No any image found. Please check it again or try with another instagram account.

Tag Archives Romania

Ferma Dacilor

Ferma Dacilor este un loc minunat administrat de o familie extinsă împreună cu o mică dar harnică echipă de angajați. Pe parcursul șederii aici (7 nopți, inclusiv Crăciunul) am apreciat amabilitatea gazdelor și interesul personal manifestat față de noi, pentru a ne simți bine. Am fost în multe locuri în ultimii 15 ani, și pot să spun că e primul loc în care am întâlnit o astfel de abordare personalizată în industria ospitalității deoarece aici ești oaspete, nu turist. Munca celor care administrează Ferma Dacilor este susținută de multă pasiune și rezultatele se văd pentru un ochi avizat, pentru că nu se face rabat la calitate. În acest sens argumentez cu punctele forte pe care le-am bifat aici:

  • mâncarea, ah mâncarea, punctul nevralgic și lipsit de imaginație al multor popasuri în Romania! Dar am găsit aici locul cu mâncare bună, gătită după rețete tradiționale românești și în porții generoase! Felurile de mâncare gătite, plus atmosfera în care este servită, m-au dus cu gândul la un han de pe vremuri. Soțul meu s-a delectat cu o pastramă de berbecuț care i se topea în gură, iar eu încântată de borșul de cocoș și cârnații de Mangalița serviți cu cartofi copți în coajă și murături din cele puse local, în gospodărie. La fel și dulcețurile, și zacusca. Micul dejun a fost divers și bogat, în regim de bufet suedez. Restul meselor, în regim a la carte, cu consultarea disponibilității zilnice (cel puțin trei opțiuni din fiecare fel). Masa de Crăciun, tot în regim suedez, a fost un festin, cu sumedenie de aperitive reci și calde, apoi sarmale, caltaboș, friptură… gustoase, proaspete, bine pregătite și prezentate! Sunt vrednici de laudă toți cei care depun eforturi în bucătărie (cred că acolo focul plitei nu se stinge niciodată, doar li s-a dus vestea și oaspeții vin mereu, nu doar în zile de sărbătoare), iar și tinerii (fete și băieți) care servesc sunt amabili, atenți, oameni calmi și primitori;
Căsuță în pom -Ferma Dacilor
Căsuță în pom -Ferma Dacilor
  • despre vinuri nu aș putea să mă pronunț dar este un flux de oaspeți cel puțin în trecere care vin aici special pentru oferta de vinuri locale. Ferma se află pe Drumul vinului, adică într-un loc unde vinul este legat de istorie încă din antichitate;
Căsuță în pădure - se rezervă separat
Căsuță în pădure – se rezervă separat
  • paturile sunt noi, saltelele de calitate asigură un somn de calitate, așternuturile curate, prosoapele imaculate, curățenie. Confortul termic este asigurat de un adevărat univers al instalațiilor bine puse la punct și supravegheat de personal dedicat. Interioarele camerelor au un design unitar, finisajele atent executate, cu grijă pentru durabilitate și detaliu. Felicitări celor care au gândit arhitectura locului și au pus-o în operă, cu diferite opțiuni de cazare. Noi am avut plăcuta ocazie de a sta într-una din cele șase cabane de lemn de pe culmea dealului. Prin peretele-cortină de sticlă am avut sub ochi priveliștea amplă asupra văii și a unui spațiu deschis până la orizont, cu dealuri domoale.

Pentru toate aceste lucruri mulțumim gazdelor generoase, adevărați gospodari, dar și la personalului local bine ales, prietenos și discret care își face treaba cu hărnicie, fiecare pe sectorul său, de la recepție, sală de mese, bucătărie, curățenie, la instalații și anexele gospodărești, astfel încât ne-am bucurat de o ședere plăcută, sperând să mai revenim aici, cu bine!

Un scriitor interbelic, un pictor excentric și niște venerabile… de piatră

Ce au în comun? Locul unde le-am găsit: Bușteni!

Unii ar spune că exagerăm cu dragostea de munte, în general, și de locul de unde Bucegii se văd cel mai bine – orașul Bușteni, în special. Dar nu suntem singurii care l-au ales în această primă săptămână întreagă din luna atotputerniciei soarelui, august. Era puhoi de lume la Bușteni, locuitorii câmpiei luând cu asalt munții și pădurile de brad pentru a se refugia de căldură. Pe bună dreptate dacă mă gândesc că în sudul țării ploaia este de mult timp dorită și așteptată în zadar. Se pare că rezerva de ploaie ajunge numai pentru zona montană, epuizându-se aici aproape zilnic prin averse torențiale, încât la câmpie nu mai ajunge nici un strop, norii vărsându-și aici tot năduful, împreună cu fulgere și trăsnete din belșug.

După ce ne-am cazat, cum ne stă în obicei, tot la pensiunea ”Casa Florescu” unde am prins loc în această aglomerată perioadă grație statutului nostru de clienți fideli, ne-am sfătuit cu gazdele cu privire la șansele unei drumeții în raport cu starea vremii. Tânăra familie Florescu (părinții generației nr. 2 de autentici munteni născuți aici, în vârstă de 4 și respectiv 2 ani) are experiență în domeniu. Numai pe Alex, tatăl pruncilor, l-am auzit odată spunând ”…am tras o fugă până la Omu” cu așa o nonșalanță de care numai un alpinist și un adevărat om al muntelui este în stare. Fără a ieși din cuvântul lor, ne puteam baza pe vreme bună, uscată, numai pe vineri. Așa că joi, prima zi întreagă la Bușteni, am dedicat-o exclusiv culturii de la fața locului, concretizată în două obiective din oraș: Casa Memorială ”Cezar Petrescu” și expoziția temporară Salvador Dali intitulată ”Come into my brain” de la Castelul Cantacuzino.

Așa că iată-ne într-o zi de august excepțional de caldă (până și Bușteniul avea codul galben de caniculă!) în vizită la… Muzeul ”Cezar Petrescu” adăpostit în casa care a aparținut scriitorului, achiziționată de acesta la vârsta de 45 ani. Este o casă cu arhitectură în stil neoromânesc: brâu brâncovenesc, ferestre trilobate, stâlpi de lemn care susțin pridvorul de la etaj.

DSCN1216
DSCN1216

Am pășit în curte, am urcat treptele, am sunat la sonerie. Da, are și sonerie, ne-a deschis imediat o doamnă, bucuroasă de oaspeți, care ne-a primit cu amabilitate și ne-a făcut o prezentare faină a casei și a proprietarului ei, despre care am aflat lucruri inedite.

Mie mi-a plăcut mult singura lui carte# pe care am citit-o, o carte a copilăriei mele și a altor copii din generația mea: ”Fram, ursul polar”. Cel puțin pentru încântarea cu care am citit peripețiile ursului de la circ, în încercarea lui de naturalizare în înghețatele ținuturile de origine, merita să-i întorc părintelui lui literar, postum, o vizită, pentru a-l cunoaște mai bine. Un alt motiv ar fi faptul că în general, urmare vizitelor la casele memoriale pe unde am mai fost, am aflat lucruri pe care nu le mi le-a oferit spre știință nici măria-sa Google, motiv pentru care caut să localizez și să trec pragul unor astfel de locuri…

Deci, care a fost ineditul rezervat de această vizită?! Cum spunea prietenul său Demostene Botez, Cezar Petrescu citea enorm și când nu citea, scria (sper că am reprodus corect citatul!). Oricum, în casă sunt inventariate 12.000 de volume… motiv pentru care pot spune că am vizitat o casă cât o bibliotecă sau o bibliotecă cât o casă! Cei care iubesc lectura, bibliofilii, mă vor înțelege cel mai bine: voi vă dați seama ce încântare am trăit aici, într-un spațiu zidit din cărți în care scriitorul se retrăgea pentru scris! De fapt, biroul unde scria se află la etaj unde, conform spuselor doamnei ghid, ”numai pisicile aveau voie să-l deranjeze!”. Acest birou seamănă surprinzător de mult cu camera lui Enescu de la Vila Luminiș din Cumpătu, la fel de mică și austeră, un birou și un pat, chilim pe perete, scoarță oltenească pe jos, văruit în alb, simplă ca o chilie monahală…

Mă întreb, dacă am fi trăit pe vremea scriitorului, unde ne-ar fi invitat el, odată intrați la parter: în sufragerie sau în ”biroul de primire”?!

DSCN1228
DSCN1228
DSCN1226
DSCN1226

Poate că asta depindea de momentul vizitei sau de genul musafirului. Eu m-aș fi considerat mai bine primită în preajma cărților din biroul de primire!

DSCN1224
DSCN1224

Începând cu aceste încăperi și continuând cu restul casei, la etaj, interiorul reflectă două mari pasiuni ale vieții scriitorului: decorațiunile interioare cu specific popular și cărțile.

La parter, în două din încăperi care fuseseră dormitorul mamei și cel al soției, muzeografii au organizat o expoziție permanentă cu fotografii de familie și cu dedicații primite de la alți prieteni scriitori.

Știați că la Iași l-a avut ca profesor de limbă română pe Calistrat Hogaș, cel care a sesizat de la primele compuneri literare talentul tânărului său elev?! Sau că i-a avut ca prieteni pe Sadoveanu, pe frații Teodoreanu (Ionel și Păstorel)?! Că a cunoscut în tinerețe sărăcia cruntă dar cu timpul a ajuns la performanța de a trăi din scris, cumpărându-și casa de la Bușteni din vânzarea unui roman, după recunoașterea sa ca scriitor? La București a stat în locuințe închiriate, în nouă locații succesive, cea de-a zecea (ultimă și definitivă) fiind mormântul său din Cimitirul Bellu.

Habar nu aveam ce viață personală tumultoasă a trăit, a avut 5 (cinci!) soții cu acte în regulă, dintre care de prima l-a despărțit moartea ei prematură. Celelalte patru au urmat pe măsura succesului, ilustre necunoscute, din ce în ce mai frumoase și mai tinere… ultima apare într-una din fotografiile din casă, alături de scriitor, pe veranda casei de la munte. Scriitorul recunoștea că în esență era un celibatar cu o pasiune copleșitoare și constantă, scrisul.

Mă rețin să vă povestesc prea multe despre familia sa: părinții originari din ținutul Romanului și despre surorile sale, cele care i-au supraviețuit s-au ocupat de muzeu, ilustrând cu fotografii asemănările dintre locurile copilăriei și adolescenței scriitorului și temele din ficțiunea scrierilor sale. Asta ca să mai rămână ceva de aflat și de la fața locului, în caz că aveți drum prin Bușteni și căutați posibilitățile culturale acestui mic oraș de munte. Iată și câteva imagini dinspre grădina casei, pentru a o recunoaște mai lesne pe strada ce poartă numele scriitorului

DSCN1237
DSCN1237

Ne-am luat rămas-bun de la încăperile răcoroase și de la doamna care asigura ghidajul, ocupată acum cu alți vizitatori sosiți după noi. Am mers în lungul șoselei o bucată bună și, după gară, am traversat calea ferată spre cartierul Zamora și castelul Cantacuzino, pentru expoziția temporară Salvador Dali intitulată ”Come into my brain”. Cunoscut ca personalitate excentrică până la exces, m-am gândit că lucrările sale rezervă cu siguranță o experiență inedită. Și așa a fost, deși lucrările selectate pentru această expoziție itinerantă nu sunt cele mai cunoscute ale lui Dali. Celebrele imagini care apar atât de frecvent în postere și reproduceri, întipărite în memoria colectivă, cum ar fi ”Girafă arzând”, ”Persistența memoriei”, ”Ceas topindu-se”, au rămas în marile muzee ale lumii, la Berna și New York sau la Muzeul Dali din Florida*, SUA, deci nu sunt la Bușteni. Dar nu am făcut mofturi și ne-am mulțumit și cu colecția aceasta (care ne-a scutit de o deplasare în străinătate).

Colecția prezentată la Castelul Cantacuzino cuprinde numai 5 serii de lucrări în acuarelă și grafică semnate de Dali, grupate după câte o temă comună, și anume: ”Tricornul”, ”Tarot”, ”Divina comedie”, ”Visele lui Gargantua și Pantagruel”, ”Bătrînul și marea” și ”Salut lui Mefisto” (aceasta din urmă fiind o lucrare singulară, considerată cea mai faimoasă din cele prezentate în expoziția de față).

Prima a fost inspirată de costumația și scenografia semnate de Pablo Picasso pentru un spectacol de operă prezentant la Londra, a doua de cărțile de joc cu același nume dar într-o viziune și simbolistică proprie artistului, celelalte patru de operele literare ușor de ghicit. În prima serie am regăsit motivul fluturilor și al măgarului (acesta simbolizând erotismul și vina!). Foarte interesante comentariile asociate fiecărei săli unde sunt expuse separat fiecare serie, parte scrise și parte rostite de un ghid al expoziției, acestea ajută la descifrarea imaginilor simbol, a obsesiilor pictorului și la înțelegerea unei minți trufașe care a pictat vise!

De pildă, pentru Dali oul era simbolul perfecțiunii iar, dintr-o obsesie morbidă, pictorul își ungea mustățile cu miere!

DSCN1251
DSCN1251
DSCN1270
DSCN1270

După ce am ieșit de la expoziție, din universul ei oniric și simbolistic, Castelul ne-a oferit alte imagini încântătoare și (mai) directe, admirând în plină vară curtea interioară, parcul cu fântâna arteziană, florile, terasa și perspectiva de aici asupra masivului Caraiman și a orășelului de la poale

DSCN1269
DSCN1269
DSCN1275
DSCN1275

Cu flori la fel de frumoase, dar mai abundente, este împodobit parcul orașului, de lângă Primărie.

DSCN1277
DSCN1277

După o zi culturală, a urmat o zi sportivă, în care ne-am luat echipamentul și bocancii pentru drumeție, cu destinația Babele, dinspre Piatra Arsă. Este o porțiune frumoasă de platou, un plai înalt, cu jnepeniș și iarbă păscută de oile numeroaselor stâne din zonă. Numeroși erau și turiștii înșirați pe potecă, în ambele sensuri, spre Babele (ca și noi) și spre Piatra Arsă (de la aceștia primind asigurări că suntem pe drumul cel bun, nu am văzut marcaje, de fapt era imposibil să te rătăcești într-un loc atât de circulat ca în aceea zi). Am ales pentru ”albumul cu amintiri” imaginea cu poteca, cu stația de telecabină și cabina care tocmai se lansa în coborârea spre Hotel ”Peștera”, cu câinele din rasa Saint Bernard, aflat în același loc ca acum trei ani, pe post de mascotă a locului, cu două ”băbuțe” mai suple, ocrotite cu un gard și cu una mai voinică, care te poate ea ocroti, sub pălăria ei, dacă nu de o ploaie, măcar de soarele puternic. De la distanță am văzut și releul ”Coștila”.

DSCN1282
DSCN1282
DSCN1285
DSCN1285
DSCN1287
DSCN1287
DSCN1289
DSCN1289
DSCN1294
DSCN1294

Din teamă și respect pentru Jepii Mici am ales să coborâm cu telecabina, iar când am ajuns jos ne-am întrebat dacă toată lumea de la coada care înconjura încă clădirea stației din Bușteni, de lângă Hotel Silva, va apuca să urce până la finele programului… și să se bucure de priveliștea văzută de noi sus, de pe acoperișul Bucegilor, înconjurat de culmi mai joase care văluresc până departe, la orizont…

DSCN1300
DSCN1300
DSCN1283
DSCN1283

# spre rușinea mea, recunosc, dar după această vizită am trecut pe listă romanul care l-a consacrat, ”Întunecare”.
* L-a vizitat Carmen Tache, prietena mea din Canada, pe care o invit la un comentariu cu ceva impresii despre Dali, dacă citește acest articol!

Cu fruntea în nori, la Podul cu flori…

Într-o zi frumoasă din această vară capricioasă, am hotărât să mergem, eu şi soţul meu, din nou, la Bușteni, unde fiecare venire pentru noi reprezintă o bombă energetică.

Cum ne stă în obicei de aproape 10 ani, ne-am cazat la pensiunea ”Casa Florescu”(prilej de a o revedea pe buna și ospitaliera noastră gazdă și prietenă, doamna Jeni).

De cum s-a trezit, Mihai, soțul meu, a pus mâna pe aparatul foto pentru a valorifica poziția de belvedere a pensiunii, cu perspectiva deschisă spre vârful Caraiman pe care l-am văzut în toate anotimpurile. Iată-l aici, într-o zi de vară, scăldat în lumină și înconjurat la poale de o mare de verdeață, în toată măreția de stâncă a Abruptului Prahovean.

DSCN1122
DSCN1122

Pentru că ziua se anunța senină, Mihai a hotărât să mergem la ”Podul cu flori” – un loc pe care l-am văzut de departe, dinspre Cabana Dichiu, cu ocazia precedentei noastre excursii offroad la Lacul Scropoasa și Cascada ”Șapte izvoare” (pe 17 mai a.c.) Ne-am propus să-l vedem de aproape, așa că ne-am îndreptat spre ”stația” de pornire a excursiilor offroad, de pe lângă Hotel Silva și mai noul punctul de informare cu privire la Parcul Național Bucegi înființat de Romsilva (intrarea este liberă și aici poate fi văzută, printre alte exponate, o machetă 3D a masivului Bucegi cu principalele trasee).

Am așteptat un sfert de oră pentru a se completa numărul de pasageri din jeep-ul cu care urma să mergem, prilej de descoperi și admira în părculețul punctului de informare un mac înflorit, floarea care dă ora exactă a toiului verii.

DSCN1131
DSCN1131

Abordarea traseului este prin Sinaia, de unde se urcă spre Moroieni, ajungând pe drumul județean denumit TransBucegi, la punctul de belvedere de la granița județelor Prahova și Dâmbovița. Dovadă stau marcajele din imagine.

DSCN1135
DSCN1135

Aici am întâlnit-o pe Scufița Roșie.

DSCN1132
DSCN1132

Glumesc, dar nu-i așa că seamănă?! De la fetița aceea am împrumutat ca recuzită pentru o poză coșulețul cu zmeură culeasă din pădurile din preajmă.

DSCN1134
DSCN1134

Pe drumul spre Lacul Bolboci, prima imagine impresionantă, care ne-a ieșit în cale, este cea barajului cu același nume, cu o înălțime de 55 m, construit din stâncă calcaroasă albă, extrasă din munte.

DSCN1144
DSCN1144

Uitați-vă bine la el pentru că deține un record: este barajul situat la cea mai mare altitudine din țară (1438m)! La realizarea barajului s-a muncit 29 ani, fiind inaugurat în anul 1988. Pus de-a latul apelor râurilor Ialomița și Bolboci, barajul acesta ține în spate un lac artificial cu volum util de 13 milioane de m3!

DSCN1145
DSCN1145

Următoarea stație a fost Peștera Ialomiței spre care am urcat pe jos cărarea în trepte, urmând indicatorul.

DSCN1151
DSCN1151

Pe platoul din fața peșterii, m-am bucurat mult de priveliștea văzută de sus, spre micul defileu croit în stâncă de apele Ialomiței în stadiul copilăriei sale de pârâu montan.

DSCN1160
DSCN1160
DSCN1161
DSCN1161

La coborâre, am zăbovit un pic pe un covoraș de flori unde nu am rupt nimic și la o mică cascadă.

DSCN1164
DSCN1164
DSCN1168
DSCN1168

Revenind la Bolboci, ne-am oprit chiar la cabană unde bucătăria era asaltată de comenzi, din când în când de acolo ieșea o fată cu o tavă cu mâncare în mâini și striga un număr (ne-am dat seama că era bonul de ordine al comenzii). Erau mulți flămânzi și mai soseau și alții, cu mașinile. O alternativă la masa la cabană, propusă de Bogdan, șoferul nostru, și pe care am acceptat-o imediat, a fost servirea unui bulz la stână (stâna fiind în drumul spre Podul cu flori). Drumul care urcă de la Bolboci spre Podul cu flori este exclusiv pentru vehicule 4X4, înaintea noastră am văzut urcând încă două astfel de mașini, tot cu turiști.

DSCN1177
DSCN1177

Dar noi am făcut mai întâi dreapta și am ajuns la stână – o construcție din lemn locuită de păstori, de la jumătatea lunii mai până în septembrie.

DSCN1194
DSCN1194

Aici, nenea Romică din Voineasa modela bulzurile, după ce pusese în mijlocul lor cașul din cămara cu brânzeturi.

DSCN1189
DSCN1189
DSCN1190
DSCN1190

Cât timp bulzurile au fost perpelite pe foc, am admirat fermecată priveliștea care se deschidea de la stână asupra culmii de care o separă numai o vale, ”Podul cu flori”.

DSCN1183
DSCN1183
DSCN1185
DSCN1185

Nici cea mai luxoasă vilă de pe Valea Prahovei nu se bucură de așa o priveliște ca modesta stână a lui nea Romică (probabil ca o compensație!). Numai dacă oierii ar avea timp pentru a admira peisajul! Cât am stat acolo și am mâncat, au trebăluit întruna, unul dintre ei s-a și răsucit pe călcâie spre orătăniile din ogradă, vărsând în troacă mâncare pentru ele.

DSCN1187
DSCN1187

După ce s-au hrănit, purceii s-au întins sătui la soare, înșirați pe-o parte ca niște sărmăluțe (ceea ce vor și deveni până la urmă unii dintre ei, dacă nu-i va mânca ursul).

DSCN1193
DSCN1193

Ne-am luat rămas bun de la oieri, pe care i-am lăudat pentru curajul lor. În scurt timp am ajuns la stația finală: Podul cu flori. Acesta este un pisc de unde s-a extras în carieră de suprafață piatra necesară pentru ridicarea barajului Bolboci care se vede de acolo, de sus, ca o bordură de piatră albă care mărginește pe o latură lacul verde-albătrui.

DSCN1196
DSCN1196

Piscul nu a fost complet ras, deși o mare parte din loc este neted (de unde și denumirea de ”pod”). Au mai rămas bolovani mari, răzleți, iar pe o margine, un pinten care se avântă spre înălțimi și pe care s-au cățărat toți turiștii ajunși aici, nici eu nu l-am ratat!

DSCN1206
DSCN1206
DSCN1207
DSCN1207