradus și piese aparținând lui Arthur Miller și Tennessee Wiliams.

Ileana ILIESCU (n. 1937, Sighișoara, jud. Mureș) – balerină, împreună cu Magdalena Popa și Leni Dacian, au fomat ”tripleta de aur” a baletului românesc. Ca prim-balerină a Operei Române a dansat în ”Lacul lebedelor” de peste 400 de ori, însumând spectacole din țară și străinătate alături de mari companii ca Balshoi Teatr din Moscova sau Opera din Praga! Între anii 1991 și 2001 a condus compania de balet de la Opera Națională din București.

Într-un interviu interesant despre profesia pe scenă în relație cu familia, mariajele ei, singura iubire adevărată, publicat în revista ”Tango” și care poate fi citit integral aici, balerina recunoaște că nu s-a considerat niciodată o femeie frumoasă, nu a rămas în străinătate dintr-un ”patriotism desuet”, dar că a fost și rămâne o maniacă a dansului:

”Eu am condus compartimentul de balet al ONB vreo 8 ani și jumătate, după ce m-am întors din Italia și lupta mea cea mai mare cu dansatorii, cu colegii mei de studiu, de bară, de dans a fost să-i fac sa conștientizeze importanța studiului. Ei nu considerau studiul și exercițiile noastre zilnice atât de utile precum le consideram noi, generația mea. Pe noi nu ne chema nimeni special, la ora 10, pentru studiu la bară o oră și jumătate, zilnic. Dar veneam. Tot așa cum, nu știu dacă un pianist și-ar permite să treacă o zi întreagă în care să nu se așeze la pian câteva ore! … Frumusețea chipului e mai ușor de intreținut decât poantele. Lumea nu poate să-și imagineze, sau cine își imaginează nu poate înțelege efortul și disciplina acestei meserii! Am ajuns la vârsta de 75 de ani, prilej cu care Opera m-a sărbătorit foarte frumos! Pentru mine Opera a fost prima casă. Mi-am petrecut mai multe ore de muncă și viața aici decât acasă.”

De numele arhitectei Eugenia ILIESCU (n. 1939, Alexandria, jud. Teleorman), în calitate de specialist în arhitectură medievală românească, sunt legate restaurările realizate în perioada 1968-1977 la ansambluri de monumente istorice Scheii Brașovului, Casa Melik din București, Casa Vergu din Buzău, cetatea Tg. Mureș, Castelul Hunedoara, cetatea Făgăraș, castelul Criș. În 1977, Direcția Monumentelor Istorice a fost desființată. După reînființare, între anii 1994-2003, domnia sa a fost autorul proiectelor de restaurare a unor obiective din cetățile Făgăraș și Râșnov, dar și coordonatorul dosarului pentru includerea Centrului Istoric Sighișoara în Lista Patrimoniului Mondial (1998).

Rodica ILIESCU (n. 1950, Rm.Vâlcea) este pictorița care a imortalizat pe pânză cuplul regal Mihai I și Ana de România. Din 1970 era stabilită la Paris, unde a urmat și absolvit în 1974 Academia de Arte Frumoase, fiind integrată lumii artistice pariziene. O pagina dedicată operei sale poate fi consultată aici.

Romanița IOVAN (n. 1964, București) – fost manechin la Centrul de Creație al UCECOM (1986-1991), devenit designer ingenios și fondator al casei de modă care îi poartă numele, ”Romanitza” (1991). În 2007 a participat cu creații vestimentare la New York Fashion Week. Creațiile sale la zi, mai ales rochiile, pot fi admirate pe site-ul romanitza.ro.

Nu sunt de ignorat nici doamnele care s-au afirmat pe plan sportiv:

Paula IVAN (n. 1963) – atletă, câștigătoare a medaliei de aur la proba de 1500 m în cadrul Jocurilor Olimpice de la Seul (1988);

Doina IGNAT (n. 1968) – canotoarea cu ”cel mai bun strock din lume”, longevitatea sa sportivă fiind dovedită de participarea la peste 10 ediții ale Campionatelor Mondiale cu medalia de aur la 4 dintre ele (1993 – Cehia, 1997 – Franța, 1998 – Germania și 1999 – Canada) și la 5 ediții ale Jocurilor Olimpice: Barcelona (1992) cu o medalie de argint în echipaj de 4 vâsle, Atlanta (1996) cu 4 medalii de aur, Sydney (2000), Atena (2004) și în final cele din anul 2008 din Beijing, unde eforturile i-au fost răsplătite cu medalia de bronz;

Sandra IZBAȘA (n. 1990, București) – gimnastă. O sportivă puternică, cu o tehnică impecabilă care a urcat constant pe podiumul de premiere la campionate europene, apoi la cele mondiale, ca o ”încălzire” în vederea titlului olimpic obținut pentru prestația la sol la Jocurile olimpice de la Beijing din 2008.

Am crezut că secțiunea contemporaneității din această enciclopedie nu-mi va mai oferi surpriza unei premiere feminine. M-am înșelat! Iată că al 27-lea episod rezervat literei H ne surprinde nu cu una, chiar cu doua astfel de premiere: prima stewardesă din România, alaturi de prima companie românească de produse dermato-cosmetice pentru piele sensibilă, a carei înființare este legată de numele unei tinere doamne.

Interesant este și faptul că ordonarea descrescătoare pe vârstă o așează pe primul loc pe prima stewardesă din România, iar ”junioara” grupei de față este doctorița care a creat compania de produse dermato-cosmetice.

Elena Viorica HUȚANU care a împlinit anul trecut vârsta de 93 ani, este cea care a avut curajul de a inaugura meseria de stewardesă in România. Poate n-ar fi ajuns să o facă dacă familia sa nu s-ar fi refugiat la București, după alipirea Bucovinei de Nord la URSS, în 1940. Primul zbor l-a făcut în 1942 (la 19 ani), deoarece lucra deja ca secretară de pistă la Școala de Planoare. Și a continuat cu înscrierea la Școala de Însoțitori de Bord recent înființată, unde a fost admisă în urma unui concurs pe care l-a promovat pentru că avea un fizic plăcut și cunoștea mai multe limbi străine (engleza, franceza, germana și rusa). Primul brevet românesc de însoțitoare de bord îi aparține, fiind emis în anul 1955. După o specializare la Bruxelles, ea obține si brevetul internațional. A lucrat la Tarom în perioada 1955-1974. Pentru fiecare milion de km parcurși primea câte o medalie de zbor, iar când a depășit 7 milioane de Km a atins, la vremea sa, recordul european – prilej cu care a fost felicitată de însuși Henri Coandă!

Coborând pe scara vârstelor de la fosta stewardesă nonageră ajungem la un trio de doamne aflate în deceniul 7 al vieții, unite de pasiunea pentru artele dramatice, sub formă de teatru sau film:

• Marga HUSS-CRĂCIUN (n. 1939, Ploiești) – realizator de televiziune. Absolventă a secției de muzicologie-dirijat din cadrul Conservatorului din București, a ajuns să lucreze la redacția muzicală din cadrul TVR timp de peste trei decenii (1965-1998). Aici a realizat în montare proprie filme de televiziune cu spectacole de balet, dar și emisiuni muzicale de toate genurile, de la operă la muzică ușoară. A participat la realizarea edițiilor festivalului internațional ”George Enescu” din perioada 1967-2009. În 1992 a primit Premiul criticii muzicale pentru medalioanele dedicate interpreților români (Cella Delavrancea, Mariana Nicolesco, David Ohanesian, Eugenia Moldoveanu, Ludovic Spiess, Ion Voicu, etc.).
• Lucia HOSSU-LONGIN (n. 1941, Brăila) – realizator si producător de film documentar. Din anul 1991 a început realizarea serialului ”Memorialul durerii”, consacrat spațiului concentraționar românesc și rezistenței românilor în fața comunismului. Difuzarea acestuia a fost oprită în mai 2004, cand se ajunsese la ultimul deceniu al epocii Ceaușescu. Serialul a fost premiat cu Marele Premiu al Asociației Profesioniștilor de Televiziune din România (1992, 1993), fiind solicitat în copie pentru Arhivele Hoover si Biblioteca Congresului din Washington. Este păstrat de asemenea în arhiva Muzeului Memorial de la Sighet. În 2007, mărturiile principalilor protagoniști ai serialului au fost adunate, spre a nu fi condamnate la uitare, în volumul ”Memorialul durerii. O istorie care nu se învață la școală.”Alt film documentar pe care și-a pus semnătura în calitate de producător executiv din partea Televiziunii Române este cel intitulat ”Decrețeii” în regia lui Florin Iepan.
• Alexandrina HALIC (n. 1941, Timișoara) – actriță. În 1965 a intrat în grupul primilor actori ai Teatrului ”Ion Creangă”, unde a interpretat roluri în piese de prestigiu din dramaturgia pentru copii si tineret. Ea a excelat și în teatrul radiofonic. Din 1996 participă la programul ”Clinic Clowns” – terapia prin râs, desfășurat la Spitalul de copii ”Grigore Alexandrescu” din București.
  În 1998 a fost distinsă cu premiul UNITER pentru întreaga activitate în slujba teatrului pentru copii. Acum, pe Alexandrina Halic ”o doare cel mai tare dispariția poveștii din viața copiilor, dar și a părinților și a bunicilor. Zânele au dispărut cu desăvârșire, iar frumusețea și bunătatea lor au fost înlocuite cu hidoșenia monștrilor.” – așa cum declara în 2012 în interviul publicat de Jurnalul aici.

Olga HOMEGHI (n. 1958, Fieni, jud. Dâmbovița) – canotoare. O carieră sportivă de 9 ani (1979-1988) cu participarea la cinci Campionate Mondiale si trei Olimpiade, dintre care a atins maximul prin obținerea titlului de campioană olimpică la Jocurile Olimpice din Los Angeles (1984).

Ruxandra HUREZEANU (n. 1972, Tg. Mureș) – medic, fondator și director general al Ivatherm. Aceasta este prima companie de produse dermo-cosmetice pentru piele sensibilă, ce au la bază apa termală de la Herculane, înființată în 2005. Cele 30 de produse sunt concepute și fabricate în Franța și distribuite exclusiv în farmacii.

”În primii doi ani, vânzările erau atât de mici, încât nu reușeam să plătim din ce încasam salariile și producția. Eram într-un cash-flow negativ permanent. Au fost anii cei mai grei!” își amintește ea în 2015 într-un interviu pentru ”The Woman” redat integral aici.

Al 26-lea episod ne oferă ocazia de a face cunoștință cu personalități feminine din capitolul dedicat literei G (din secțiunea dedicată contemporaneității). Ele sunt personalități după criteriile autorilor Enciclopediei personalităților feminine din România – de la o fiziciană nonagenară, care a trecut în neființă în anul 2011 la vârsta de 96 ani, la ”junioara” grupei – o judecătoare, născută în 1978 la Cluj-Napoca.

Margareta GIURGEA (n. 1915, București-2011) – fiziciană. Membru titular al Academiei Române din anul 1992, președinta Secției de Științe Fizice a Academiei Române (1992-1995). Cercetător în domeniul opticii, împreună cu un colectiv de colaboratori a realizat și omologat tehnologia folosirii cristalelor lichide pentru realizarea de ”afișoare de performanță, cum sunt cele de ceas şi de aparate de măsură şi control ṣi aṣa mai departe”. Era prin anii 1972-1980 când omologarea s-a încheiat, dar invenția s-a dovedit a fi prea timpurie pentru nevoile de atunci, așa cum rezultă dintr-un interviu acordat în 1997:

”Şi, după ce am străbătut toate etapele astea – şi, după părerea mea, cu succes! – nu s-a ales nimic din ce-am făcut, nu era nici o unitate industrială dornică de aşa ceva!”

Margareta Giurgea, femeia – om de știință, a trăit suficient să vadă aplicarea tehnologiei respective în epoca ecranelor LCD (liquid cristals device, adică dispozitive cu cristale lichide) când cristalele lichide sunt deja banale, fiind folosite pe scară largă la telefoane mobile, ceasuri, televizoare, calculatoare portabile (laptop) și calculatoare desktop, cum este acesta pe care eu îl folosesc acum, când scriu acest articol.

Deci să ne amintim de această cercetătoare româncă care a experimentat încă din deceniul 7 al secolului trecut o tehnologiei pe care noi o folosim acum zilnic, din plin!

Florica Gheorghescu – cea mai vârstnică (89 ani) dintre doamnele acestui capitol, împreună cu Olga Eliza Grigorescu au în comun profesia, și anume cea de redactor muzical, prima la TVR, a doua la Societatea Română de Radiodifuziune.

Florica GHEORGHESCU (n. 1927, com. Novaci, jud. Giurgiu) – primul redactor muzical al TVR (1950-1957) după absolvirea secției de Muzicologie din cadrul Conservatorului ”Ciprian Porumbescu” din București. A realizat primele transmisii directe ale spectacolelor Operei Române în anii 1957-1985 și 1990-2000. A realizat un documentar artistic dedicat lui Enescu, câștigător a nouă premii interne și internaționale – ”Enescu în inima mea” (în colaborare cu Lord Yehudi Menuhin și alți muzicieni români și străini care l-au cunoscut personal pe George Enescu). La fel de apreciat a fost serialul dedicat marelui pianist Dinu Lipatti, o reconstituire artistică bazată pe mărturiile celor care l-au cunoscut în Franța, Elveția, Italia, Belgia, Austria și România.

Olga Eliza GRIGORESCU (n.1943, București) – pe lângă prestația radio, a publicat în colaborare cu Florica Gheorghescu, în anul 2008, volumul ”Dinu Lipatti – născut pentru a fi nemuritor”.

Ruxandra GAROFEANU (n. 1951, București) – a fost redactor, dar la secția de arte plastice, atât la Societatea Română de Radiodifuziune (1966-1972) cât și la TVR (1973-2004). În această calitate a realizat sute de emisiuni și documentare menite să prezinte marile valori și evenimente artistice într-un limbaj accesibil.

Având deasemeni ca numitor comun muzica, în diverse forme de expresie, acest capitol le alătură pe:
– Angela GEHANN-DERNBACH (n. 1958, București) – dirijoare și compozitoare de muzică clasică, fiica compozitorului și dirijorului sas Horst Gehann. În prezent, artista conduce ansamblul vocal ”Cantabile” din Darmstadt și orchestra de cameră ”Pro Musica” din același oraș, ambele fondate de tatăl său.
– Angela GHEORGHIU (n. 1964, Adjud, jud. Vrancea) – interpretă de operă, absolventă a Academiei de Muzică din București (1990). Debutul internațional a avut loc în 1992, la Royal Opera House Covent Garden, cu ”Boema” de Puccini. Vocea sopranei este considerată o combinație între cele ale Mariei Callas și Renatei Tebaldi. Are o discografie impresionantă – peste 50 de discuri, multe dintre ele premiate internațional. Mai jos, în 2009, Angela Gheorghiu evoluează pe scena Metropolitan Opera din New York, sub privirile cuplului prezidențial american:

– Loredana GROZA (n. 1970, Onești, jud. Bacău) – interpreta de muzică ușoară. Primul mare succes a fost câștigarea concursului ”Steaua fără nume” cu nota 10 obținută la toate probele, în anul 1986. În același an a câștigat și marele premiu al festivalului de la Mamaia, lucru care a confirmat că s-a născut o nouă stea. Debutul discografic cu ”Bună seara, iubito” din anul 1988, a avut un succes uriaș, inaugurând o carieră muzicală care continuă.

Alte două personalități care au în comun profesia, și anume cea de lingvist, sunt Sanda GOLOPENȚIA-ERETESCU (n.1940, București) și, mai vârstnica cu puțin peste un deceniu, Valeria GUȚU-ROMALO (n. 1928, Chișinău).

Valeria GUȚU-ROMALO – licențiată a Facultății de Filologie a Universității din București în anul 1951, an din care și-a început cariera universitară la catedra de limba română contemporană unde în prezent este profesor consultant. Membră a colectivului de autori și coordonatoare a celui de-al doilea tratat academic de gramatică – ”Gramatica limbii române” 2 volume, peste 1700 pagini, titlu de referință apărut în anul 2005, la aproape patru decenii de la tratatul anterior – ”Gramatica Academiei” (1954, 1963), reflectând evoluția limbii române. Este membru de onoare a Academiei Române din 2006 și în 2009 a primit Ordinul Național ”Pentru merit” în grad de Cavaler.

Sanda GOLOPENȚIA-ERETESCU – fiica sociologului Anton Golopenția și etnologului Ștefania Cristescu. A studiat la Liceul ”Gheorghe Lazăr”. A absolvit aceeași facultate ca și Valeria Guțu-Romano dar 10 ani mai târziu, în 1961. Doctor în filologie din anul 1968, cu teza ”Sintaxa transformațională a limbii române”. După arestarea și condamnarea politică a tatălui ei, în 1980 a emigrat în SUA împreună cu soțul ei, Constantin Eretescu. A reconstituit opera părinților săi și a evocat povestea tragică a persecuțiilor politice suferite de aceștia în perioada comunistă în volumul intitulat ”Viața noastră cea de toate zilele” (2009).

Povestea familiei sale de intelectuali și a emigrării sunt evocate pe scurt într-un interviu acordat de Sanda Golopenția în anul 2015, aici.

Al 25-lea episod realizat pe baza ”Enciclopediei personalităților feminine din România” a prilejuit reunirea biografiei singurei doamne de la litera E, cu cele patru de la litera F.

Cea mai vârstnică dintre ele este d-na Nicolette FRANK (92 ani în prezent) – publicistă, care a părăsit România în 1947, după expulzarea soțului ei, ziaristul luxemburghez Yves Frank. Este autoarea a două volume, unul publicat în 1977 la Paris, în care prezintă circumstanțele transformării României din regat în republică populară de către comuniști (cartea a dispărut imediat, tot stocul fiind cumpărat de către Ambasada Română din Paris); al doilea este o lucrare autobiografică intitulată ”De la Iași la Geneva, de pe Bahlui pe Leman” (publicat în 2000, pe când autoarea avea 80 ani).

În exil, a colaborat cu Regele Mihai.

Cu preocupări oarecum înrudite, urmează doamna Georgeta Mariana FILITTI (n.1938, București) – istoric. A editat 9 volume din opera lui Mihail Kogălniceanu (cel care rămâne ”marea sa iubire istorică”, așa cum declara într-un interviu) și mai multe volume din opera lui Nicolae Iorga. Alte lucrări ale domniei sale au abordat lumea neoelenă, relațiile fanarioților cu lumea românească, dar și valorile românești din exil. La granița dintre monografia istorică și albumul de artă sunt volumele ”Mileniul românesc – 1000 de ani de istorie în imagini” (2006), ”Călătorie în timp prin București” (2006) și ”Palatul Cantacuzino. Istoria unei case” (2011). – cărți care merită a fi adăugate în planul de achiziții și portofoliul de lectură!

Mi-am propus să urmăresc când va mai avea loc vreo expunere a doamnei istoric Filitti în calitate de lector al Fundației ”Calea Victoriei”, fiind renumită datorită charismei, umorului și ingeniozității în abordarea unor teme istorice.

Născute în același an și purtând același nume (două coincidențe!) sunt doamnele Felicia FILIP – interpretă de operă și Tania FILIP – actriță. Câteva cuvinte despre fiecare:

Felicia FILIP (n. 1959, Slatina, jud. Olt) a studiat canto la Academia de Muzică din București pe care a absolvit-o în 1985. După debut și un stagiu la Teatrul Liric din Brașov, devine solista Operei Naționale din București în 1990. Din 1991 urmează angajamentele din străinătate, care i-au oferit ocazia de a cânta pe majoritatea marilor scene ale lumii, și de a câștiga numeroase premii internaționale. Presa a numit-o ”o nouă regină a Traviatei”. S-a asociat cu solistul trupei rock ”Iris” Cristi Minculescu, alături de care a organizat concerte și a scos albumele ”Athenaeum” și ”Iris 30 de ani: Cei ce vor fi”. În 2004 a fost distinsă cu Ordinul ”Meritul Cultural” în grad de Comandor.

Tania FILIP (n. 1959, București) – cursurile de pian urmate la Liceul de Muzică ”Dinu Lipatti” ca și apartenența la grupul ”Song” păreau să o conducă pe drumul unei cariere muzicale dar, după debutul la 18 ani în cinematografie (în ”Artista, dolarii și ardelenii” din anul 1978), a virat spre Facultatea de Teatru, la clasa profesorului Amza Pellea. După o carieră artistică cu roluri notabile pe scena teatrelor Național și Notarra din București, precum și în cinematografie (ultimele filme la care a jucat, în regia lui Adrian Sitaru, sunt din 2011: ”Cheful” și ”Domestic”), ea s-a orientat spre pedagogia artei actorului, în calitate de profesor universitar doctor la UNATC, fiind în prezent șefa Catedrei de Proiecte Teatrale.
Eșantionul de azi a grupat personalități din domenii diferite și, pe măsură ce avansează spre vârste mai fragede, se încheie cu un nume foarte cunoscut:

Andreea ESCA (n. 1972, București) – doamna pe care avem ocazia de a o vedea zilnic pe micile ecrane, având statutul de ”imagine a ProTV” în calitate de prezentator de știri, activitate pentru care a și fost premiată trei ani la rând (2001-2003). De reținut că domnia sa este membră a Fundației ”Renașterea” al cărei obiectiv este lupta împotriva cancerului mamar.

Fiecare capitol din partea a doua a ”Enciclopediei personalităților feminine din România” ne oferă un eșantion diferit, format dintr-un număr variabil de personalităților feminine din România, al cărui numitor comun îl consitutie inițiala numelui de familie.

De data aceasta, sub numitorul comun al literei D facem cunoștință cu 26 doamne dintre care cea mai vârstnică, după împlinirea vârstei de 100 ani, a plecat dintre noi. Astfel, ”eșantionul” literei D se distinge față de primele trei capitole ale contemporaneității (A, B și C), cuprinzând biografia unei centenare: Ana Maria DRĂGESCU (7 sept 1912, Craiova – 24 mart 2013, București) – aviatoare. O doamnă de-o seamă cu ultimul secol, care s-a remarcat nu numai printr-un record de vârstă, ci și prin unul privind curajul, altruismul, spiritul de sacrificiu și tăria morală.

După ce a absolvit în 1935 Școala de pilotaj ”Ing. Mircea Cantacuzino” de la Băneasa, a obținut cel de-al șaptelea brevet feminin în aviația din România. În 1940, la inițiativa Marinei Știrbey pe lângă Ministerul Aerului fusese înființată ”Escadrila Albă” – câteva avioane pilotate de femei, cu o misiune sanitară de urgență, de a prelua răniții spre spitalizare în spatele frontului sau direct la București.

Escadrila avea o misiune de tip ”Crucea Roșie” și, după intrarea României în război împotriva URSS (în anul 1941), a funcționat cu trei aviatoare – Drăgescu alături de Nadia Russo și Virginia Thomas.

Decolând de pe aerodromul de la Focșani, pe cel de la Tecuci și apoi de la Tighina (urmând linia frontului în cadrul Campaniei de la Răsărit), Escadrila Albă a transferat în spatele frontului mai mult de 1500 de soldați grav și foarte grav răniți în perioada 1941-1945. Trei decorații, două românești și una germană au primit fiecare din cele trei curajoase aviatoare.

După război (în care a luptat pe ambele fronturi!), Ana Maria Drăgescu a lucrat câțiva ani ca instructor de zbor la Școala de aviație Ghimbav-Brașov. În 1955, fiind considerată cu origine nesănătoasă (fiica unui ofițer și a unei profesoare de muzică, dar și faptul că luptase pe frontul din Rusia), a fost exclusă din aviație fără nici o explicație și a lucrat ca funcționară la Policlinica CFR ”Ana Ipătescu” din București.

După 1990, a fost recunoscută ca ofițer al Armatei Române, cu grad de locotenent în rezervă și decorată cu Ordinul ”Steaua României” în grad de Cavaler. Ea a devenit și eroina unui documentar despre ”Escadrila Albă” regizat de Șerban Creangă.

Povestea vieții ei, sub titlul ”O viață de legendă” este evocată în imagini într-un scurt video, colaj între imagini de epocă și cele ale aniversării celor 100 de ani când a fost avansată în grad de Comandor(r), veterana fiind vizitată de șefii din MapN.

Media de vârstă a eșantionului de azi este de 65 ani, având-o acum ca lider de vârstă pe Camelia Dăscălescu, compozitoarea care a împlinit luna trecută 95 ani.

Din grupul de față al celor 25 de personalități feminine contemporane, cele mai multe și-au concentrat energia și talentul mai degrabă spre un performance al scenei, în calitate de:
– interprete de muzică, de la muzică populară (Victoria Darvai și Maria Dragomiroiu), la muzică ușoară (Mirabela Dauer), la rock (Dida Drăgan) și la operă (mezzosoprana Ruxandra Donose);
– compozitoare de muzică ușoară (Camelia Dăscălescu), dar și clasică (Felicia Donceanu);
-regie (Smaranda Dobrescu), scenografie (Maria Teodora Dinulescu) și imagine (Beatrice Drugă);
– actrițe (Iarina Demian, Corina Dănilă și Maria Dinulescu);
– balerina Corina Dumitrescu;
– designerul vestimentar Zina Dumitrescu și, la două generații după ea, manechinul Diana Dondoe.

Pe scena politică s-au impus patru doamne, de la nivel de militant anticomunist – Christa Depner, la cel de jurnalist politic – Corina Drăgotescu și chiar de ministru al Muncii și Protecției Sociale (Smaranda Dobrescu și respectiv Elena Dumitru).

Aparițiile pe scena sportivă aparțin atletei Constantina Diță-Tomescu, canotoarei Georgeta Damian-Andrunache și celei mai tinere personalități feminine a grupului de aici – judoka de 34 ani, Alina Dumitru.

Cu statut de unicat al grupului, ca meserie, aflate pe poziții mai discrete dar nu lipsite de importanță sunt doamnele Florica Dimitrescu-Niculescu, filolog și Ana Diculescu-Șova, avocat.

Pe scurt, ”litera D” are un preponderent profil artistic (de la ”doină”, ”dans” sau dramă”), apoi politic (de la ”democrație”), ușor sportiv (de la ”dârzenie”) și izolat juridic (de la ”drept”), respectiv lingvistic ( de la ”dicționar”).

În detaliu, voi prezenta unele date biografice sub titlul ”De ce să le cunoaștem pe contemporanele noastre: doamnele literei D”. Pentru că:
• Debutând la radio în 1954-55, Victoria DARVAI a fost prima cântăreață profesionistă a Maramureșului, copilărind în acest ținut fabulos, pe văile Izei și ale Marei, valorificând cântul maramureșan pe calea undelor.
A avut-o ca profesoară de canto popular pe Maria Tănase care a și preluat de la ea câteva melodii: ”Buciumul”, ”Câtu-i Maramureșul”, ”Pe mine capul mă doare” pe care l-a prelucrat și interpretat. Anul acesta, marea doamnă a cântului popular maramureșan a împlinit 90 de ani. Iat-o interpretând aici una din melodiile lansate de ea, din cântecele populare ale ținutului natal.

• Cu cântul Mariei DRAGOMIROIU vizităm ținutul folcloric al Vâlcei ilustrat prin nu mai puțin de 19 albume și 30 de ani de activitate în slujba folclorului românesc.
Mi-a fost greu să aleg un singur videoclip asociat cântecelor sale, dar m-am oprit la asta.

• Pe lângă cursurile Conservatorului din Iași și ale celui din București, Camelia DĂSCĂLESCU a urmat și cursuri de canto-muzică ușoară cu Mireille Mathieu, la RTV-Paris. Pe parcursul carierei sale de compozitoare, domnia sa a compus sute de piese de muzică ușoară prin care a lansat mulți interpreți de muzică ușoară. Un exemplu ar fi cel al Margaretei Pâslaru care interpretează aici o melodie compusă atunci pentru ea de Camelia Dăscălescu.

• Tot în zona muzicii ușoare o întâlnim pe Mirabela DAUER, interpretă consacrată datorită timbrului vocal special, deținătoare, din 1995, a discului de aur acordat de Electrecord pentru albumul ”Best of”. Va rămâne mereu în inima publicului românesc pentru șlagărele lansate, dintre care iată unul aici.

• Muzică ușoară, dar mai ales domeniul mai neconvențional al rock-ului, este ce a ales și a consacrat-o pe Dida DRĂGAN, fiind una din puținele voci românești care la vremea ei s-a impus și pe plan internațional. Supranumită ”vocea de flacără a rock-ului românesc”, iat-o aici interpretând șlagărul ”Deschideți poarta soarelui”.

• Glisând spre muzica clasică, începem cu cea care a primit în 2011 premiul de excelență pentru reprezentarea artei lirice românești pe marile scene ale lumii: mezzosoprana Ruxandra DONOSE. Stabilită în străinătate, ea a interpretat ca artist independent roluri în peste 40 de opere, alături de mari interpreți și dirijori celebri (din 1991 și până la data editării Enciclopediei, dar sigur numărul acesta a fost depășit, între timp). Iat-o aici, la noi, pe scena Sălii Radio din București.

• Rămânem parțial în zona muzicii clasice prin realizările compozitoarei Felicia DONCEANU. Spun parțial deoarece, pe lângă compoziția de muzică simfonică, muzică vocal-simfonică și de cameră, domnia sa a abordat și alte genuri: muzică de scenă, muzică pentru copii, dar și scenarii pentru spectacole coregrafice, a scris și texte pentru piesele marilor compozitori români. A primit în 2010 Marele premiu al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România.

• Dacă vorbim de cele din spatele scenei, a căror muncă garantează succesul unui spectacol, iată cum vin înlănțuite numele a trei doamne octogenare acum:
– Carmen DOBRESCU care a avut o activitate neîntreruptă, timp de 45 ani ca regizor artistic atât la TVR, cât și pe majoritatea scenelor lirice din România (1957-2002);
– Maria Teodora DINULESCU – scenografa creatoare de decoruri și costume la peste 150 de piese de teatru, emisiuni festive, festivaluri, spectacole de teatru. A fost premiată pentru această activitate de UNITER în anul 2003;
– Beatrice DRUGĂ – director de imagine la toate emisiunile culturale ale TVR, unde a început să lucreze ca operator de imagine din anul 1961.

• Și în spatele scenei ca regizor, dar și în prim plan ca actriță, o regăsim pe Iarina DEMIAN. Se trage dintr-o familie de intelectuali, tatăl ei a fost absolvent magna cum laude a șase instituții de învățământ superior și lector de limba și literatura română la Universitatea din Praga, oraș în care actrița și-a făcut primele studii în limba cehă! Revenind la București, după sfârșitul celui de-al doilea Război Mondial, ea a devenit studenta lui Radu Beligan la Institutul de Teatru și Film ”I.L. Caragiale”.
A jucat mulți ani pe scena Teatrului de Comedie.
În loc de o imagine, am ales blogul său personal, unul asociat cotidianului ”Adevărul”, îl găsiți aici.

• Mai tânăra sa colegă – Corina DĂNILĂ, a debutat ca actriță pe scena Teatrului Național din București în anul 1994 unde a jucat până în 2002, în paralel cu o carieră în cinematografie. În zona televiziunii s-a afirmat ca reporter, prezentator de știri la TVR, după care la ProTV, mai apoi realizator de emisiuni.

• Cea mai tânără actriță din acest capitol – Maria DINULESCU a obținut distincția ”Palme d’Or” la Festivalul de la Cannes din 2003 pentru prestația din scurt-metrajul ”Trafic” (regia Cătălin Mitulescu). Un alt film în care ea a jucat – ”California Dreamin” (nesfârșit) în regia lui Cristian Nemescu, a fost premiat tot la Festivalul de la Cannes, dar în 2007, cu trofeul secțiunii ”Un certain regard”. Ultimele știri despre ea pot fi găsite pe site-ul personal.

• Balerina Corina DUMITRESCU încă activează la Opera Română din București (la 46 de ani, încă o ajută corpul, wow!). A primit ordinul național ”Meritul Cultural” în grad de Ofițer în 2004 și este din ce în ce mai expresivă pe măsură ce trece timpul.

• Numele Zinei (de la Zenobia) DUMITRESCU (n. 1936, Pitești) este legat de începuturile meseriei de manechin și designer de modă în România. Prin anii 80 ea a devenit directorul artistic al Casei de modă ”Venus” din București. Interesant este că studiile medii au fost de comerț, la Pitești, după care a urmat simultan atât facultatea de Drept cât și Teatru din București (la cea de-a doua a fost colegă cu Stela Popescu). În vremea studenției a cochetat cu lumea modei, și este evident că această pasiune a învins!
Ea a înființat Asociația Designerilor Români și evenimentele de profil ”Romanian fashion Week” și ”Bucharest Fashion Week”.

• Diana DONDOE (1982, Craiova) i-ar putea fi nepoată Zinei Dumitrescu, primul manechin de pe vremea când la noi meseria nici nu exista în nomenclatorul de ocupații. Diana și-a făcut un nume în modelingul internațional, defilând pentru cele mai mari case de modă din lume. Apare în calendarul Pirelli în 2005, iar revista ”Vogue” i-a dedicat un număr special în același an. Imaginea ei a apărut pe coperțile celor mai cunoscute reviste de modă, fiind pe locul 5 în Top 50 al celor mai cunoscute modele din lume.
Un interviu din 2013 (în engleză) despre modă și pasiunea ei, psihologia.

• Despre Christa DEPNER (n. 1936, Brașov) ca militant anticomunist am aflat abia acum, alăturându-se altor doamne cu atitudine asemeni ei, ca Monica Lovinescu și Doina Cornea (acestea fiind mai cunoscute).
Octogenară acum, ea era prin 1956 studentă la Filologie, în cadrul Universității din București, fiind implicată în pregătirea unei manifestații de solidaritate cu mișcările studențești din Polonia și Ungaria, manifestație studențească care urma a avea loc în Piața Universității, pe 5 noiembrie. Nu a mai avut loc. Christa a fost arestată și judecată alături de scriitorul Alexandru Ivasiuc (cel cu origini burgheze, singurul pe care Constanța Buzea se supăra foc în jurnalul său), Paul Iliescu, Dan Stoica și Al. Tătaru, grupul fiind denumit ”lotul Ivasiuc”. Christa a fost condamnată la șase luni închisoare corecțională. În 1977, ea a emigrat în Franța, alăturându-se diasporei românești.
Figurează în Memorialul Sighet la secțiunea ”Din marea de amar”.

• Cele două femei-ministru au deținut portofoliul Muncii și Protecției Sociale pe rând, prima fiind Smaranda Dobrescu (1999-2000 în Cabinetul Isărescu) urmată de Elena Dumitru (iunie 2003-2004 în Cabinetul Năstase). Ambele de formație tehnică:
– d-na Dobrescu a absolvit facultatea de Automatică din cadrul Institutului Politehnic București (1968), a predat aici ca profesor asociat și a fost coordonatorul proiectului de automatizare a segmentului de energie-dispecerizare al magistralei II a Metroului bucureștean. Impresiile din politică le-a publicat într-un volum, interesant cel puțin după titlu: ”Social-democrația – iluzie și realitate” (2006).
– d-na Dumitru (n. 1961, mai tânără decât predecesoarea sa cu 16 ani) – absolventă a Facultății de Fizică (Universitatea București), fizician la Combinatul de Oțeluri Speciale Târgoviște până în 1990.

În ce măsură au reprezentat doamnele interesele românilor? Răspunsul îl dă viața trăită de noi în acest timp, cu impresii diferite. Oricum, au avut mandate destul de scurte.

• Performanța pe scena sportivă este mai ușor de măsurat, începând cu fantastica atletă maratonistă Constantina DIȚĂ-TOMESCU (n. 1970, com. Turburea, jud. Gorj) – ambițioasa olteancă care s-a antrenat la Tg. Jiu, începând atletismul relativ târziu, la terminarea liceului, a reușit ca la vârsta de 38 ani (reiau pe litere, să nu credeți că este o eroare, da, treizeci și opt!) a obținut titlul olimpic la proba de maraton la Jocurile Olimpice de la Beijing (2008) cu 2h:26min:44 sec.
• Nici Georgeta DAMIAN-ANDRUNACHE (n. 1976, Drăcșani, jud. Botoșani), canotoare, nu este mai prejos, cu medalii de aur obținute la trei ediții consecutive ale Jocurilor Olimpice: Sydney (2000), Atena (2004) și Beijing (2008).
• Cât despre Alina Alexandra DUMITRU (n. 1982, Ploiești) – remarcabilă ca prima judoka româncă cu performanțe internaționale, la Jocurile Olimpice de la Beijung a învins-o pe campioana en-titre, japoneza Ryoko Tani, și să-și adjudece trofeul olimpic!
• Florica DIMITRESCU-NICULESCU (n. 1928, București) – lingvist și filolog, discipol al unor mari nume ale lingvisticii române ca Iorgu Iordan și Alexandru Rosetti. A studiat dinamica limbii române, atât veche cât și contemporană. Autoare de dicționare: ”Dicționarul Academiei, Gramatica limbii române” (1954), ”Dicționar de cuvinte recente” (1982) și lucrarea ”Dinamica lexicului românesc” (1995). Soțul ei este lingvistul Alexandru Niculescu, iar fiul lor, istoricul Adrian Niculescu.
• Ana DICULESCU-ȘOVA (n. 1954, sat Băleasa, jud. Olt) – promoția 1976 a Facultății de Drept din cadrul Universității din București. Avocat, și nu unul oarecare din moment ce, conform The European Legal 500, este ”unul dintre cei mai străluciți avocați litigatori din România”.
A reprezentat cu succes companii străine, (din păcate) Bechtel Inc. și Roșia Montana Gold Corporation. Fiul său, Dan Șova a fost ministru la Transporturi (ce coincidență!), tocmai în timpul procesului statului român cu compania americană de autostrăzi. Statul a pierdut și a plătit despăgubiri… Meh!

Înaintând literă cu literă în partea a doua din ”Enciclopedia personalităților feminine din România” de George Marcu și Rodica Ilinca am ajuns la 23-lea episod al serialului de față – cel al doamnelor din capitolul literei C, contemporane nouă. Statistic, cel mai bine reprezentat în acest capitol este domeniul muzical cu numeroase direcții, de la domeniul interpretativ – interprete de operă, de balet, pianiste, interprete de muzică ușoară, cele de muzică populară – la cel al compoziției, regiei muzicale și muzicologiei. Motiv pentru care voi începe cu acesta.

Maxim de notorietate au doamnele care au adus României vizibilitate internațională: sportivele Nadia COMĂNECI, Anișoara CUȘMIR-Stanciu și Laura Badea-CÂRLESCU, interpretele de operă Viorica CORTEZ și Ileana COTRUBAȘ, balerina Alina COJOCARU. Ele provin din domenii diferite, dar reprezintă fațete ale exprimării frumuseții.
Domeniul scrisului – cu o aplicabilitate atât de largă, de la literatură națională, traduceri din literatura străină, la lucrări istorice și studii etno-folclorice – este pe locul al doilea ca reprezentanre, după cel muzical.

Domeniul artelor dramatice/vizuale include două actrițe, dar și patru doamne din regia emisiunilor de radio și/sau televiziune.

Domeniul sportului românesc adună câte un nume cu greutate din gimnastică, atletism și floretă.

Cu regim de unicat în acest capitol al Enciclopediei le amintesc pe Lena CRIVEANU – designer vestimentar și pe Elena CREMENESCU – femeie de afaceri care a folosit specializarea sa în farmacie pentru a pune bazele brandului ”Elmiplant”.

Lucreția CIOBANU (n.1924 com. Topârcea, jud. Sibiu – 30 septembrie 2015) – interpretă de muzică populară din satul poetului George Topârceanu, supranumită ”Regina cântecului ardelean” sau ”Doamna Munților”, a murit anul trecut, cu o lună înainte de a împlini 91 ani.
Cariera sa muzicală a început în anul 1953, când a fost premiată la un festival de tineret pentru interpretarea a doar două strofe din doina ”Uite, bade-n ochii tăi”. Primele sale înregistrări radio datează din anul 1955.
A participat la prima transmisiune în direct la Televiziunea Română, ”Revelion 1957” – emisiune deschisă de ea și de Maria Tănase.
A scos zeci de discuri cu melodii populare din zona Sibiului, pe care le-a făcut foarte cunoscute, cum ar fi: ”Pleacă oile la munte”, ”Cobor, oile, cobor”, ”Ciobănaș de la miori”, ”Munte, munte, brad frumos”, ”Ridică-te, negură”.
În 2010 a fost distinsă cu ”Meritul cultural”, în grad de Mare Ofițer.
Iat-o aici într-o redare video din arhiva de folclor a TVR, interpretând ”Cobor, oile, cobor”:
Ileana CONSTANTINESCU (n. 1929, com. Comani, jud. Olt) – interpretă de muzică populară. La data publicării acestui articol, ea este cea mai vârstnică personalitate în viață din acest capitol, motiv pentru care i le-am alăturat în continuare și pe celelalte interprete de muzică populară.
Repertoriul Ilenei Constantinescu cuprinde peste 200 de melodii din zonele Muntenia și Oltenia, înregistrate în fondul de folclor al Institutului de Folclor în perioada 1951-1956.
A fost descoperită de o echipă de folcloriști în căutare de talente artistice în lumea satelor, în 1951, an în care a câștigat premiul II la un concurs folcloric național.
A fost distinsă cu ”Meritul cultural” în grad de Cavaler în anul 2004, iar în cinstea sa, Casa de Cultură din Drăgănești-Olt îi poartă numele.
Iat-o aici, întepretând ”Mierlița când e bolnavă” într-o redare video din arhiva de folclor a TVR.

Maria CIOBANU (n.1937, sat Hătăroaia, com. Roșiile, jud. Vâlcea) – interpretă de muzică populară. În anul 1961, la concursul pentru acces în ansamblul folcloric ”Ciocârlia”, din 210 candidați au reușit numai ea și Irina Loghin. Maria Lătărețu făcea parte din juriu și a spus despre ea: ”Fata aceasta îmi va lua mie locul, nu veți găsi pe altcineva mai bun ca ea.”
Maria Ciobanu a format unul din cele mai celebre duete ale României cu Ion Dolănescu, cu care a cântat zeci de melodii în perioada decembrie 1968-9 mai 1974.
În cariera sa, de peste 45 ani, a înregistrat sute de melodii la radio, televiziune și case de producție, multe dintre ele fiind fredonate de milioane de români.
În ultimii ani ai regimului comunist a avut de suferit datorită rămânerii fiicei sale, Leontina Văduva, în străinătate.
A fost distinsă cu numeroase premii la festivaluri naționale și internaționale, precum și cu ”Meritul Cultural” în grad de Ofițer în anul 2004.
Iat-o aici cu o interpretare din anul 1988 a melodiei ”Lie, ciocârlie” din arhiva TVR.

Floarea CALOTĂ (n.1956, sat Drăgășenei, com. Beuca, jud. Teleorman) – interpretă de muzică populară. A început să culeagă folclor din 1971, sub îndrumarea profesorului Florea Răgălie.
În 1977 a câștigat trofeul concursului organizat de TVR – ”Floarea din grădină”. Sub conducerea muzicală a dirijorului Ion Albeșteanu, a înregistrat de-a lugul anilor peste 100 de piese muzicale din folclorul tradițional al zonei Vlașca-Teleorman.
S-a ocupat de culegerea folclorului autentic și a costumului popular, fiind autoarea lucrărilor ”Costumul popular, călător printre milenii” și ”Costume populare românești din colecția Floarei Calotă”.
În anul 2006 a primit Diploma de excelență din partea Muzeului Național al Satului ”Dimitrie Gusti”.
O puteți vedea aici într-un fragment dintr-un recital al său, din arhiva TVR.

De la muzica populară trecem la muzica de operă, cu două interprete celebre care au făcut carieră internațională:
Viorica CORTEZ (n. 1935, Bucium, jud. Iași) – interpretă de operă. La Conservatorul din București, ea a fost eleva Artei Florescu. A debutat în 1964, a fost premiată la concursuri internaționale, susținând numeroase concerte internaționale. În anul 1971 a rămas în Franța, după care a fost interzisă în România de regimul comunist.
Este unul dintre artiștii lirici români cu cea mai spectaculoasă și îndelungată carieră internațională.
Volumul intitulat „Cortez“, semnat de jurnalistul TVR Marius Constantinescu, a fost lansat în cadrul Festivalului „George Enescu“, ediția din anul 2013.

Ileana COTRUBAȘ (n.1939, Galați) – interpretă de operă. Și-a început cariera muzicală la vârsta de 9 ani ca membră a Corului de Copii al Radiodifuziunii Române, după doi ani ajungând la performanța de a cânta solo. A studiat la Școala Specială de Muzică din București (creată pentru copii supradotați), între 1952-1958, apoi la Conservatorul ”Ciprian Porumbescu” cu maestrul Constantin Stroescu. S-a perfecționat în arta vocală la Viena.
A debutat în anul 1964, pe scena Operei Române din București. A cântat pe marile scene ale lumii, consacrarea i-a adus-o rolul ”Mimi” din ”Boema” de Puccini, alături de Luciano Pavarotti, la Metropolitan Opera din New York. O profesionistă admirată de o lume întreagă pentru vocea extraordinară (una dintre cele 5-6 mari interprete din lume a operelor lui Verdi), pentru talentul artistic și abilitatea de a cânta în mai multe limbi. S-a retras în 1990 dar continuă să predea cursuri de măiestrie artistică.

Trecem la balet, cu două balerine aflate la distanță de patru decenii una de alta:
Adina CEZAR (n.1941, Călimănești, jud. Vâlcea) – balerină, coregraf, regizor. A urmat cursurile Liceului de Coregrafie din București, pe care le-a absolvit în 1957. În perioda 1964-1969 a devenit profesoară la același liceu. Următoarea treaptă pedagogică a fost cea de lector universitar la Academia de Teatru și Film din București, secția coregrafie (1991-1995). Dar până atunci, mai întâi a fost colaborarea cu Opera Română din București, la început ca dansatoare, apoi ca regizor și coregraf. A urmat cursuri de perfecționare în cadrul burselor primite în Franța, Germania și Anglia. În 1973 a pus bazele grupului ”Contemp”, nucleul Companiei de stat de Dans Contemporan înființate în 1990 – singura companie de dans românească cu material video în baza de date a Lincoln Center Library din New York. Sub egida acestuia, semnează regia și coregrafia mai multor spectacole, ultimul prin 2002 – ”Fereastra roz” pe muzică de Mozart, Chopin și Debussy.
Dintre sumedenia de premii atribuite, îl amintesc aici pe cel al Uniunii de Teatru și Muzică pentru lansarea unui nou stil în coregrafia românească (1982).
Iată aici un interviu acordat revistei ”Tango” în care povestește despre sine, cu modestie și farmec.

Alina COJOCARU (n. 1981, București) – balerină. O adevărată stea a scenelor internaționale, distinsă cu numeroase titluri cum ar fi cel de ”Balerină a Deceniului” în cadrul galei internaționale de balet ”Stars of the 21st Century” (Moscova, 2010). Cariera ei este pe cât de uimitoare și admirată, pe atât de actuală. Povestea Alinei începe la Kiev, cu pregătirea la Școala de Balet de aici și a continuat la Compania de Balet din acest oraș unde a debutat, fiind angajată ca prim-balerină în 1999 și promovată ca solistă principală în 2001. Înainte de aceasta, la 16 ani ea a câștigat ”Prix de Lausanne” la Concursul Internațional de Balet de la Lausanne (1997), lucru care i-a oferit șansa unei burse la Școala Regală de Balet din Londra.
Pe scena de la Covent Garden a strălucit în ”Giselle” de A. Adam, ”Lacul lebedelor”, ”Evgheni Oneghin” de Ceaikovski, ”Romeo și Julieta” de Prokofiev, ”Manon” de Massenet, ș.a.
Pe scena Operei Române a apărut pentru prima dată în 2002, cu rolul titular din ”Giselle”, a revenit anul următor în cadrul Galei de balet din Festivalul și Concursul Internațional ”George Enescu”.
Pentru faima adusă României, Alina Cojocaru a primit Ordinul Național ”Pentru Merit” în grad de Cavaler (2002).
Deși a plecat de copil din țară, balerina revine pe scena Operei Române din București ori de câte ori programul reprezentațiilor internaționale îi permite.
Este artist invitat permanent al Operei Române din București.
Numele ei apare în distribuția spectacolului ”DSCH. The Dream” cu rolul ”Titania” (sigur dansează numai la premiere, pentru promovarea spectacolului).

Alte personalități feminine ale muzicii clasice contemporane sunt Lavinia COMAN (n. 1940, Focșani, jud. Vrancea) – pianistă, muzicolog, profesor la Universitatea Națională de Muzică București, catedra de pian; Maia CIOBANU (n. 1952, București) – compozitoare, muzicolog, profesor asociat la UNATC București, specialitatea sunet-mișcare și istoria muzicii, Carmen-Maria CÂRNECI – compozitoare și dirijoare; Dora COJOCARU – compozitoare; Iulia-Narcisa CIBIȘESCU-DURAN (n.1966, Deva, jud. Hunedoara) – compozitoare, pianistă, dirijoare.

Corina CHIRIAC (n. 1949, București) – intepretă de muzică ușoară, compozitoare, realizatoare de televiziune. S-a apropiat de lumea muzicii din copilărie, la Școala de Muzică nr. 1 și Liceul Special de Muzică nr. 1 din București. A continuat cu IATC ”I.L. Caragiale”. Debutul său actoricesc s-a produs la Teatrul de Comedie din București.
În 1970, Corina a obținut nota maximă la concursul televizat de muzică ușoară ”Steaua fără nume” pentru interpretarea piesei ”Valurile Dunării”. După 1990, când a revenit în țară din SUA, ea a realizat emisiuni TV ca ”Insomniile Corinei”, ”Dați vina pe Corina” sau ”Să v-amintiți duminica”.
Numele Corinei Chiriac este legat implicit de numele unor șlagăre fredonate de români înainte de 1990, cum ar fi: ”Opriți timpul”, ”Banii n-aduc fericirea”, ”Ce mică-i vacanța mare”, ”Ne cunoaștem din vedere”, ”Strada speranței”.
Distinsă cu ordinul ”Meritul Cultural” în grad de Cavaler (2004).
Am ales aici clipul piesei cu care a câștigat premiul al III-lea la Festivalul de muzică ușoară ”Cerbul de aur” de la Brașov, ediția din 1971.

Din zona realizatorilor emisiunilor de radio și televiziune să le omagiem pe:
Daniela CARAMAN-FOTE (n. 1943, Constanța) – după absolvirea Conservatorului din București, secția Muzicologie, ea a realizat la Radio-Televiziunea Română sute de emisiuni și serii de emisiuni muzicale difuzate în perioada 1965-1980. În perioada 1980-1989, a fost director artistic la singura casă de discuri din România, când au fost editate peste 3000 de titluri în aproape toate domeniile muzicale, de la folclor la jazz. După 1989 devine director artistic al posturilor de radio FM ”Radio 21” și ”Pro FM”.
Distinsă cu ordinul ”Meritul Cultural” în grad de Cavaler (2004); premiul UCMR pentru întreaga activitate publicistică (cronici muzicale, lucrări de specialitate) în 2004 și 2009.

Georgeta CHIRA-DINCĂ (n. 1949, București) – după ce a absolvit Facultatea de Limba și Literatura Română în 1973, a început colaborarea cu Redacția emisiunilor pentru copii și tineret din cadrul Televiziunii Române ca prezentator, redactor sau realizator. Din același an, a dublat desenele animate sub genericul ”1001 de seri”, activitate prestată timp de 35 ani! Timp de 20 ani a fost singura voce a desenelor animate străine.

Luminița Cecilia Elena CONSTANTINESCU – realizator de televiziune la Redacția Muzică Clasică la Radio și Televiziune, timp de 36 ani de profesie. Pregătirea de specialitate (muzicologie la Conservatorul din București, absolvit în 1972) i-a permis să colaboreze cu importante personalități ale genului liric, în perioada 1984-1997, a comentat ea însăși la Sala radio ciclul de concerte sub genericul ”Vă place opera?” în care s-au lansat toate valorile tinere care, cu timpul, au devenit mari interpreți: Angela Gheorghiu, Leontina Văduva, Felicia Filip, Ruxandra Donose ș.a.
Distinsă cu ordinul ”Meritul Cultural” în grad de Cavaler (2004).
Iată aici un fragment din emisiunea „Dan Grigore și prietenii săi”, realizată în 1983 de Luminița Constantinescu și Andrei Brădeanu. „Melancolie” de Mihai Eminescu, recită Ion Caramitru. La pian, Dan Grigore.

Alexandra CEPRAGA (n. 1951, Craiova) – regizor muzical a zeci de emisiuni de divertisment din perioada 1973-1996. De la 12 ani cânta în corul de copii al Radioteleviziunii Române, a urmat cursurile Conservatorului din București, absolvite în 1974. Ea a semnat regia muzicală pentru festivaluri muzicale organizate în țara noastră: ”George Enescu”, ”Cerbul de Aur”, ”Mamaia”, preselecțiile naționale pentru ”Eurovision”, ”Hariclea Darclee”.

Din zona regiei de spectacol putem trece la cel asociat al actoriei, cu două cunoscute actrițe:
Florina CERCEL (n. 1943, Piatra Neamț) – a absolvit în 1964 Institutul Național de Artă Teatrală și Cinematografică din București.
A fost Veta în ”O noapte furtunoasă” de I. L. Caragiale în anul 1964, apoi Elena în ”Troienele” de Euripide (1969) – pe scena Teatrului Național din Timișoara, roluri care au recomandat-o pentru prima scena dramatică a țării – TNB, unde a debutat în 1972. Aici a fost Wanda din ”Gaițele” de Kirițescu, Zoie din ”O scrisoare pierdută” de Caragiale, Dacia din ”Titanic vals” de Mușatescu, Anca din ”Năpasta” de Caragiale (montarea din 1991), Lucrezia Borgia din piesa omonimă a lui Hugo, în montarea din 2004.
Pentru rolul Annei Andreevna din ”Revizorul” de Gogol a primit premiul pentru cea mai buna actriță a anului 2002.
În 2002, actrița a primit Ordinul Național ”Serviciul Credincios” în grad de Cavaler.

Tamara Crețulescu (n. 1949, București) – din promoția 1971 a Institutului Național de Artă Teatrală și Cinematografică din București.
Ca șefă de promoție, a fost angajată la TNB unde a interpretat roluri dintre cele mai diverse. Printre altele, ea a fost Zoe în ”O scrisoare pierdută” de Caragiale, în regia lui Radu Beligan (1979) sau Maria Sinești din ”Jocul ielelor” de Camil Petrescu, în regia Sandei Manu (1979) și da, joacă și acum, chiar eu am văzut-o în rolul d-nei Pommeray din ”Tectonica sentimentelor” de Eric-Emmanuel Schmitt (regia Nicolae Scarlat) – piesa este încă în repertoriul curent al TNB!

Domeniul literar îl încep cu o autoare care între timp, de la editarea Enciclopediei până acum, a decedat la vârsta de 89 ani, în America, la New York, în anul 2014:
Nina CASSIAN – poetă, traducătoare și eseistă. S-a născut în 1924 la Galați (cu trei ani mai mare decât Annie Bentoiu care a cunoscut-o, amintind-o într-un episod penibil din ”Timpul ce ni s-a dat”).
Pe numele adevărat Rene Annie, Nina era fiica unui traducător de literatură universală, Iosif Cassian-Mătăsaru de origine evreiască.
Și-a luat bacalaureatul în 1942 la Institutul Pompilian# din București, dar încă din 1940, frecventând cercurile literare de stânga, s-a înscris în mișcarea comunistă, declarată ilegală de către autorități.
A debutat în literatură în 1945 – cu poezia ”Am fost un poet decadent” publicată în ”România liberă”, urmată de un volum de poezii publicat în 1947, deloc pe placul autorităților comuniste nou instalate.
În anii 50 devine una dintre cele mai obediente reprezentante ale proletcultismului. A intrat la facultatea de Litere și Filozofie a Universității din București în anul 1954, pe care a abandonat-o după un an.
A fost căsătorită cu Al. I. Ștefănescu, director al Editurii de Stat pentru Literatură, lucru care a ajutat-o să se impună în peisajul literar al epocii. A revenit la poezia autentică în anii 70. A publicat peste 50 de volume de versuri și proză, literatură pentru copii, piese pentru teatrul de păpuși.
În 1985, aflată în America ca visiting profesor la New York University, a cerut azil politic. În SUA a început să-și traducă opera în limba engleză, continuând să scrie și să susțină recitaluri de poezie. New York Library i-a acordat premiul ”Leul de aur” în anul 1994.
# Vă mai amintiți de Constanța POMPILIAN-ZOSSIMA, cea dintâi româncă licențiată în matematici, cea care împreună cu tatăl ei a fondat în anul 1886, acest institut ca școală de fete ?!)
Ironică alăturarea în același capitol a două intelectuale din aceeași generație dar cu atitudini opuse față de regimul comunist, căci urmează nimeni alta decât… publicista, traducătoarea și (se pare, singura autentică) disidentă anti-comunistă:

Doina CORNEA (n. 1929,Brașov) – absolventă a Facultății de Filologie din cadrul Universității clujene, unde s-a specializat în limba franceză, până la poziția de conferențiar.
A avut tăria de a-și învinge frica și, din anul 1980, a început să traducă și să difuzeze în cercurile intelectuale clujene materiale incompatibile cu ideologia de partid și de stat, printre care volumul ”Încercarea labirintului” de Mircea Eliade (scriitor interzis atunci).
Scrisorile sale de protest la adresa regimului național-comunist erau citite la postul ”Europa Liberă”. Urmare acestor acțiuni, Doina Cornea a fost exclusă din corpul didactic universitar și a fost permanent supravegheată strict de autorități.
Cu ocazia revoltei muncitorilor brașoveni din 15 noiembrie 1987 ea a redactat, tipărit și răspândit manifeste de solidaritate. Ca pedeapsă, a fost închisă în noiembrie-decembrie 1987, după care eliberată în condiții de domiciliu forțat.
În anul 2000, Doina Cornea a primit din partea statului francez ”Legiunea de onoare” în grad de Ofițer, ca recunoaștere publică a curajului ei în lupta cu sistemul comunist (luptă în care a fost sprijinită de soțul ei, avocat de profesie, de fiul său și de fiica sa, stabilită în Franța din anul 1976).

Manuela CERNAT (n. 1945, Paris; Franța) – istoric și critic de film, eseist, scenarist, profesor universitar. Fiica diplomatului și scriitorului Iosif Igiroșianu și a scriitoarei Anda Boldur. Căsătorită cu dirijorul Răsvan Cernat.
A obținut licența în teatrologie-filmologie la IATC (1968) și doctoratul în filologie la Universitatea București (1974). Șefă a catedrei de Comunicare audiovizuală (1994-2008) și prorector al Universității Naționale de Artă Tetrală și Cinematografică ”I. L. Caragiale” (2008-2012).
Cunoscătoare a limbilor franceză, engleză, italiană, spaniolă, rusă, portugheză, germană, sârbo-croată, s-a remarcat printr-o vastă activitate publicistică, de traducător și scriitor. Este autoarea unor volume de istoria filmului.
Fondatoare a Festivalului de Film de la Costinești.

Denisa COMĂNESCU (n. 1954, Buzău) – poetă, editoare, traducătoare. Din 2007 este director general al Editurii Humanitas Fiction, în cadrul căreia a lansat colecția de carte străină de ficțiune ”Raftul Denisei”.
Este membră în Parlamentul Cultural European din 2006.
Am avut plăcerea de a o vedea și auzi live la o lansare de carte organizată la Libăria Humanitas Cișmigiu, luna trecută.

Enciclopedia le mai prezintă pe: Maria CARPOV – doctor în filologie, șef al catedrei de limba și literatura franceză din cadrul Universității ieșene și traducătoare; Silvia CINCA – prozatoare; Olga CICANCI – istoric, autor a studii despre istoria elenismului și a relațiilor româno-elene; Silvia CIUBOTARU – etnolog care a studiat Arhiva de Folclor a Moldovei și Bucovinei; Sultana CRAIA – critic literar, publicistă.
Domeniul sportului românesc încheie glorios acest articol cu trei mari glorii olimpice: Nadia COMĂNECI, Anișoara CUȘMIR-STANCIU și Laura CÂRLESCU-BADEA.

Nadia COMĂNECI (n. 1961, Onești, jud. Bacău) – gimnasta primei note de 10 atribuită la Jocurile Olimpice de la Montreal (1972). Despre povestea ei, palmaresul impresionant, faima internațională – nu aș face decât să repet lucruri deja cunoscute. Cea mai tânără deținătoare a titlului ”Erou al Muncii Socialiste” a reușit să treacă ilegal frontiera româno-maghiară în noiembrie 1989. Cuplul de antrenori Bela și Marta Karoly, cei care au descoperit-o, erau deja în străinătate de câțiva ani. Nadia s-a stabilit în SUA, unde este căsătorită cu fostul gimnast american Bart Conner, alături de care se ocupă de descoperirea și promovarea tinerelor talente ce frecventează Bart Conner Gymnastics Academy.
În 1999, în cadrul unei ceremonii vieneze, ea a fost desemnată ”sportiva secolului al XX-lea”. Un an mai târziu, statul român i-a conferit Ordinul Național ”Steaua României”. Mai deține o seamă de funcții de reprezentare pentru România: președinte onorific al Federației Române de Gimnastică, Ambasador al Sportului Românesc, iar din 2003 consul onorific al României în SUA.

Anișoara CUȘMIR-STANCIU (n. 1962, Brăila) – atleta care a stabilit la București, recordul mondial la săritura în lungime de 7,43 m, în iunie 1983 (precedentul record era tot al său, o săritură în lungime de 7,15 m, din august 1982). Se întâmpla acum 33 de ani pe stadionul ”23 August”, actuala Arenă Națională. Actualul record are un plus de 9 centimentri, fiind stabilit în anul 1988 de sportiva Galina Tschistjakowa.
Iolanda Balaș este cea care a adus-o la clubul sportiv ”Steaua” unde s-a specializat și antrenat pentru această probă – săritura în lungime.
”Pentru mine, lungimea a fost dragoste la prima vedere. Am iubit această probă şi ea mi-a dăruit tot ce am vrut: şase recorduri mondiale, titlul de campioană olimpică, titlurile de vicecampioană mondială şi europeană şi multe, multe altele. Pentru mine, este «Prinţesa» atletismului. O probă tehnică în care ai şase şanse ca să arăţi ce poţi”, a spus fosta atletă într-un interviu acordat în anul 2011 pentru Revista Flacăra.

Laura CÂRLESCU-BADEA (n. 1970, București) – floretistă. A activat din 1988 la Clubul sportiv ”Steaua” pentru care a câștigat de 11 ori campionatul național. Campioană olimpică la Atlanta 1996, campioană mondială la Haga în 1995 și de trei ori campioană europeană în 1996, 1997 și 2004. Cu echipa României a fost vice-campioană olimpică în 1996, campioană mondială în 1994 și campioană europeană în 2004. Pentru cariera sa sportivă, statul român i-a acordat titlul de Maestru Emerit al Sportului (1992), apoi Ordinul Național ”Pentru Merit” în grad de Comandor (2000) și Ordinul ”Meritul Sportiv” clasa I (2004).

Partea a doua din ”Enciclopedia personalităților feminine din România” de George Marcu și Rodica Ilinca pune în valoare adevărate doamne care trăiesc printre noi; al 22-lea episod este consacrat celor al căror nume începe cu litera B. Să le cunoaștem prin ceea ce s-au făcut ele remarcate.

Spre deosebire de episodul precedent, începem cu un grup de șapte doamne venerabile aflate la al optulea deceniu al vieții, deci o viață lungă dedicată unei pasiuni: creație muzicală, creație literară, actorie, regie sau interpretarea muzicii de operă. Să intrăm în detalii:

Carmen Petra BASACOPOL (1926, Sibiu) – compozitoare și profesor de armonie, contrapunct și forme muzicale la Conservatorul ”Ciprian Porumbescu”. Face parte din școala de compoziție fondată de George Enescu deoarece a valorificat într-o manieră proprie resursele spirituale ale ethosului românesc. A debutat în componistică în anul 1952, de atunci a semnat zeci de opusuri, opere, balet, muzică simfonică, lucrări vocal-simfonice, piese pentru ansambluri de cameră. A făcut parte din numeroase jurii ale unor concursuri internaționale de muzică clasică. I-a fost decernat premiul ”George Enescu” al Academiei Române (1980) și Ordinul ”Meritul Cultural” în grad de Cavaler (2004).

Cum a început totul? A studiat de la vârsta de 4 ani pianul cu mama sa. A absolvit cursurile Facultății de Filozofie (1945-1949) cu magna cum laude, și compoziția la Conservatorul ”Ciprian Porumbescu” din București (1949-1956). Obține doctoratul în muzicologie la Sorbona (1976) pe tema originalității muzicii românești, așa cum apare ea în operele lui Enescu, Jora și Paul Constantinescu.

Annie BENTOIU (1927, București) – scriitoare, traducătoare. Fiica medicului Constantin Deculescu, secretar de stat în guvernele țărăniste, și a unei elvețience stabilite în România. După bacalaureatul la Școala Centrală din București (1945), a urmat cursurile Facultății de Drept din cadul Universității din București și ale Institutului Francez (literatură și istorie) pe care le-a înrerupt în 1949, când s-a căsătorit cu muzicianul Pascal Bentoiu. În timp ce rude ale sale erau închise pe motive politice, Annie Bentoiu a lucrat ca funcționară la o fabrică de confecții (1950-1954), apoi ca traducător de limba franceză.

Trăind două răsturnări ale ordinii politice și grozăvia celui mai înspăimântător secol al mileniului care a trecut, d-na Bentoiu și-a scris memoriile sub titlul ”Timpul ce ni s-a dat” în două volume, primul editat în 2000, reeditat în 2007, al doilea publicat în 2006. Despre acestea istoricul Vladimir Tismăneanu aprecia că ”recreează o lume distrusă de zelul barbar al comuniștilor înfeudați Moscovei”.

Literatura română contemporană mai este consistent reprezentată în acest episod de alte nume mari:
– Ana BLANDIANA (1942, Timișoara) – poetă, publicistă. Pe numele real Otilia Valeria Coman, pseudonimul Blandiana (după numele comunei din județul Alba de unde este originară mama sa) l-a folosit prima dată în 1959, când a debutat literar în revista ”Tribuna” din Cluj. Tatăl ei, licențiat în drept și teologie, a fost deținut politic. Ea a urmat cursurile universitare la Facultatea de Filologie a Universității din Cluj. Sunt două pagini cu informații despre dizidența ei, despre poeme și premii o mulțime, dar și eforturile depuse pentru recuperarea unei părți de istorie care altfel ar fi fost uitată prin înființarea Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței din Sighet. Cea mai recentă carte a ei este ”Fals tratat de manipulare” (2013).

– Constanța BUZEA (1941, București) – poetă. Opera sa cuprinde peste 20 de volume de poezie, primul în 1968, ultimul în 2008. În 2009 a publicat ”Creștetul ghețarului. Jurnal 1969-1971” despre anii petrecuți alături de poetul Adrian Păunescu (cu care a fost căsătorită între 1961-76).

– Adriana BITTEL (1946, București) – prozatoare. Îmi plac recenziile pe care le face în ”Formula AS” pentru noutățile editoriale, un adevărat ghid de lectură pentru un public larg! Ultimul ei volum de proză scurtă se numește ”Cum încărunțește o blondă” și a fost lansat în 2006.

Cele două BUCIUCEANU – Tamara și Iulia – sunt surori, amândouă născute în Basarabia, la Tighina.
Tamara BUCIUCEANU-BOTEZ (n. 10 august 1929) – actriță. A început studiile de actorie în 1948 la Institutul de Teatru ”Vasile Alecsandri” din Iași de unde s-a transferat la București, la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică pe care l-a absolvit în 1952. A început prin a interpreta numeroase roluri, nu neapărat principale, pentru că a dorit să joace mult și a urmat sfatul profesorului său, Nicolae Bălțățeanu, de a a face dintr-un rol secundar o bijuterie interpretativă și astfel nu va trece neobservată. Sfatul a fost bun, așa a fost remarcată!

Rol după rol, cu un palmares teatral uriaș și diversificat, de la teatrul clasic, la cel de revistă, la cel de operetă (datorită timbrului de mezzo-soprană), la roluri de film, la teatrul puse în scenă pentru televiziune, la teatrul radiofonic (zeci de spectacole timp de peste șapte decenii), d-na Tamara Buciuceanu-Botez a dobândit pe drept titlul de ”Doamna comediei românești”.

Admirată și apreciată ca o comediană cu forță de improvizație nesecată, ea a surprins deopotrivă și în roluri dramatice.

Ca septuagenară a susținut un palmares uimitor, realizând spectacole la care biletele se epuizau rapid, în aceeași stagiune la Teatrul Național – ”Așteptând la Arlechin” de Noel Coward, la Teatrul de Comedie – ”Nepotul” de Adrian Lustig, la Teatrul Odeon – ”Cumetrele” de Michel Tremblay.

Zece ani mai târziu o regăsim pe scena Tetrului L.S. Bulandra în rolurile principale din ”Mamouret” de Jean Sarment și ”Însemnările unui necunoscut” de Dostoievski.

A fost premiată de UNITER pentru întreaga activitate (2004) și cu un premiu de excelență (2010); pentru întreaga carieră cinematografică a primit Premiul Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) în anul 2008. Acestea sunt numai trei dintre cele peste 20 de premii de interpretare primite de-a lungul carierei.

Doamna Tamara Buciuceanu-Botez este societară de onoare a Teatrului Național I. L. Caragiale și a Teatrului de Operetă ”Ion Dacian”, ambele din București, trăind în contibuare o frumoasă poveste de dragoste împărtășită cu publicul, ”partener fidel, care mi-a dat în permanență puterea să joc” – conform spuselor sale.

Iulia BUCIUCEANU (n. 25 iunie 1931) – interpretă de operă. O voce superbă și echilibrată de mezzo-soprană și un artist extrem de modest. A fost căsătorită cu actorul George Constantin și este mama actorului Mihai Constantin (cel care a debutat cu rolul Ionică în filmul ”Liceeni” alături de mătușa sa, Tamara Buciuceanu-Botez).

A urmat cursurile Conservatorului din Iași apoi, după trei ani, a continuat studiile la cel din București. A fost remarcată încă din anul II, când a debutat cu rolul Ondine din ”Rusalka” de Dargomijski, continuând cu alte roluri într-o interpretare apreciată pe scena Operei Naționale din București. A fost premiată la concursuri internaționale – cel de canto de la Viena (1959), cel de operă de la Helsinki (1962). În turneele Operei Române în țară și străinătate, ea a interpretat roluri principale în operele lui Verdi (Bal mascat, Aida), Wagner (Die Walkure, Tannhauser, Der fliegende Hollader), Musorgski (Boris Godunov) ș.a.

La împlinirea vârstei de 80 ani, Opera Română a sărbătorit-o printr-un spectacol aniversar al operei ”Aida” de Verdi. Într-un interviu dat Revistei Muzicale, intepreta evocă momente, fericite și nefericite, din cariera sa. Îl puteți citi aici.

Elisabeta BOSTAN (1931, Buhuși, jud. Bacău) – regizoare, șef al catedrei regie film (1990-1995) și decan al facultății de Film a Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică București (1996).

Cu 12 lungmetraje, 11 scurtmetraje, un serial și 11 filme documentare, a primit, la 2 martie 2009, Premiul ”Gopo” pentru întreaga activitate și titlul de doctor honorius causa din partea UNATEC în 2011. A fost premiată încă de la primele filme, în 1965, la Bruxelles, pentru cel mai bun film folcloric – ”Nunta în Țara Oașului”.
Au rămas în amintirile copilăriei mele filmele sale pentru copii, cu eroi copii, mai ales ”Veronica” m-a făcut să fiu geloasă pe interpreta Lulu Mihăescu, întrebându-mă unde și cum se făceau casting-urile atunci, că tare am dorit să fi jucat și eu un rol în lumea aceea de basm pe care o crease în film. Nu de altceva, dar Lulu Mihăescu (pe numele ei real Luminița Petre) era fix de vârsta mea. Deosebirea este că acum ea este în Canada, profesoară de pian.

Revenind la regizoare, de reținut numărul mare de premii acordate: pentru seria ”Năică” – 13 premii din care 7 internaționale, pentru ”Amintiri din copilărie”, ”Veronica”, ”Mama”, ”Saltimbancii”, serialul ”Fram” – peste 40 de premii naționale și internaționale.

A fondat Festivalul Internațional de Film Studențesc ”CineMAiubit” (1996) ca rampă de lansare pentru regizori debutanți, între care Cristian Mungiu, Corneliu Porumboiu sau Cristian Nemescu.

Din aceeați breaslă regizorală, dar din generații care i-au urmat, acest episod le alătură pe doamnele Cătălina Buzoianu și Tereza Barta.

Cătălina BUZOIANU (1938, Brăila) – regizoare, profesor la catedra de Regie teatru a Institutului Național de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale din București (1975), decan al Secției de Teatru din Universitate (1990).

A absolvit Institutul Național de Artă Teatrală și Cinematografică din București, secția Regie teatru în anul 1970, după care a activat ca regizor permanent la Teatrul Național din Iași (1970-1975), Teatrul Tineretului din Piatra Neamț (1971-1975) și în București la Teatrul Mic (1979-1988) și Teatrul L.S. Bulandra (1975-2001). A regizat și operă, precum și spectacole în străinătate. A primit numeroase premii pentru montările sale regizorale, ultimul fiind cel acordat de UNITER pentru întreaga activitate, în anul 2001. Mai jos, o imagine din ”Dimineața pierdută” – adaptarea proprie după romanul omonim al Gabrielei Adameșteanu (litera A), unde rolul principal – Vica Delcă, este interpretat ca nimeni alta de Tamara Buciuceanu-Botez.

Ultimul spectacol important pe care l-a semnat d-na Buzoianu este „Scamatorul din Lublin”, după romanul lui Isaac Bashevis Singer, laureat cu premiul Nobel în 1978, cu actorul Veaceslav Grosu, în rol principal. Spectacolul a avut premiera în luna februarie 2010, la Teatrul Evreiesc de Stat din Bucureşti (nu mai figurează în programul stagiunii curente).

Tereza BARTA (1954, București) – regizor de film documentar. Este fiica soților Gabriel și Dona Barta, amândoi regizori de film documentar la Studioul ”Alexandru Sahia” și absolventă a Institutul Național de Artă Teatrală și Cinematografică din București, secția Regie film, pe care l-a absolvit în 1977. Încă de la debut, cu ”Vara scurtă” (1984) s-a văzut că subiectele alese sunt departe de linia propagandei ideologice comuniste, motiv pentru care d-na Barta devine persona non grata a regimului. În 1989 emigrează în Canada unde s-a stabilit împreună cu familia. Realizează numeroase filme documentare pentru televiziunile canadiene din Montreal și Ontario. În 1994, pentru filmul său – „Aici e la noi” a fost premiată cu cea mai înaltă distincție pentru producții TV din Canada, Premiul ”Gemini”. Din 1995 este profesor la Universitatea York din Toronto, Departamentul Film, secția regie.

Inserţiile video din interviul redat mai jos sunt din filme realizate de Tereza Barta înainte de 1989: ”De ce nu mă credeţi?”, ”Eu, de-aş fi o zână”, ”Vară scurtă” şi ”Aceşti oameni îndârjiţi şi maşinile lor complicate” (cenzurat).

Simona BONDOC (1933, București) s-a consacrat pe scena Teatrului Național din București, unde timp de patru decenii a jucat în spectacole care acum sunt de arhivă, dramaturgie clasică, care mi-aș dori să o citesc, cum ar fi ”Maria Stuart” de Fr. Schiller (se juca în 1964!) sau ”Romulus cel Mare” de Fr. Durenmatt (pus în scenă în 1977, de Sanda Manu).
Actrița este societară la TNB, precum și membră UCIN și UNITER.

Adriana Flavia BUREF (1934, Craiova) – a început ca actriță în teatru, pe scena Teatrului L. S. Bulandra, a continuat ca actriță de film, calitate în care a reprezentat România la festivaluri cinematografice internaționale, asta se petrecea prin anii `70. A virat spre televiziune, ca realizator al unor emisiuni de tip magazin, mi-amintesc de ”Magazin duminical”, care aducea un strop de divertisment în contrast evident cu restul de grilă TVR inundată de emisiunile politice și cântece patritice. Este autoarea versurilor a sute de melodii de muzică ușoară românească, a unor arii clebre din opere și operete și a versurilor unor cântece și momente muzicale din 23 filme. A publicat două volume proprii și numeroase traduceri. În calitate de textier a fost răsplătită cu peste 30 de premii naționale și internaționale. Ca membră UCIN i s-a acordat Premiul pentru realizări deosebite (1996) și Diploma de onoare pentru contribuția la dezvoltarea artei cinematografice românești (1997).

Ioana BULCĂ (1936, com. Podari, jud. Dolj) a debutat la Teatrul Național din Craiova în 1957, după care intră prin concurs la Teatrul Național din București unde joacă un număr însemnat de roluri din 1959 (Marianna din ”Tartuffe” de Moliere, regia Ion Finteșteanu) până în 2007 (Lotte Bainbridge în ”Așteptând la Arlechin” în regia lui Ion Cojar).

Din impresionanta filmografie, amintesc aici numai rolul Anei lui Ion Slavici din ”Moara cu noroc” (1955), unde era fascinant de frumoasă, magnetică de-a dreptul! și rolul Doamnei Stanca sau personificarea serenității în ”Mihai Viteazu” (1970, regia Sergiu Nicolaescu).

În 2008 a jucat rolul Aristitzei Romanescu în ”Restul e tăcere” (regia Nae Caranfil) – rol care i-a adus Premiul ”Gopo” pentru cea mai bună actriță în rol secundar (2009).

Pentru a închide bucla artelor vizuale le mai amintesc în acest episod pe:
– Ioana BOGDAN (1943, București) colaboratoarea lui Tudor Vornicu și realizatoare TV în cadrul Departamentului Muzică-Varietăți din cadrul TVR timp de 34 ani (1969-2003) – emisiunile sale erau o sărbătoare pentru telespectatori și singura ocazie (în afară de câteva filme) de a urmări ceva cu plăcere la televizor. Mulțumim, Doamnă Ioana Bogdan – pentru profesionalism! Acesta a fost recunoscut prin diplome și premii jubiliare.
– Cristiana Magdalena BOTA (1947, Zimnicea, jud. Teleorman): prezentatoare de televiziune. O doamnă cu bucle blonde și ochii albaștri (asta presupun, noi o vedeam alb-negru!), dar avea sigur gropițe în obraji când zâmbea (unul din puținele zâmbete în alb-negru)! Era absolventă a Facultății de Filologie din cadrul Universității București (1970), apoi a celei de limbi străine (1980).
– Peste câteva decenii și la o televiziune privată, întâlnim o altă prezentatoare TV de tip nou: Andreea BERECLEANU (1975, București), absolventă a Școlii Superioare de Jurnalism (1997).

Lumea sportului mondial ar fi mai săracă în spectaculozitate și recorduri fără Iolanda BALAȘ-SOTTER și Maria BITANG. Iată și de ce:
– Iolanda BALAȘ-SOTTER (1936, Timișoara) – atletă. A fost dublă campioană olimpică, câștigând medalia de aur la JO de la Roma (1960) și la JO de la Tokyo (1964). Recordul ei la săritura în înălțime, de 1,91 m în anul 1961 nu a putut fi doborât timp de aproape un deceniu! Ca o lăcustă uriașă, în zborul ei elastic Iolanda sfida gravitația! Un fenomen denumit ”atleta secolului XX”!
– Maria BITANG (1962, Râmnicu Sărat) – antrenoare federală de gimnastică. În 2008, World Records Academy a desemnat-o drept ”cea mai valoroasă antrenoare de gimnastică din lume”. Asta pentru că a reușit performanța de a câștiga alături de gimnastele pe care le-a antrenat, începând cu anul 1985, 152 de medalii pentru România: 19 medalii olimpice, 44 medalii mondiale, 36 medalii europene, la seniori, 41 medalii europene, la juniori, 14 medalii la Cupa Mondială.
În spatele unei gimnaste medaliate se află întotdeauna o antrenoare căreia nu-i place mediocritatea!
În imagine, alături de soț – Octavian Bellu, antrenor și gimnasta Larisa Iordache.

Episodul cu numărul 21 din serialul inspirat de ”Enciclopedia personalităților feminine din România” de George Marcu și Rodica Ilinca inaugurează cu litera A partea a doua care este dedicată doamnelor aflate încă în viață.

Născute în deceniul al doilea al secolului trecut, cele două doamne nonagenare ale episodului de față sunt ANA de România (n. 1923, Paris, Franța) și Mitzura ARGHEZI (n.1924, București) – actriță, fiica poetului Tudor Arghezi; de fapt în viață este numai prima, a doua a decedat recent, în acest an.

ANA de România este soția regelui Mihai I (1927-30, 1940-47).
Ce origine are ea? Este jumătate austriacă (după tată – principele Rene de Bourbon-Parma) și jumătate daneză (după mamă, principesa Margareta a Danemarcei)
Ce studii are Ana de România? A studiat pictura la Paris, cursurile unei școli de artă la New York.
Ce a făcut în timpul celui de-al doilea Război Mondial (1939-45)? În timpul luptelor din Algeria, Maroc, Italia, Luxemburg și Germania a participat ca infirmieră, sub drapelul Franței. Pentru aceasta a fost decorată cu Crucea de Război a Republicii Franceze.
Când și unde l-a cunoscut pe regele Mihai I? După război, pe data de 20 noiembrie 1947, la Londra, cu ocazia cununiei principesei Elisabeta (viitoarea regină Elisabeta II a Marii Britanii).
Deși la scurt timp a intervenit un eveniment neprevăzut pentru rege – abdicarea lui pe 30 decembrie 1947, cei doi au rămas împreună și a urmat căsătoria care a avut loc la Atena, pe data de 10 iunie 1948. Ea era catolică, el ortodox, cei doi au dorit o ceremonie ortodoxă, motiv pentru care Papa nu a consimțit la această căsătorie, iar familia ei nu a participat la nuntă. Cuplul a locuit pe rând la Florența, la Laussane (unde se nasc primele trei fiice), în Anglia și din 1956 din nou în Elveția, la Versoix. Împreună au cinci fiice, principesele Margareta, Elena, Irina, Sofia și Maria.

În anii 40 ai secolului trecut, chiar în timpul celui de-al doilea Război Mondial (plus un an după încheierea acestuia) apar pe scena lumii șase doamne dintre care patru au avut o reală chemare artistică, iar două în cea a literelor, însă în mod diferit: ca lingvistă și respectiv scriitoare. Să vedem cine sunt ele:
Cele două ANDRONACHE – Doina și Aurora – sunt surori, fiicele lui Ioan Andronache, prefect al județului Tutova, director în Ministerul de Externe și Ministerul Comerțului, în timpul regimului comunist, și a basarabencei Alexandra (născută Moraru), crescute într-o casă în care se întâlneau personalități culturale ale vremii precum Petre Constantinescu-Iași, Mihail Sadoveanu, bassul Petre Ștefănescu-Goangă, Emil Gavriș, Mihai Beniuc, Titus Popovici ș.a., ele s-au îndreptat spre o carieră artistică, fiind atrase de lumea spectacolului în mod diferit.

– Doina ANDRONACHE (n. 1942, comuna Brânzeni, județul Orhei, Basarabia) – balerină și regizor coregraf. A studiat baletul și coregrafia timp de 9 ani la Liceul de Coregrafie din București. În 1961 a intrat prin concurs la actuala Operă Română unde a fost promovată în scurt timp în roluri solistice (Giselle, Coppelia, Frumoasa din pădurea adormită – au fost rolurile ei de debut ca solistă pe această scenă). În 1964 s-a căsătorit cu balerinul și coregraful Cornel Patrichi. În perioada 1968-70 cei doi colaborează cu teatrele de revistă Constantin Tănase din București și Fantasio din Constanța, pe lângă implicarea lor în numeroase spectacole și emisiuni de televiune, filme artistice de lungmetraj. În 1970, Doina a revenit pe scena Operei Române. În 1973 cei doi divorțează după un mariaj și o colaborare artistică de 9 ani. Ea se specializează ca coregraf, realizând coregrafii și mișcarea scenică pentru spectacole de teatru, emisiuni de varietăți, operă și balet. A condus departamentul de balet de la Opera Română unde a pus în scenă o serie de spectacole – ”Camerata Coregrafică”, ”Mozartiana”, ”Seara franceză”.
A fost distinsă cu Ordinul ”Meritul cultural” în grad de ofițer în anul 2004, pentru întreaga activitate artistică.

– Aurora ANDRONACHE (n. 1944, Bârlad, județul Tutova) – realizator de televiziune. Din copilărie a intrat prin concurs și a participat la emisiuni de umor și teatru pentru copii ale Radiodifuziunii Române. A fost violonistă în orchestra simfonică a Conservatorului bucureștean, apoi solistă vocală în corul de cameră ”Madrigal”. A lucrat la TVR în perioada 1969-89 ca regizor muzical, realizând emisiuni, reportaje, videoclipuri. Este autoarea primele videoclipuri muzicale românești. În 2000 s-a retras definitiv din activitate.

Doina ANASTASIU (n. 1946, București) – regizor artistic. Pregătirea sa este o interesantă combinație a Liceului de Coregrafie din București cu Facultatea de Filologie a Universității București, secția limba și literatura româno-franceză, absolvită în 1971. Până în anul 1975 a activat ca balerină la teatrele bucureștene Ion Vasilescu și Constantin Tănase. Apoi devine regizor de montaj, iar din 1990 regizor artistic, la Televiziunea Română. A regizat showuri muzicale de televiziune, filme coregrafice, un documentar despre Panait Istrati, festivalurile de muzică – cel național, de la Mamaia și cel internațional – ”Cerbul de aur” (1992-2007). În perioada 1998-2003 a fost director artistic la Antena 1 și lector la Catedra Multimedia din cadrul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematrografică I.L. Caragiale.

Violeta ANDREI # (n.1941, Brașov) – actriță. Fiica unor intelectuali, Ioan și Maria Pop, a studiat coregrafia și pianul de la vârsta de 5 ani. Absolventă (1961) a Institutului de Artă Teatrală și Cinematografie din București, a debutat pe scena tetrului Giulești. În perioada 1966-90 a jucat pe scena Teatrului L.S. Bulandra, unde a dat viață la zeci de roluri. Tot în 1966 a debutat în cinematografie, cu filmul ”Golgota” în regia lui Mircea Drăgan.
Ultimele ei apariții au fost episodice, în telenovele românești ca ”Păcatele Evei” (2005), ”Nimeni nu-i perfect” (2008).

Trecem la domeniul literelor cu:
Gabriela ADAMEȘTEANU (1942, Târgul Ocna, județul Bacău) – scriitoare. A primit Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor și Premiul Academiei pentru debutul editorial cu romanul ”Drumul egal al fiecărei zile” în anul 1975, dar se pare că larga notorietate i-a fost adusă de punerea în scenă, în perioada 1986-90, a romanului său ”Dimineața pierdută” de către regizoarea Cătălina Buzoianu, la Teatrul L.S. Bulandra, cu actori de prestigiu, precum Tamara Buciuceanu-Botez, Gina Patrichi (litera P), Victor Rebengiuc, Marcel Iureș ș.a.

Aceasta după ce, în 1983, același roman fusese premiat cu Premiul pentru proză al Uniunii Scriitorilor. Urmează cărți de publicistică: ”Obsesia politicii” (1995), ”Cele două Românii” (2000), urmate de romanele ”Întâlnirea” (2003, 2007) și ”Provizorat” (2010, Premiul pentru proză al revistei Observator cultural în 2011).

În mare sau mică măsură în opera sa se răsfrânge propria viață cu experiențele Gabrielei Adameșteanu omul. Fiică de profesori, a fost elevă la liceu în Pitești (1956-60), apoi studentă la Facultatea de Limba și Literatura Română din cadrul Universității București (absolvită în 1965), redactor la mai multe edituri – Editura Enciclopedică Română (1984-74), Editura Științifică și Enciclopedică (1974-84) și Cartea Românească (1984-89).

Ce nu am știut până acum a fost faptul că Gabriela Adameșteanu a semnat alături de Ana Blandiana și Gabriel Liiceanu, în toamna anului 1989, un memoriu de sprijin pentru Mircea Dinescu și Andrei Pleșu, aflați în conflict cu autoritățile comuniste.

Nadia ANGHELESCU## (n. 1941, comuna Hărțăgani, județul Hunedoara) – arabistă. A urmat cursurile universitare la Facultatea de Filologie a Universității din București, secția arabă-română (1957-1961), unde și-a desfășurat activitatea, de la preparator la profesor. Din 1971 este doctor în lingvistică. Șefă a Catedrei de Limbi Orientale, apoi director al Centrului de Studii Arabe al Universității din București, de la deschidere (1994) și până în prezent. A ținut cursuri de antropologie și lingvistică arabă, în țară și străinătate, inclusiv conferințe la universități din Damasc, Alep (1975), Qatar (1993), Beirut, Tripoli (1995), Abu Dhabi (1997). Dintre lucrările proprii o menționez pe cea mai recentă din Enciclopedie – ”Identitate arabă: istorie, limbă, cultură” (2009). Conform cu ”Adevărul”, doamna profesoară și-a lansat în anul 2013 ”Micul jurnal cu amintiri” publicat la editura Polirom. După acesta, conform cu propriul site, a urmat în anul 2014, tot la Polirom, a doua ediție a cărții ”Introducere în Islam”.

Deceniului al cincelea aparțin alte două personalități feminine proeminente, în domenii diferite:
Doris ANDRONESCU (n. 1957, comuna Gherghița, județul Prahova) – medic, director general al Centrului medical Sanador care la înființare, în anul 2001, era prima clinică privată din România. Doamna este și membră a două fundații: una pentru restaurarea muzeelor Mina Minovici și alta pentru reducerea numărului de nou-născuți cu malformații congenitale și prevenirea abandonului copiilor cu astfel de afecțiuni.
Doina ACSINTE (n.1959) – prim balerină a Operei Naționale din București în perioada 1983-1992, după care din 1993 maestru de balet și solistă a Companiei ”Orion Balet” în piese de balet contemporan. În 2005 a primit Premiul de excelență pentru întreaga activitate artistică din partea Ministerului Culturii.

Anii 60 ne-au adus un triptic de personalități feminine care excelează în diferite fațete ale muzicii clasice (una dintre ele se distinge prin inovații în acest domeniu), alături de două doamne ale designului vestimentar și două sportive:

Cristina ANGHELESCU (n.1961, București) – violonistă și solist concertist permanent al Orchestrei Naționale Radio din București, apreciată în țară și străinătate, a fost invitată să concerteze pe scene importante din străinătate sub bagheta unor dirijori renumiți ca Leif Segerstam, Jukka Saraste, Eric Bergel, sau în recitaluri camerale. O puteți viziona aici într-un spectacol aniversal al Colegiului Național de Arte ”Dinu Lipatti” din 31 martie 2014.

Ana-Maria AVRAM (n.1961, București) – compozitoare, pianistă, dirijoare. Doctor în estetică muzicală (Sorbona – 1992) și doctor în științe muzicale (1996). Multe din lucrările sale au fost prezentate în premieră la București, New York, Boston, Viena, Paris, Londra, Nancy, Alicante, Basel, Moscova, Belgrad, etc. în interpretarea unor ansambluri celebre. Unele din compozițiile sale originale pot fi audiate aici.

Irinel ANGHEL (n. 1969, București) – compozitoare, pianistă. Doctor în științe muzicale din 2003. A compus lucrări instrumentale, muzică de cameră, lucrări simfonice, muzică de teatru, muzică experimentală. Ea și chitaristul și compozitorul Sorin Romanescu sunt promotorii unei noi formule estetice, un exemplu în acest sens fiind albumul pe care l-au înregistrat împreună sub numele ”Guitar Hands on a Singing Body” (2011).
A fost distinsă cu numeroase premii dintre care menționez Premiul ”George Enescu” al Academiei Române (1999) și Premiul ”Uchimura” acordat de Institutul Internațional de Teatru (UNESCO) pentru muzică originală a spectacolului de teatru (2002). Artista are un site personal: irinelanghel.eu.

Venera ARAPU (n. 1968, Ploiești) – designer vestimentar. A absolvit Facultatea de Arte Plastice a Universității Naționale de Artă din București, instituție unde predă din 2010. Colaborarea cu Alexander McQueen (casa Givenchi) i-a influențat decisiv devenirea profesională. Cu experiența acumulată, ea a fondat brandul internațional care îi poartă numele – societatea franceză ale cărei produse sunt realizate în România. În 1999 Venera Arapu a lansat la Paris prima colecție de autor. A devenit un nume recunoscut în lumea modei de la Milano, New York sau Tokyo. Noutățile privind creația recentă a Venerei Arapu sunt prezentate pe pagina ei de FB și pe site-ul propriu.

Wilhelmina ARZ (n.1969, Galați) – designer vestimentar. A absolvit Facultatea de Amenajări Interioare a Universității Naționale de Artă din București. A început să experimenteze în lumea modei din anul 1997, când a colaborat ca designer cu brandurile românești TinaR și Just Sons Studio. În 2002 a lansat prima colecție de autor, la Iași, în cadrul Romanian Fashion Week. Au urmat în 14 ani alte 27 colecții personale bazate pe piese unicat și de serie mică care surprind prin culoare, linii clasice în interpretare modernă sau țesături sofisticate. A creat și costume pentru piese de teatru. Ce mai creează nou Wilhelmina Arz? se poate vedea în pagina ei de FB!

Și sportivele au o contribuție la acest episod, sunt două olimpice: canotoarea Rodica ARBA-PUȘCATU (n. 1962, comuna Petricani, județul Neamț) și gimnasta Simona AMÂNAR (n. 1979, Constanța).
Rodica Arba-Pușcatu – perioada de vârf a carierei sale l-au reprezentat Jocurile Olimpice de la Los Angeles (1984) și apoi cele de la Seul (1988), unde a câștigat aurul la proba de echipaj de doi rame fără cârmaci. Pentru aceasta și numeroase alte rezultate sportive de vârf ea a fost distinsă cu Ordinul ”Meritul Sportiv” clasa I (2004).
Simona Amânar a participat la două ediții consecutive ale Jocurilor Olimpice, la Atlanta (1996) unde a luat o medalie de aur (sărituri), alta de argint (sol) și una de bronz (individual compus și concursul pe echipe) și apoi la Sidney (2000) unde și-a adjudecat două medalii de aur (individual compus și concursul pe echipe) și una de bronz (sol).
La Sidney a executat o săritură care a rămas în istoria gimnasticii mondiale, iar după omologarea de către Federația Internațională de Gimnastică îi poartă numele: săritura ”Amânar”. De atunci nu a fost executată prea des din cauza gradului mare de dificultate (răsucirile în aer însumează 900o!)
Rezultate remarcabile a avut și la Campionatele Mondiale de gimnastică, precum și la cele europene. Meritele sale au fost recunoscute de Federația Internațională de Gimnastică prin acordarea trofeulul ”Sport Award” (2000) și admiterea ei în International Hall of Fame.
Reproduc un fragment dintr-un interviu acordat de S.A. cuprinzând punctul ei de vedere cu privire la feminitate și modele de urmat:

”AGERPRES: Femeia zilelor noastre mai știe să-și impună respectul semenilor?
Simona Amânar-Tabără: Femeia din ziua de azi are demnitate. Nu trebuie să ne luăm după ce apare în media. Din păcate, nu sunt promovate modelele de femei puternice, pline de demnitate, care au răzbit în viață. Trebuie să înțelegem că nu doar sexul este important într-o societate sănătoasă și să distingem damele de companie de femei. Sigur că aspectul fizic, modul cum o femeie se îngrijește sunt aspecte foarte importante și de apreciat, dar de aici până la promovarea în exces a părții feminine, care trăiesc doar sub acest aspect, este o cale lungă. Da, ele sunt frumoase, atrăgătoare, dar asta nu este totul; ba mai mult, nu cred că reprezintă modele de urmat. Independența femeii moderne din ziua de azi este dată de caracterul și de realizările ei, nu doar de modul cum arată sau se unduiește în fața camerelor tv.”
Interviul, pe care l-am găsit foarte interesant, îl puteți citi în întregime aici.

*
* *

# Actrița a fost soția ministrului de externe comunist Ștefan Andrei (decedat în 2014). Conform cu folclorul urban comunist promovarea ei în atâtea roluri ar fi fost pe ”pile” – ca soție a unui demnitar comunist. Pentru Ștefan Andrei mariajul nu a fost de bun augur în cariera politică pentru că detronarea lui din funcția de ministru de externe, în anul 1985, de către Elena Ceaușescu, ar fi avut drept cauză gelozia acesteia pe frumusețea Violetei (partea adversă susține că din pricina decolteului ei generos care nu cadra cu protocolul). Oh, Sic transit gloria mundi ! Toți s-au dus pe calea întregului pământ, în afară de Violeta care era mult mai tânără decât restul personajelor.
## Este soția lui Mircea Anghelescu ( n.12 martie 1941, București ) – cercetător literar, critic literar, filolog, istoric literar, paleograf și pedagog român. A fost profesor doctor la Facultatea de Litere a Universității București. În decembrie 2011 a fost declarat de către Senatul Universității din București profesor emerit. Ultima carte a lui, lansată recent Librăria Humanitas Kretzulescu din Bucureşti, pe 15 dec. anul acesta, este volumul Lîna de aur. Călătorii şi călătoriile în literatura română, apărut la Editura Cartea Românească, disponibil şi în ediţie digitală.

Episodul cu numărul 20 din serialul inspirat de ”Enciclopedia personalităților feminine din România” de George Marcu și Rodica Ilinca alătură ultimelor trei litere ale alfabetului desfășurătorul cronologic al biografiilor a șase femei, dintre care două au marcat premiere: prima femeie doctor în medicină la o universitate românească (în anul 1890) și respectiv prima femeie primar din România Mare (în anul 1930). Dintre celelalte patru, două au fost deținute din motive politice, una publicistă pentru emanciparea femeilor din România iar alta, principesă a Transilvaniei. De fapt, dacă ar fi să o luăm pe firul timpului, dinspre secolul XVI spre zilele noastre, acesta din urmă este prima:

• Isabella ZAPOLYA-IAGELLO (1519, Cracovia, Polonia – 1559, Alba Iulia) – fiică de rege (al Poloniei), soție de rege (al Ungariei), mamă de principe (al Transilvaniei, fiul ei a fost primul cu acest titlu) – toate pe parcursul unei vieți de numai 40 ani (cea mai scurtă din cele șase ale acestui episod).
Tatăl Isabellei era Sigismund I, regele Poloniei din dinastia Iagellonilor, iar mama, Bona Sforza, făcea parte din Casa de Milano.
A primit o educație în spirit umanist, cunoscând mai multe limbi: polona, latina, maghiara și italiana.
În februarie 1539, Isabella cea de 20 ani era dată ca soție lui Ioan Zapolya, fost voievod al Transivaniei (1510-26) și rege al Ungariei (1526-40). Vara anului următor a fost teribilă pentru tânăra regină a Ungariei: naște un fiu – Ioan Sigismund (pe 7 iulie) dar după două săptămâni își pierdea soțul care moare fulgerător, la 53 ani (pe 22 iulie 1540). Cu sprijin otoman, Isabella devenea regentă a fiului său, alături de cardinanlul Martinuzzi, episcop de Esztergom. După 10 ani de domnie, Martinuzzi o obligă pe regină să renunțe la tron, Transilvania urmând să fie condusă de comisari imperiali. Isabella se refugiază împreună cu fiul ei în Polonia. Între timp, cardinalul este executat în 1551 din ordinul habsburgilor. Din pricina abuzurilor comise de imperiali, Isabella este rechemată de Dieta din Sebeșul Săsesc și, cu ajutorul domnitorilor Țării Românești – Pătrașcu cel Bun și al Moldovei, Alexandru Lăpușneanu – ambii trimiși de sultan, Isabella și-a recuperat tronul. O primă măsură luată de ea a fost convocarea Dietei de la Turda care a hotărât desființarea episcopiei de la Alba Iulia și secularizarea averilor ei (1556).
Regina s-a ocupat și de refacerea palatului princiar din noua ei capitală, Alba Iulia, pe care l-a adaptat noilor cerințe de locuit ale unei curți princiare fastuoase, după model occindental. Mormântul ei îl puteți găsi în catedrala romano-catolică din Alba Iulia.

Peste trei secole o întâlnim pe următoarea personalitate a episodului:
• Adela XENOPOL (1861, Iași – 1939, București) – publicistă și militantă pentru emanciparea femeilor din România.
Era fiica lui Dimitrie Xenopol (pedagog, directorul penitenciarului din Iași) și sora istoricului Alexandru D. Xenopol.
Era o tânără instruită – a studiat la Sorbona și la College de France din Paris, după care s-a întors în țară pentru a milita pentru drepturile femeilor în calitate de jurnalistă feministă.
În anul 1914 ea a înaintat Parlamentului o petiție în care solicita revizuirea Constituției pentru acordarea dreptului de vot și pentru femeile intelectuale.
Ca literată, a scris versuri, proză, impresii de călătorie, teatru și două romane istorice: ”Pe urma războiului” (1913) și ”Uragan” (1922).
Casa din Iași în care a locuit familia Xenopol a fost declarată monument istoric dar se degradează de voie, conform cu jurnalul.ro.

Cu numai trei ani mai tânără decât Adela, era fiica unui refugiat politic austriac, Kaminski, stabilit la București, și anume:
• Hermina WALCH-KAMINSKI (1864, București – 1946, București) – medic, prima femeie doctor în medicină la o universitate românească și totodată, în anul 1887, prima româncă absoventă a două facultăți (pe lângă cea de Medicină, fiind absolventă și a Facultății de Științe, ambele din București) și a doua femeie-medic care a profesat în România, după Cutzarida-Crătunescu Maria#.
Teza de doctorat, pe tema igienei școlilor publice din București, a susținut-o în anul 1890.
Primul post al Herminei a fost acela de medic la Fabrica de Tutun și Chibrituri din București (1897). Cu timpul, a devenit director al Școlii de Infirmiere de Stat (înființată în 1913, în cadrul Spitalului Colentina) și în timpul Primului Război Mondial, director al Spitalului Militar nr. 116 din București, cu grad de maior. A publicat rezultatele studiilor sale pe teme de igienă, medicină școlară (despre deviații ale coloanei vertrebale cauzate de mobilierul școlar; miopia), alimentație rațională, combaterea surmenajului în școli și prim ajutor.
A fost membră fondatoare a Societății pentru Profilaxia Tuberculozei și a Consiliului de conducere a Crucii Roșii.

La aproape două decenii după Hermina, se naște în Moldova cea care va marca o altă premieră națională, de data aceasta în domeniul administrației locale:
• Luiza ZAVLOSCHI ( 1883, loc. Buda, jud. Vaslui – 1967, loc. Buda, jud. Vaslui) – învățătoare, prima femeie primar din România Mare.
Era fiică de țărani, devenind învățătoare în localitatea natală după absolvirea Școlii Normale de Învățătoare ”Mihail Sturdza” din Iași.
În 1906, s-a căsătorit cu învățătorul Constantin Zavloschi, cu care a avut șase copii.
În anul 1930, pe când Luiza avea 47 ani, țăranii fruntași i-au cerut să candideze la primăria comunei Buda, împotriva reprezentantului partidului de guvernământ, de care erau nemulțumiți. Învățătoarea a acceptat, a candidat independent (!) și a ieșit învingătoare. Prima femeie primar a inițiat primii pași pentru modernizarea unui loc uitat de lume: a găsit un local pentru primărie, a alcătuit Consiliul Comunal, a organizat pentru prima dată evidențele stării civile și a instalat un post telefonic. Pentru buna administrare de care a dat dovadă, împletită cu înțelepciune și răbdare de fier, ea a fost aleasă pentru încă un mandat, într-un moment când comuna s-a mărit prin unirea cu satul Rafailă.
A avut parte de o viață lungă, fiind înmormântată în cimitirul din localitate, pe cruce fiind scris: ”Prima femeie primar din România Mare”.
Statuia Luizei Zavloschi veghează îm curtea școlii din satul Buda care îi poartă numele.

Ultimele două personalități au în comun statutul de deținut politic pe care l-au avut o vreme dar din motive diferite, după cum veți vedea:
• Elena ZELEA-CODREANU (1902, Brăila – 1994, București) – soția liderului legionar Corneliu Zelea-Codreanu (1899-1938), deținut politic.
Elena s-a căsătorit cu ”Căpitanul” legionar la Focșani, în iunie 1924. Nunta lor a fost, așa cum aprecia Ion Cristoiu într-un articol, ”un exemplu de marketing politic”: au participat mii de simpatizanți îmbrăcați în costume naționale și 2300 de vehicule (care, trăsuri și automobile) într-o coloană care se întindea pe o lungime de 7 km. În luna august a aceluiași an, în localitatea Ciorănești, lângă Focșani, soții Zelea-Codreanu au botezat 100 de copii, toți primind prenumele Corneliu.
După 14 ani de căsnicie, Elena ajunge văduvă, soțul ei fiind asasinat din ordinul lui Carol II. De atunci trec încă 10 ani și odată cu instaurarea regimului comunist, Elena este arestată și, fără a fi judecată și condamnată, închisă la Mislea, Târgușor, Arad, Oradea și în lagărul de muncă de la Lățești, unde a stat doi ani, apoi a fost deportată în Bărăgan și eliberată în 1963. S-a recăsătorit cu Bibi Praporgescu, fiul generalului din Primul Război Mondial, pe care l-a cunoscut în lagăr. Rămasă văduvă a doua oară, s-a retras la sora ei în Moldova.
Culmea este că, în ciuda schimbărilor dramatice trăite și a 15 ani de detenție plus deportare, ea este cea mai longevivă femeie din acest episod –a murit la 92 ani!

• Sabina WURMBRAND (1913, București – 2000, Glendale, California) – misionar și deținut politic.
Probabil mulți români au auzit de Editura ”Stephanus” care la scurt timp după 1990 comercializa Biblii și literatura religioasă creștină, prin librările proprii din București, dar puțini cunosc istoria cuplului care a înființat-o: soții Richard și Sabina Wurnbrand.
Sabina s-a născut într-o familie de evrei pe nume Oster, la București.
După studii de chimie la Sorbona a revenit în România pentru a se căsători cu Richard Wurmbrand (au fost căsătoriți timp de 64 ani, din 1936 până la moartea ei din pricina unui cancer la stomac, în 2000, soțul i-a mai supraviețuit un an).
În 1938, amândoi s-au convertit la religia creștină de rit anglican, devenind membrii ai Misiunii Anglicane pentru evrei din București. El devine pastor și, împreună cu soția sa, a inițiat o campanie de răspândire a Evangheliei.
În timpul celui de-al doilea Război Mondial (1941-45), Sabina și-a pierdut părinții, două surori și un frate, uciși de naziști în Transnistria (1941). Încercând să-i ajute pe cei năpăstuiți, soții Wurmbrand au scos sute de copii din ghetouri și au predicat în mai multe adăposturi, fiind arestați în repetate rânduri.
După instaurarea comunismului, cei doi tipăresc mii de Evanghelii în limba rusă și depun eforturi pentru evanghelizarea ofițerilor sovietici prezenți în România.
În 1945, la Congresul Cultelor din România, Sabina și-a îndemnat soțul să condamne regimul comunist, iar acesta face acest lucru în fața a 4000 de delegați, afirmând că trebuie să răspândească Cuvântul lui Dumnezeu împotriva celor care le împiedică misiunea.
În februarie 1948, Richard a fost arestat, torturat și condamnat la 25 ani de închisoare.
În 1950, Sabina este și ea arestată, acuzată de ”evanghelizare subversivă” și trimisă în lagărul de muncă de la Canalul Dunăre-Marea Neagră, de unde a fost eliberată după trei ani. A fost pusă sub arest la domiciliu și supusă la presiuni pentru a-și renega soțul și convingerile religioase. Richard a fost eliberat în 1964, prin aministie generală, după 16 ani de detenție politică.
În anul 1965, cei doi au fost răscumpărați de la statul comunist de o organizație creștină din Norvegia cu suma de 10.000 dolari.
Un an mai târziu, soții Wurmbrand s-au stabilit definitiv în SUA. Aici s-au ocupat în perioada 1967-90 de ”Misiunea creștină pentru lumea comunistă” cu scopul ajutorării celor persecutați de regimurile comuniste.
După căderea acestui regim în România, soții Wurmbrand au revenit în România și au înființat la București Editura ”Stephanus”.
Sabina Wurmbrand și-a publicat memoriile, apărute în SUA prima dată în 1970 și reeditate în 1989, 1994 și 1999. Ele au fost traduse în limba română sub titlul ”Noblețea suferinței” (1992) și descriu peripețiile acestei familii în timpul regimurilor dictatoriale din România.

*
* *

#Cutzarida-Crătunescu Maria (1857-1919) prima femeie medic din România, cu studii în medicină realizate în străinătate, la Facultatea de Medicină din Zurich, apoi la Universitatea din Montpellier, unde și-a susținut teza de licență, stagiul de spital și de pregătire pentru doctorat l-a făcut la Paris, unde devine doctor în medicină în anul 1884, cu o teză privind cancerul uterin.